Ce preferă Dumnezeu

Așa cum spunea o amică, zilele astea dacă nu ai o părere despre Taxi, lemn și spațiile mici, practic nu exiști. Mă rog, eu aș zice că exist, mi-am expus și susținut alte păreri, mai arzătoare pentru mine, familia mea și alte familii. Dar, oricum ar fi, părerolog adesea fiind și eu, am, desigur, o opinie și despre controversa controverselor iscată de curând cu privire la clipul celor de la Taxi, în care apar multe personalități – ”Despre smerenie”

Nu-mi permit nicio secundă să spun că eu știu ce preferă Dumnezeu. Și tind să cred că nici personalitățile din clip, unele mai apreciate, altele mai puțin, poate unele mai talentate, poate altele mai puțin, nu au neapărat pretenția că știu ce preferă Dumnezeu. Pentru că în opinia mea, Dumnezeu este așa cum îl simte fiecare și este acolo unde îl simte fiecare. Eu poate îl simt aproape într-o biserică mică, tu poate îl vei găsi în Catedrala Mântuirii Neamului. Bine, asta dacă eu aș merge la biserică.

Dar în viața mea aglomerată, în care alerg de nebună către un milion de lucruri din care îmi ies ok doar câteva și asta în zilele bune, uit adesea de Dumnezeu. Dar îl găsesc zi de zi în ochii și glasul copilului meu care îmi dă lecții de viață la nici 3 ani și mă readuce pe calea cea bună atunci când mă rătăcesc.

Și atunci, dacă mă întrebați pe mine, eu cred că Dumnezeu preferă trupurile mici cu sufletul mare, plin de iubire, de sinceritate, de puritate, de inocență.

Despre hateăreala față de biserică, vă spun sincer, eu nu cred că există cu adevărat. Nici măcar ateii nu urăsc biserica. Detestă alte lucruri care se fac în numele religiei și al bisericii, știm cum toții despre ce vorbesc, dar nu biserica și în niciun caz pe Dumnezeu.

Și aș îndrăzni să merg chiar și mai departe. Cred că nici Catedrala Mântuirii Neamului nu este în sine motiv de controverse, cât este felul cum se face prioritizarea acordării de fonduri. Și nu o să mă lungesc aici să pomenesc despre toate spitalele de pediatrie (și nu numai), în care copii mici stau cu tavane căzute, cu gândaci și igrasie. Și nici despre școli până la care copiii merg kilometri întregi, pe jos, prin ploaie, viscol și caniculă. Nu mă lungesc pentru că s-au lungit alții cu mult mai mult și practic subiectul este epuizat, deși fără rezultat.  Punctele de vedere pro și contra au fost auzite de cei mai mulți dintre noi. Ce mi se pare un pic cam prea mult este felul cum s-a sărit la gâtul lui Dan Teodorescu, cum s-au ars cărți, și nu înțeleg de ce a fost nevoie de răzbunare. Și îl citez : „Nu-mi imaginam că un mesaj transmis cu atâta blândeţe poate provoca atâta agresivitate“.

Până la urmă sunt niște oameni care spun ce cred, într-un mod pașnic. Sau mă înșel?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *