Bunul simț nu se mai poartă?

Puteam să jur că sunt cel puțin câteva reguli de bun simț pe care toată lumea le știe. Și le și aplică. Nu chestii sofisticate, nu de un bun simț extraordinar, banalități. Cum ar fi de exemplu să pui mâna la gură. Când tușești, când strănuți… Nu-i cazul să-i împroști pe toți cu saliva și microbii tăi. Le sunt suficienți aia pe care îi au deja. Ba poate chiar prea mult.

Observ de când tot circul cu tramvaiul că tot mai puțină lume pune mâna la gură când tușește. Și când strănută. Adică mai degrabă își sugrumă strănutul (ceea ce cred că știți că nu-i recomandat), decât să pună mâna la gură. Și cine circulă cu 41 știe cam cât de intim este totul în acest tramvai. Ba, apropo de intimitatea din 41, chiar fac o paranteză, mi-am amintit un banc, nu pot să nu-l zic:

Îți place să fii mângâiat? Să fii atins? Să fii pipăit? Să fii încins? Îți place să simți respirația celuilalt lângă urechea ta? Sau poate pe gât ori pe față? Îți place să încerci poziții noi? Să începi rece și să sfârșești fierbinte și transpirat? RATB – Cu noi fanteziile tale devin realitate.

Gata cu bancurile, trec la oful meu, care e fix ăsta. Tușitul în față, așa direct, fără vreo mână care să delimiteze secrețiile și mirosurile tușitorului de nasul și de gura mea. Și sunt momente în care mă ia de la stomac. Nu vă mai zic prin ce treceam când eram însărcinată și aveam grețuri de nestăvilit.

Și când văd că astfel de cazuri se înmulțesc pe zi ce trece și devin obișnuință, stau și mă întreb dacă bunul simț elementar s-a demodat. Adică nu mai e la modă să pui mâna la gură? Ori poate-s eu mai de la țară și e vreun trend din ăsta de care n-am auzit și de fapt e cool să le tușești în nas celorlați.

Oamenii ăștia au și ei copii

Continui, pentru că de aici, de la copii, m-am pornit de fapt să scriu textul ăsta. Că de fapt tușitul în fața copilului mă doare cel mai tare. Dar mă doare de parcă-mi vine cu amețeală.

Pe copil îl feresc de mijloacele transport în comun. Și cu atât mai mult de cele aglomerate. Dar nu și de locurile unde se află copiii. Copii ai căror părinți (tușitori fără mână probabil) nu le-au spus că e musai să pui mâna la gură când tușești, când strănuți șamd.”Păi sunt mici, nu știu”- nu este o scuză. De foarte mici le spunem regulile de bun simț și ei le vor absorbi fix ca un burețel. Și până învață copilul să pună mâna la gură, i-o pun eu pe a mea, tot nu-l las să le tușească în nas celorlați. Iar de pe la 3 ani, cred eu că un copil trebuie să știe să pună mâna la gură. Nu o va face de fiecare dată, știu. Asta se educă pe măsură ce mai crește. Dar o va face dacă i se spune de fiecare dată. Și nu în ultimul rând, ba chiar aș spune că în primul rând, va pune și el mâna la gură dacă-și va vedea părinții că fac asta. Exemplul părinților este cea mai bună educație.

Doar că sunt foarte mulți părinți de copii chiar mai mari de 3 ani care-i lasă să le tușească în nas altor copii, fără nici cea mai mică ezitare. De curând am fost la teatrul Ion Creangă, pe care-l recomand din toată inima, mi-a plăcut maxim. Dar toată piesa am fost stresată de tusea fetiței care stătea lângă copila mea. Tușea destul de rău. Nu mai zic că nu înțeleg de ce aduci un copil care tușește rău la teatru, într-un spațiu închis plin de copii. Dar să nu-i spui măcar o singură dată ”pune mâna la gură!” mi se pare inacceptabil. Și pentru că nu am avut ce face, am schimbat locul cu Sophie, m-am așezat eu lângă fetița care tușea. Mi-a fost rușine să o rog pe mamă să-și roage copila să pună mâna la gură.

Și în parc, și la spectacole și la locurile de joacă. Peste tot sunt copii care tușesc cât îi țin plămânii, fără să le zică nimeni nimic. Și, așa cum am zis, mă ia cu furnicături la stomac când văd un copil care-i tușește neîncetat copilului meu în nas. Mă ia cu furnicături pentru că știu ce trag după. Temperatură 39 sau mai mare, plânsete, nopți nedormite, panică, epuizare.

Copilul meu trebuie să se ferească de lipsa de bun simț a altora

Și pentru că nu pot eu să le spun celorlați copii să pună mâna la gură, nici părinților lor, că mi-e rușine, am zis să-mi învăț copilul să se apere singur. Așa că i-am spus:  Mami, când un alt copil tușește lângă tine și nu pune mâna la gură, te rog frumos să pui tu mânuța ta la gura și la nasul tău. Uite așa. Ca să nu iei toți microbii de la ei, mami, pentru că se poate să te îmbolnăvească.

I s-a părut o idee bună și, de cele mai multe ori, o și aplică. Și știți ce am observat? Că până și părinții care nu spun absolut nimic când tușește  copilul lor, atunci când văd asta, reacționează imediat. Parcă-și revin în simțiri, așa deodată.

Sănătate!

8 thoughts on “Bunul simț nu se mai poartă?

  • 21 martie 2017 at 22:31
    Permalink

    Din pacate asa este…eu cand este cea mica racita si tuseste nu o mai duc la plaugroup,evit sa ma duc si in parc cu ea,tocmai pentru a nu tusi asupra altor copii si daca vad alt copil cu mucoasa nazala pana in gura si tusind imi iau frumos fata si o indrum catre alt loc mai indepartat de respectivul copil racit..

    Reply
  • 21 martie 2017 at 22:56
    Permalink

    Si eu ar trebui sa ma explic fiecarui parinte ca fii-mea tuseste din cauza astmului si ca nu e contagioasa? Nu ca nu ar pune mana la gura, dar parca parintii sunt prea speriati numai de faptul ca am scos din casa un copil care tuseste…

    Reply
    • 22 martie 2017 at 11:24
      Permalink

      Ioana, parintii sunt speriati pentru ca stiu prin ce trec si ce simt atunci cand li se imbolnaveste copilul. Prin ce trece copilul si prin ce trec si ei. Dar chiar si in cazul asta tot mi se pare normal sa puna la gura. Nici nu conteaza de ce tusesti, e un gest de bun simt. Multa sanatate!

      Reply
  • 21 martie 2017 at 23:58
    Permalink

    Nici nu ai idee pana unde duce nesimtirea…. Baiatul meu cel mare este clasa a v a. Toata iarna a fost racit, a luat-o mereu de la scoala. Asta in conditiile in care nu a mai patit asa ceva de cand era la gradinita (anul acesta au unit clasa lui cu o alta clasa si a rezultat un dezastru!). Diriginta a atras atentia, mai pe la inceputul anului scolar, sa nu-i mai trimita parinti bonavi la scoala: tuse, febra, muci – mai ceva ca la gradinita!
    Dupa trei ture de antibiotic, m-am luat „public” de parintii din clasa – adica pe wapp. Nu mai spun, eu il am si pe cel mic de 1 an si 7 luni acasa, inca sunt in concediu… Mi s-a replicat, de catre o „doamna Farmacist” (am citat-o) ca vorbesc numai aiureli, ca tine de imunitate totul si, ca ea nu isi tine copilul acasa doar pentru ca e racit… A fost secondata de alte „duamne” mame.
    Colac peste pupaza, un copil de la clasa I, in aceeasi sala cu al meu dar in ture diferite, are scarlatina! Am fost rugati de catre doamna diriginta sa le facem copiilor cate un exudat. Ce zici?! Sunt parinti care nu vor. Pur si simplu! NU vor!
    Jur, caut casa si ma mut la tara! Pentru ca toata nesimtirea s-a mutat aici!
    Dilema mea este: cum imi apar eu copiii? Cum ii pot proteja de nesimtire, de iresponsabilitate? Cu alte antibiotice???
    Asa ca, inteleg perfect ce zici tu aici…:(

    Reply
    • 22 martie 2017 at 0:08
      Permalink

      Pe mine asta cu dusul copilului la scoală/gradinita/cresa cand el are febra ma lasa fara grai. Nici macar nu mai e vorba de faptul ca nu-ti pasa de ceilalti, ca-i imbolnavesti. Dar pe bune, nici de copilul tau nu ti-e mila? Ca daca are febra sigur nu se simte bine, numai de grădiniță nu-i arde. Nici tu adult nu te simti bine cu febra, dar un copil aruncat asa in colectivitate…

      Reply
      • 22 martie 2017 at 5:42
        Permalink

        Vesnica scuza „nu am ce sa fac cu el”….ceea ce e oarecum de inteles, daca ambii parinti au serviciu si nu se pot invoi si nu au pe nimeni sa stea cu copilul…..dar nici nu se cauta solutii, se merge pe varianta cea mai comoda….si la noi e primul an de gradi si jumatate (cel putin) din timp a fost bolnava, dar pt ca nu am ajutoare sunt nevoita sa stau acasa…ne e foarte greu cu un singur salariu, dar asta e, nici copilul nu pot sa il duc mort copt intre alti copii, desi vad mereu si din astia prezenti „la datorie”…

        Reply
        • 22 martie 2017 at 11:27
          Permalink

          Pe mine ma supara foarte tare asta cu nu am ce sa fac cu el, de ca si cum copilul bolnav e un soi de povara. Pana la 7 ani exista o varianta foarte buna – Concediul de ingrijire a copilului bolnav -http://fricidemamici.ro/index.php/2016/09/07/concediul-de-ingrijire-a-copilului-bolnav-de-pana-in-7-ani/

          E drept ca e mai greu dupa 7 ani, nu inteleg nici eu de ce statul roman considera ca un copil de 7-8 ani poate avea grija de el singur atunci cand este bolnav

          Reply
  • 22 martie 2017 at 5:27
    Permalink

    Perfect de acord. Peste tot ma intalnesc si eu cu asemenea cazuri. Indiferenta totala cand vine vorba de bunul simt. Lipsa celor 7 ani de acasa a parintilor se reflecta ca o oglinda pe copiii lor.
    Ca sa trezesc un zambet asa mai amar, am sa va povestesc o dimineata in care mi-am dus copilul la cresa: intru in vestiar, unde, in 2 minute, a mai intrat o mama cu un baietel. A inceput sa il dezbrace si baietelul a bagat o tuse magareasca puternica. Ce ii zice maica sa? Ioan, ce ai? Te-ai inecat draga?
    Nah reactie de mama la copilul bolnav cu care ar fi trebuit sa stea acasa, nu sa il aduca la cresa sa ii infecteze pe toti. Nici nu mai vorbesc de pus mana la gura, chiar as vrea prea mult!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook