De ce ne temem de schimbări?

Am lipsit aproape trei (3!) săptămâni de pe Facebook (cu câteva mici excepții impuse). Timp în care am primit o mulțiiiime de mesaje. Mărturisesc sincer că m-am simțit copleșită, nu mi-am imaginat că atât de mulți oameni vor vrea să știe ce mi se întâmplă. Vă mulțumesc!

În astea trei săptămâni am experimentat tot soiul de stări și sentimente, am trecut de la o extremă la alta cu o repeziciune incredibilă. Mi-am lăsat copilul de 4 ani pentru prima dată să plece de acasă fără noi. Am avut primul weekend din ultimii ani fără copil. Mi-a fost dor, dar mi-a plăcut. Tot în astea trei săptămâni ne-au lovit boala, agonia și, într-un final, chiar și moartea. Crudă, teribilă și absolut neașteptată.
Și, tot în timpul ăsta, a mai venit pe lume un micuț în familia noastră. Îi vom fi curând nași.

Și nu, asta nu e tot. Mi-am dat demisia după 9 ani de zile munciți în același loc. Într-un loc unde am pus mult, foarte mult suflet. Și anii tinereții mele, practic. La început era mai degrabă un proiect ce nu era văzut bine de mulți oameni, dar a crescut. Și încă cum! Și eu odată cu el. Asta până într-un moment când el a continuat să crească și eu să stagnez, ulterior chiar să mă fac din ce în ce mai mică. Teama de schimbare m-a făcut să rămân mult timp în același loc, deși era limpede deja de prea multe vreme că locul ăsta nu mă va mai ajuta nicium, nicicând să cresc.

Și da, am și un nou job. Sunt optimistă, îmi plac oamenii de care sunt înconjurată, ăsta mi se pare cel mai bun semn. Și am mai mult timp pentru copil, ceea ce pentru mine devenise vital.

Ce vreau cu postarea asta? Ei bine, să le răspund în mai multe cuvinte celor care mi-au purtat de grijă în timp ce am lipsit, să le mulțumesc, dar și să spun tuturor că nu trebuie să ne temem de schimbări. 

E teama asta a noastră de a ieși din zona de confort, naiba știe de ce-i zice așa, că io nu-s tocmai de acord. Adică lucrurile și oamenii care nu ne ajută în niciun fel să creștem, ba dimpotrivă,  mi-e clar că nu-s confortabile decât cel mult aparent. Deci la naiba cu zona asta de confort!

Cred că ar fi bine să îmbrățișăm cu mai puțină teamă, cu mai multă speranță și optimism schimbarea. Cu atât mai mult cu cât simțim că avem nevoie de ea, că nu ne e bine așa cum e. Schimbarea, cel puțin în cazul meu, a fost mereu evoluție. Poate nu întotdeauna imediată, dar clar evoluție. Și aici nu vorbesc numai despre locuri de muncă. Vorbesc despre orice m-a ținut în loc sau m-a dat înapoi. Despre lucruri, despre oameni, despre situații.

Și pentru că am ajuns la oameni, vreau să vă spun că tot în timpul ăsta, de trei săptămâni, am ajuns să văd cât este de important să te înconjuri cu oameni buni, frumoși. Aș vrea să le mulțumesc Ruxandrei și Mirunei, care au fost atât de bune cu mine cum nici nu credeam că mi se poate întâmpla. Oamenii care să se ofere să te ajute necondiționat sunt rari. Vă rog să le vizitați blogurile, veți reveni cu siguranță pe la ele, n-am nici cel mai mic dubiu. Am mult de mulțumit, dar mai păstrez și pentru offline :)

Nu știu exact de ce ne temem atât de tare de schimbări, poate din lipsă de încredere, poate din alte multe motive, dar știu sigur că nu e loc de teamă. Da, e un prea-clișeu, dar viața asta este cu adevărat mult prea imprevizibilă și de prea multe ori mai scurtă decât ne putem măcar imagina. Nu sunt omul care să-și asume multe riscuri. Nu mai sunt. Nu de când am devenit mamă. Dar am mai spus și o voi mai spune de câte ori e nevoie: ca să fim mame bune pentru copiii noștri e esențial să ne fie nouă însene bine. Iar dacă binele ăsta poate veni doar printr-o schimbare, dați-i bice, nu vă mai temeți de ea! Cred că dacă am făcut față cu brio sarcinii, nașterii și schimbărilor venite odată cu maternitatea, nimic nu ne mai stă în cale :)  Așa să ne ajute dumnezeul-celor-care-nu-se-dau-bătuți!

 

Despre frică a scris tare frumos și util Gabriela aici –  Cel mai ușor mod de a-ți schimba viața ta și a copiilor tăi, – poate vă ajută.

 

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! :)

7 thoughts on “De ce ne temem de schimbări?

  • 12 august 2017 at 17:16
    Permalink

    Un om bun este mereu înconjurat de oameni asemenea lui. Iar fetele astea doua sunt cu adevărat deosebite! De mult nu am mai întâlnit atâta empatie și caldura și compasiune!!! Va imbratisez pe toate!!!

    Reply
    • 13 august 2017 at 9:40
      Permalink

      Si eu pe tine! Te pup!

      Reply
  • 12 august 2017 at 18:37
    Permalink

    Ma bucur pentru tine mami,ca ai avut curajul si puterea de a face aceste schimbari si ma regasesc foarte mult in postarea ta,caci am fost chiar ieri sa vedem o gradinita pentru fata si m-am abtinut cu greu sa nu plang cand imi vorbea doamna despre ce va urma sa se intample in septembrie,ca va plange fetita,ca eu o voi putea privi dintr-un hol cu geamuri sa vad cum reactioneaza fara mine dar ea nu ma va vedea si ma gandeam ca asta va fi o schimbare pentru mine sa stau fara ea 5 ore pe zi,3 zile pe saptamana pentru inceput,ca e prea mica inca sa o las atat de mult fara mine(2ani si 5luni aproape) ,dar sper ca aceasta schimbare a mediului,a orarului,a oamenilor de care va fi inconjurata sa aduca doar lucruri bune si pozitive atat pentru ea,cat si pentru mine,caci asa cum ai zis trebuie sa ne fie si noua bine ca sa putem avea grija de puii nostri asa cum trebuie! Mult succes la noul job si in tot ceea ce faci! Te pup

    Reply
    • 13 august 2017 at 9:40
      Permalink

      Iti multumesc! Mult curaj! Eu am dat-o pe Sophie la gradi la 1 an si 11 luni. Am povestit aici, pe blog, cum am plecat de acolo plangand in hohote. Dar ea s-a acomodat repede, ea n-a plans, ba dimpotriva, a fost super incantata de copii. Mi-as fi dorit sa pot sta mai mult cu ea acasa, dar asa a fost.
      Ce nu-mi place mie in povestea asta pe care mi-o spui este ceea ce-ti spune doamna. E treaba ei sa ajute copilul sa se acomodeze, nu sa-ti spuna ca va plange. Nu chiar toti copiii plang. E important si cum te simte pe tine. Daca simte indoiala si teama la tine va fi mai greu si pentru ea.
      Mult succes va doresc si mult curaj!

      Reply
  • 12 august 2017 at 22:34
    Permalink

    Sa fii bine! Am vazut si eu ca lipsesti, dar nu mi-am permis sa te intreb ce si cum.

    Reply
    • 13 august 2017 at 9:34
      Permalink

      Multumesc! Sa ne auzim cu bine :)

      Reply
  • 13 august 2017 at 19:10
    Permalink

    sa iti fie de bine schimbarile!
    si eu ar trebui sa schimb cate ceva, prin partile esentiale, dar ma domina frica de necunoscut, frica de esec si de rusine, frica de regrete ….

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook