Dovlcei umpluți la tavă, cu sos de roșii și usturoi

În criză de inspirație și de timp, am zis să fac repede niște dovlecei umpluți. Dar pentru că niciodată nu am o oală potrivită pentru ei, am zis de data asta sa-i tai mai micuți și să-i pun în tavă, la cuptor. Și dacă tot i-am făcut așa, am zis să fie și sosul de roșii o idee mai aromat. Au ieșit foarte buni, nici nu știu de ce până acum nu i-am făcut așa.

Am folosit așa:

  • 350 de grame de carne tocată de curcan (sau de oricare)
  • 7 dovlecei mai burtoși
  • 2-3 cepe
  • 2 morcovi
  • 2 legături de mărar
  • 1 ceașcă de orez
  • 1 litru de suc de roșii
  • 3 roșii mari
  • 4-5 căței de usturoi
  • sare, busuioc uscat

Cum am făcut:

A;a cum spuneam, în criză de timp fiind, i-am făcut foarte repede. Iar faptul că dovleceii au fost tăiați mai micuți m-a ajutat, s-au gătit mai rapid decât de obicei.

Am spălat dovlceii, i-am curățat de coajă, apoi i-am taăiat în trei sau patru, depinde cât de mari erau. I-am scobit cu o lingură, cu atenție să-mi rămână pe fundul lor un strat care să nu lase carnea să iasă din ei.

dovlceii

Am pus ceapa, morcovul și mărarul în blender un minut (se pot toca și cu cuțitul, desigur, dar eu eram în mare grabă), apoi le-am amestecat cu carnea, orezul bine spălat și un pic de sare.

dovlecei_umpluti5

Cu o lingură am luat umnplutura de carne și am pus în fiecare dovlecel, nu plin ochi, ca să-i mai pot pune și un căpăcel de roșie.

dovlecei_umpluti3

Am tăiat coaja de roșii și am pus din ea căpăcele la dovleceii umpluți deja. Apoi, într-o tavă unsă cu un pic de unt (sau un strop de ulei) am pus dovlceii. Sosul de roșii amestecat cu usturoiul pisat,  miezul tocat de la roșiile folosite pentru capacele dovlceilor și un pic de sare, l-am turnat printre ei. Și am adăugat și un pahar mic de apă.

dovlecei_umpluti2

Am acoperit tava cu staniol, apoi am băgat-o la cuptor, la foc mare timp de 30-40 de minute. Apoi, am luat staniolul și am mai lăsat dovleceii vreo 15 minute. Și asta a fost tot. Sosul delicios a completat perfect dovleceii. Nouă ne-au plăcut așa de mult că, de-acum , așa îi fac.

dovlecei_umpluti_1

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook