Academia de optimism sau cum putem să oferim timp și zâmbete

În urmă cu o săptămână am aflat ce înseamnă cu adevărat optimismul. Credeam că știu, dar iată că m-am înșelat. Optimismul este atunci când știi că suferi de o boală incurabilă, dar te poți bucura de viață, de fiecare clipă, de fiecare rază de soare și de fiecare joc.

Am fost invitată să merg alături de alte sute de voluntari la campusul socio-medical al HOSPICE Casa Speranței din Adunații-Copăceni, la doar 16 km de București. Am mers toți trei, eu, copil, bărbat.

me and soph

Cu ocazia asta am aflat și de Academia de Optimism. Academia este, de fapt, un centru socio-medical, unic în România, care oferă copiilor afectați de boli rare și cu prognostic limitat de viață o șansă la bucurie, demnitate și incluziune socială. Ei, dar și famiile lor găsesc acolo refugiu și alinare.

Centrul este construit pe suprafața unui domeniu donat de familia Florescu şi este format dintr-un conac şi 5 alte clădiri aflate într-un loc pitoresc aproape de Bucureşti. Este multă verdeață și aer curat, parcă locul te îndeamnă la optimism.

La HOSPICE Casa Speranţei sunt niște oameni care se luptă pentru a menține optimismul în viață pentru persoanele care, altfel, se confruntă cu boli incurabile. Crezul lor este că fiecare clipă de viață trebuie prețuită și trăită fără durere, ci cu demnitate alături de cei dragi.

adunatii copaceni

Centrul este acum în renovare și când va fi gata va beneficia de o unitate cu 12 paturi pentru servicii gratuite de îngrijire paliativă a bolnavilor; 6 apartamente de cazare temporară a copiilor, împreună cu familiile lor, centre de zi ce vor oferi terapii fizice și psiho-emoționale, activități educative şi distractive dar şi servicii de consiliere psihologică pentru copii și familiile lor.

Odată cu inaugurarea centrului, 400 de copii vor primi îngrijiri speciale, iar 300 vor fi primiți anual în tabere tematice.

Cu toții putem contribui la acest proiect, foarte multe informații găsiți pe http://academiadeoptimism.ro, unde sunt organizate cursuri de optimism, o formă de recompensă pentru cei care aleg să doneze o sumă de bani pentru acest centru unde copiii cu boli incurabile primesc o șansă la o viață decentă. Dacă sunteți interesați, puteți dona, atât cât puteți, aici- http://academiadeoptimism.ro/cursuri/.

Sau, o altă metodă de a dona bani, poate mai simplă pentru unii, este prin SMS la 8844 cu textul Optimism.

copiii telus days of giving

Tech House – terapie prin utilizarea tehnologiei pentru copiii cu boli incurabile

Așa cum spuneam, eu am fost invitată pentru a participa la inaugurarea unei clădiri din acest centru. În aceeași zi, la Adunații Copăceni au fost 350 de oameni, membri ai echipei TELUS International, care s-au reunit în cel mai mare eveniment de voluntariat al companiei – TELUS Days Of Giving.  Voluntarii au renovat o clădire pentru a fi transformată în Tech House. Acesta va fi un centru educațional dotat cu cea mai recentă tehnologie (VR, realitate augumentată și inteligență artificială) care va îmbunătăți terapia copiilor cu afecțiuni rare sau incurabile. Prin finanțarea oferită de TELUS International, în valoare de 80.000 de euro, centrul va beneficia și de o nouă construcție care va fi locuită de personalul centrului, personal din care face parte și o familie al cărei copil a fost diagnosticat cu o boală incurabilă.

Eu mă bucur că am aflat de centrul ăsta și îmi doresc sincer să-l văd renovat, să văd acolo copiii care dau un exemplu de optimism. Copiii care zâmbesc în ciuda nedreptății la care i-a supus viața.


Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine!
:)

 

One thought on “Academia de optimism sau cum putem să oferim timp și zâmbete

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook