Nu, nu-s nebună! E plin Facebook-ul de pedofili libidinoși

Mărturisesc încă de la început că am căzut și eu în păcatul postărilor de fotografii cu copila. Am pus câteva, mândră fiind și eu de copilul meu frumos. Până într-un moment. Moment din care am zis NU din toată inima, tare și răspicat. Chiar am postat pe contul meu rugămintea de a nu mai fi tăguită în invitația aia care circula pe Facebook, ceva de genul ”postează o fotografie în care să se vadă că ești mândră să fii mamă”, una cu copilul, desigur.

Am spus tuturor că nu mai postez poze cu copilul și i-am rugat pe apropiați să nu mă mai tăguiască și să nu mai pună nici ei poze cu copilul meu. Unii mi-au zis că sunt exagerată și ciudată, alții nu. Poate au înțeles sau poate pur și simplu nu au avut chef să discute cu mine pe tema asta, pentru că oricum eram  (si sunt) foarte hotărâtă în privința asta.

Ba, nu de mult, am avut o discuție cu o colegă pe tema asta. Singura care m-a contrazis și verbal nu doar din priviri.

”Frate, exagerezi! What the fuck, nu e plină lumea de pedofili. Și câte șanse sunt ca poza ta să ajungă pe mâna unuia? Pe bune acum, ești exagerată”

Eu accept opiniile tuturor, îmi spun punctul de vedere, nu încerc să conving pe nimeni că felul cum gîndesc eu este cel bun. Totuși… Nu, nu-s nebună! Facebook-ul (și nu doar el) e plin de pedofili. Nu știu procente, dar dacă eu am dat peste cazuri concrete (câte șanse erau?) înseamnă că sunt mulți.

Și nu numai pedofili, oameni cu tot felul de fetișuri ciudate. Și, serios, nu vreau ca imaginile mele să fie material pentru indivizii ăștia.

Ce m-a determinat să scriu fix astăzi despre asta? Păi vă spun ce. O mamă de pe un grup de mame (dacă nu mă înșel era chiar una dintre adminele grupului)  atrăgea atenția aspura paginii ”Ai răbdare cu copilul”.

”Ai răbdare cu copilul” Sună bine, nu? Are un titlu care inspiră încredere. Desigur, nu am rezistat, m-am uitat și eu pe ea. Cele mai multe postări erau cu citate impresionante despre copii și mame, cu donații și, vai, hai să ajutăm copiii. Cu share-uri la postări ce promovau nonviolența față de copii. Ce să mai, hai cu like-ul, ai fi zis, ce drăguț…

Pagina aparținea (că a fost raportată și închisă de Facebook între timp) unui… ciudat. Care printre minunatele lui postări mai cerea din când în când poze cu copii, ”ca să formeze un frumos album pe pagină”. Iar printre cerințele lui se găsea, culmea (sau deloc culmea) și una în care voia ”poze cu gurița deschisă” – cu copii, desigur.

Și mamele au pus imagini în comentarii, erau vreo 50 de comentarii la un moment dat. La una dintre ele el raspundea: ”Vrei să mă înghiți? Dacă vrei, să-mi spui, eu te las”. Se poate mai libidinos de atât?

În cazul acestui ”domn” nu știu dacă s-a sesizat vreo autoritate de la noi, dar mi-aș dori să o facă. Să știm și noi.

Mai acum vreo două luni,  pe grupuri de mame era un ciudat care avea fetișuri cu femei gravide. Dar nu orice fel de gravide, ci doar cu acelea care aveau burta imensă, cu gemeni, tripleți sau cu câteva zile înainte să nască. El (al cărui nume era ”Afina” și dacă te uitai pe profil jurai că e femeie) a fost descoperit după ce o mamă (între timp născuse) a descoperit că folosea poza ei de când era gravidă. Posta imaginea mamei respective ca fiind a lui (a ei, că doar o chema Afina) și le cerea și altor mame să posteze imagini cu burta lor. Vă întreb, sincer acum, ce credeți, au postat și restul mamelor? Știți răspunsul. Unde ajungeau imaginile? Tot pe net, pe site-uri pentru adulți la categoria fetișurilor de genul. Există știri cu Afina ăsta, puteți verifica.

O campanie anti poze cu copii pe Facebook, lansată anul trecut de Poliție (dacă nu mă înșel), suna cam așa:

“Un necunoscut/ o necunoscută iți trimite o cerere de prietenie pe Facebook. Nu știi cine e, dar fotografia de profil e drăguță, așa că-i accepți cererea.

(După ceva timp)

Este prima zi de școală a fetiței tale. Arată atât de adorabil în noua sa uniformă, încât nu reziști ispitei și-i faci o fotografie pe care s-o pui pe Facebook, s-o vadă familia și prietenii. Desigur, tot din entuziasm, îți dai check in la școala ei. Intre timp, prietenul necunoscut pe care l-ai acceptat, salvează poza fetiței și o trimite catre alți 60 de ‘prieteni’, cu textul: ‘Fata caucaziană, 7 ani, păr castaniu, ochi negri. Preț 5.000 Euro’”

Mă doare inima deja, dar mai continui, asta pentru că mi-am tot auzit în ultima vreme că sunt nebună și exagerată.

Lunile trecute a fost arestat un individ (sunt știri în presa online și cu el, una dintre ele chiar eu am scris-o) care căuta profiluri aparținând copiilor. Nu orice copii, voia fetițe de până în 11 ani. Asta apropo de accesul copiilor la Facebook. Se împrietenea cu ele și apoi le cerea diverse imagini  sau le cerea să-i spună diverse lucruri care îl incitau. Pe el l-a descoperit poliția. Dar câți or mai fi ca el?

Mă opresc, nu pot mai mult, dar exemple mai sunt. Le puteți căuta și voi, la noi și pe afară. Le veți găsi. Știu, nu ne gândim la asta, pentru că nu vrem să acceptăm că există astfel de indivizi printre noi. Dar ei există.

Da, știu, toți suntem mândri de copiii noștri. Sunt lumina ochilor, sunt cei mai frumoși, cei mai deștepți, cei mai haioși. Și vrem să știe toată lumea cât suntem de binecuvântați că sunt ai noștri. Înțeleg asta foarte bine. Dar credeți că like-urile și comentariile cu ”vai, ce dulce”, ”ce scump”, ”ce drăgălaș” și ”te pupic” , care ne dau satisfacție de moment, merită riscul la care ne expunem copilul? Atât, nu vă spun să nu puneți poze cu copiii, nu am eu dreptul ăsta. Doar că vreau să vă gândiți la asta înainte să-mi spuneți din nou cât sunt de exagerată și de ciudată pentru că niciodată nu i se vede fața copilei în poze.

4 thoughts on “Nu, nu-s nebună! E plin Facebook-ul de pedofili libidinoși

  • 10 iunie 2016 at 20:53
    Permalink

    Felicitari pt ce ai scris. Dimineata am vazut si eu postarea si asa zisa pagina. Eu intreb oare acele mame care au raspuns imediat cu o fotografie cu micutul cu gurita deschisa nu s.au gandit? Cat de naive, ca sa nu zic altfel sunt?

    Reply
  • 10 iunie 2016 at 22:14
    Permalink

    Cata dreptate ai! Aveam si eu, la un moment dat, o prietena pe facebook, fosta vecina din cartierul in care am crescut, care punea incredibil de multe poze cu baietelul ei! Practic, privindu-le, ii puteai face programul de somn, masa, plimbare in parc, orice!
    Si noi suntem in etapa discutiilor: baiatul meu cel mare (11 ani) nu intelege de ce totii colegii lui au fb, iar el nu are voie… Iar eu nu inteleg de ce colegii au voie!

    NU, categoric nu esti nebuna!
    Spor la treaba!
    Valentina

    Reply
  • 11 iunie 2016 at 0:38
    Permalink

    Esti prea finuta! Eu nu voi reactiona la fel de bine, daca cineva…neam, prieten, educatoare va posta poze cu copilul meu.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *