Nu există copii răi, dar pot deveni

Am tot avut discuții pe tema asta, cu prietenii, cu familia, chiar și cu o parte dintre voi, aici, pe blog. Nu de puține ori mi s-a atras atenția că nu fac bine atunci când îi spun Sophiei că nu există copii răi, pentru că o cresc astfel într-un bol de sticlă, departe de realitatea care nu-i roz deloc.

Am stat, am analizat. Că nu există copii răi nu m-am îndoit deloc, în cazul ăsta, în opinia mea, nu e nimic de analizat. Toți copiii sunt buni. Nu există copii răi. Dar ei pot deveni răi. Pot deveni oameni răi. Iar asta cred că este ceea ce trebuie să-i explic cumva, pe înțeles, copilului meu.

Eu cred că atunci când punem etichete de genul ”x e un copil rău” nu facem altceva decât să sădim în mintea copilului nostru, și poate și a altora, sentimente negative. Ne invităm practic copiii, de mici, la discriminare, la excludere, chiar la ură, punând astfel de etichete. Și mi se pare cu atât mai grav cu cât, așa cum am spus, eu consider că nu există copii răi, există copii neînțeleși, există copii nervoși, există copii frustrați, obosiți sau prost crescuți. Iar prin copii prost crescuți înțeleg copii crescuți fără limite. – Am explicat aici o idee mai pe larg ce înțeleg prin prost crescut – Diferența dintre copiii răsfățați și copiii prost crescuți.

Mă repet deci, nu există copii răi, ei se nasc toți buni, dar bunătatea lor, cred eu,  are de suferit și se poate transforma în răutate, în funcție de ce primesc în primii ani de viață.

  • Un copil crescut fără afecțiune părintească, departe de brațele mamei, un copil a cărei nevoie de dragoste și atenție nu este satisfăcută este un copil care suferă. Iar suferința asta se va exprima mai devreme sau mai târziu în ceea ce cu ușurință numim ”răutate”
  • Un copil crescut cu violență fizică sau verbală are mari șanse să devină o persoană agresivă cu cei din jur
  • Un copil jignit va jigni la rândul lui
  • Un copil care nu primește respect din partea propriilor părinți va fi un copil care nu va ști să respecte pe alții, dar nici pe el însuși
  • Un copil crescut fără înțelegere față de emoțiile sale umane (nu doar bucurie și râsete, că astea-s ușor de înțeles și acceptat. Dar și furie, frustrare, crize de plâns) va fi un copil care cu greu îi va înțelege pe ceilalți și chiar pe el însuși.
  • Unui copil crescut fără empatie îi va fi greu să arate empatie față de ceilalți. Tocmai de-asta, eu am o regulă în creșterea copilului care nu a dat greș niciodată până acum: mă pun de fiecare dată în locul lui. Mă gândesc eu cum aș reacționa, ce mi-aș dori, ce nu mi-ar plăcea, ce m-ar durea în situația dată.
  • Un copil crescut fără limite va crede că poate face orice, oricând, oricum, iar asta îl va afecta și pe el, dar și pe ceilalți din jurul lui.

Așadar, am convingerea că e mai ușor (deși de multe ori e al naibii de greu) să creștem copii empatici și inteligenți emoțional decât să vindecăm de răutate adulții care ei vor deveni. Acum sunt eforturile noastre, mai târziu va fi suferința lor. Cu siguranță, la maturitate, copiilor noștri le va infinit mai greu și va fi cu mult mai dureros să se vindece de răutate. Căci, mă tot repet, răutatea vine din suferință, din lipsă de empatie, din neînțelegere a nevoilor, din frustrări. Răutatea vine din suferință și provoacă suferință. Și lor, și celor din jurul lor.

 

 

Poate vă interesează și: 5 reguli esențiale pentru a crește bine un copil – cum punem limite ferme, dar cu blândețe

Crizele de furie și de plâns ale copiilor. Ce facem cu ele

Foto: http://parentingbeyondpunishment.com                                       

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook