(NU mai) vine vacanța cu trenul din Franța

M-am tot gândit la copilărie și la ce mi-a plăcut cel mai mult când era vorba de ziua mea de naștere. Și mi-am dat seama că și la 34 visez fix la același lucru la care visam și la 4 ani, și la 14, și la 24. La vacanță.

17 iunie a fost mereu cumva la finalul anului școlar. Și dacă din cine știe ce motiv se întâmpla să fie sfârșitul anului pe 18 sau 19 iunie, era clar că eu nu-l apucam pe băncile școlii. Încă de pe 10 iunie, cam așa, mă puneam pe jelit că eu vreau să plec la mamaia. Nu la Mamaia, ci la mamaia. Adică la mămăița mea.

Mereu 17 iunie era o bucurie pentru mine nu neapărat pentru că era ziua mea, ci pentru că era începutul vacanței de vară. 3 luni! 3 luni întregi de libertate, de aer liber, de joacă, de nisip, de mare, de soare. 3 luni de zile în care nu stăteam locului cât era ziulica de lungă, în care colindam cât mă țineau picioarele.

Erau zile în care aveam cu cine să merg la plajă (bunica mea stă foarte aproape de mare), zile în care nu aveam cu cine și aduceam plaja la mine. Mai exact în grădina bunicilor. Aveam o copaie de lemn – mai apoi una de fier și mai târziu de plastic- pe care o transformam în mica mea piscină, aveam un pled țesut și mult soare. Briza era acolo în mod natural.

Tot anul visam la ziua mea doar pentru că atunci venea vacanța. Era cel mai important cadou pentru mine și așa a rămas și în ziua de azi. Nimic nu-mi doresc mai mult decât o vacanță. Mereu apreciez o vacanță mai mult ca orice dar din lumea asta.

34 de ani e o vârstă. Nu ești clar bătrân, dar parcă nici din cale afară de tânăr. Și m-am gândit că am un milion motive să fiu recunoscătoare. Viața e tare frumoasă la vârsta asta. Am o familie frumoasă pe care o iubesc ca pe ochii din cap. Și mai ceva de atât. Am scăpat de multe regrete, de multe complexe, sunt bine cu mine așa cum sunt. Nu mai încerc să schimb lucruri ce nu pot fi schimbate, învăț să le accept, să mă accept, și să trăiesc în pace cu mine și cu trecutul meu.

Deci regrete prea multe nu am. Dar am unul și bun. Și chiar nu știu cum s-o dau la pace cu el. Regret enorm că nu mai vine vacanța. Mi-aș dori din suflet să vină vacanța de vară și pentru copilul meu, așa cum venea și pentru mine. Să se bucure de libertate așa cum mă bucuram și eu. Să nu fie nevoită toată vara să aibă program impus la fel ca în restul anului, cu trezit de dimineață și mers la grădi aproape cât e ziulica de lungă. Să se trezească și ea de la cântecul cocoșului și să simtă briza în păr de dimineața. Să adoarmă cu cântecul greierilor și cu mirosul de regina nopții. Să viseze în culori și să respire libertate.

Vorba cântecului: poate oare cineva să-mi dea așa ceva măcar de ziua mea?

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! :)

5 thoughts on “(NU mai) vine vacanța cu trenul din Franța

  • 17 iunie 2017 at 8:36
    Permalink

    Și eu am același regret, sa știi. Ca nu am unde să îi trimit să simtă și ei ce înseamnă cu adevărat vacanță. Vacanţa la bunici, la țară. Poate de aceea compensez cu alte călătorii. Dar amintirile din copilărie cu vacanțele de vară la mamaie și la unchi la Mangalia bat orice concediu exotic. Te îmbrățișez. La mulți ani!

    Reply
    • 17 iunie 2017 at 8:54
      Permalink

      Sa stii ca asa e. Indiferent ce vacanta am, trebuie intr-un an sa merg si la mamaia, astfel nu ma simt intreaga. E ceva acolo :)
      Multumesc mult! Te puuup!

      Reply
  • 17 iunie 2017 at 23:20
    Permalink

    La mulți ani, Alina! Mulțumim pentru minunatele articole! Eu sunt o fericită: am aceleași vacanțe ca ale copiilor, datorită meseriei!
    Te pup!

    Reply
    • 17 iunie 2017 at 23:26
      Permalink

      Multumesc mult! Fix azi vorbeam cu verisoara mea care este profesoara si chiar ma gandeam ca e foarte tare sa ai vacanta odata cu copilul.

      Reply
  • 19 iunie 2017 at 10:02
    Permalink

    Mamaia mea era la tara si avea 3-4 copii in fiecare vara in „intretinere”. Fara curent (se lua in anii aia lui 80 si …), fara masina de spalat rufe, cu gatit la soba de cateva ori pe sapt., cu vaca si porci si peste 100 de pasari si gradina si casa plus muncit cu ziua (un fel de „freelancer” al vremurilor: zugrav prin sat).
    Nu am unde sa trimit copilul sa fie liber cum am fost eu… (din pacate mama mea nu e cum era mamaia mea, nici aprt. nu reuseste sa il ingrijeasca, telenovelele da ).
    Asa ca eu trimit copilul in tabara (sper ca de la anul sa ne permitem si 2 pe vara), apoi ne luam concediu si impreuna si parintii pe rand, mai la cort la munte, mai vine si verisoara mea o sapt, apoi o sa mai vina niste prieteni, si uite asa o sa simta copilul vacanta din plin. Exista solutii, le gasesc eu 😉

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook