Mic dejun în 5 minute: Ouă cu avocado

Dacă vă mai spun încă o dată că avocado e nelipsit din casa noastră deja cred că este a zecea oară. O voi face totuși. Nu mă pot abține. Asta pentru că mi se pare uimitor cum un fruct pe care îl consideram absolut scârbos a ajuns să ne placă atât de mult. Contează doar în ce combinații îl folosim.

Aveam niște avocado prin casă, de când l-am cumpărat mi-am dat seama că nu este cel mai grozav, dar l-am luat totuși. Fiind cam tare am zis că-l las vreo două zile să se coacă și până la urmă s-au făcut vreo 5 zile. Astăzi de dimineață mă uitam la el și mi-am dat seama că dacă îl mai las chiar și o zi îl voi arunca.

Așa că am încropit imediat un mic dejun din el. De pe la un an și un omleta a devenit micul dejun preferat al Mogâldeței și pun în ea toate legumele din lume și fac toate combinațiile care îmi trec prin minte  ( am făcut omletă cu spanac chiar și cel mai mult ne place cea cu multe legume ). Și cum am zis că mă apuc iar de dietă, după ce mi-am băut apa cu lămâie, omleta asta a fost numai bună.  Sățioasă, fără prostii, fără pâine. Deci, am folosit așa:

  • 8 ouă de prepeliță – d-astea aveam în casă – sau 3 de găină ( un mic dejun pentru un pitic mic- Mogâldeața- și un pitic mare – adică eu că am 1,58 înălțime)
  • 1/3 din avocado – atât am reușit să obțin din avocado, restul nu-mi mai inspira încredere ( dacă puneți mai mult cred s-ar putea să devină grețoasă omleta)
  • 2 roșii nu prea mari
  • telemea ușor sărată- cam o cât o lingură

Am pisat un pic avocado cu furculița, am pus ouăle peste el, apoi brânza sfărâmată și roșiile tăiate rondele. Le-am pus în tigaie cu strat antiaderent, fără ulei (nu pun niciodată ulei la omletă).

Nu am reușit să fac o omeltă adevărată pentru că mă grăbeam, am făcut mai degrabă ceva între omletă și scrambled eggs, pentru că am tăvălit ouăle prin tigaie vreo două minute și gata. Rezultatul? Delicios! De lins pe degete :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook