Tartă cu ciocolată, fără coacere. Gata în 15 minute

Aveam poftă de ceva dulce, dar bun bun și care să se facă repede, cât ai zice… tartă cu ciocolată și portocală :)

V-am tot zis că sunt mereu în căutare de rețete super rapide. Vreau bun, rapid și simplu de făcut. Nu pentru că nu mi-ar plăcea să gătesc, ba dimpotrivă, chiar îmi place foarte mult, dar pur și simplu am prea puțin timp ca să-l petrec în bucătărie. Așa am ajuns la rețeta asta, gândindu-mă pur și simplu ce desert rapid aș putea face cât doarme Sophie, astfel încât să-mi mai rămână și timp până se trezește ea. De data asta voi lăsa modestia deoparte și voi spune că am avut o idee genială, a ieșit un deliciu.

Am folosit așa:

  • 200 de grame de ciocolată cu 55% cacao
  • 400-500 grame mascarpone
  • 3 linguri de miere (se poate pune și zahăr pudră, eu am preferat miere)
  • vanilie
  • 300 de grame biscuiți, de preferat digestivi (eu am ales unii cu scorțioșoară și unii cu ovăz)
  • 150-200 de grame de unt (merge și mai puțin, dar cu cât e mai puțin cu atât ”aluatul” de tartă va fi mai sfărâmicios)
  • o portocală

Mod de preparare:

Se sfarămă biscuiții, la robot sau pur și simplu cu o sticlă. Și apoi se amestecă cu untul topit.(untul l-am topit direct într-o crăticioară).

biscuiti1

Blatul astfel format se așează pe o folie alimentară într-o formă de tort cu margini detașabile. Sau în orice formă aveți. Se tasează cu un pahar, bine, bine. Și se ridică și puțin pe margini cu ajutorul unei linguri, să aibă formă de tartă. Și gata aluatul :)

biscuiti

Într-un vas am amestecat mascarpone cu ciocolata topită, mierea și vanilie. După ce s-a omogenizat bine, am pus umplutura asta peste blatul de biscuiți. Am nivelat bine cu o lingură.

(din cele 200 de g de ciocolată am mai păstrat 2 cubulețe ca să rad puțin pe deasupra la final).

ciocolata_mascarpone

 

tarta_before

Asta este tot. Băgăm la frigider vreo 2-3 ore, cât aveți răbdare. Apoi se scoate din formă, folia alimentară ne ajută să o scoatem fără niciun fel de probleme.

pe folie

Eu am mai ras pe deasupra un pic de ciocolată și niște coajă de portocală ( portocală bine, bine spălată anterior). Aroma de portocală e de vis, merge chiar să punem și câteva feliuțe de portocală lângă.

tarta_intreaga

Și da, mă mai laud o dată :) A ieșit de-li-cioa-să!

tarta_intreaga1

 

3 thoughts on “Tartă cu ciocolată, fără coacere. Gata în 15 minute

  • 16 ianuarie 2017 at 9:46
    Permalink

    Wow…ce bine suna. Am mai incercat eu sa fac o prajitura care trebuia sa fie simpla si nu s-a legat crema ?…dar asta chiar e simpla?…chiar vreau sa o incerc. Multumesc pt idee…si la cat mai multe ?!

    Reply
    • 16 ianuarie 2017 at 14:42
      Permalink

      La asta chiar nu cred ca are ce sa nu iasa :) Spor!

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook