Când copilul mic are nevoie să se simtă mare

Așa cum am tot povestit, pentru mine alimentația copilului a fost mereu cu mare bătaie de cap. Asta și pentru că am încercat cumva, o bună perioadă de timp, să controlez totul: când mănâncă, cum mănâncă, unde mănâncă și, mai ales, cât mănâncă. De foarte multe ori aveam senzația că mănâncă foarte puțin și tot insistam.

Treaba asta a ținut până aproape de 3 ani, când, dintr-odată, fetița mea a realizat că este mare și că poate și ea să aleagă. Într-o bună zi mi-a zis: ”Auji, mami, dal eu îți spun ție țe să mănânți?”

Adevărul e că nu-mi spunea. Nici ce, nici când, nici cât și nici măcar unde. Adică și eu mai ciuguleam prin casă, în grabă. Îmi luam câte-un te miri ce în mână și, în timp ce făceam alte lucruri, înfulecam.

Am realizat, deci, că e deja prea mare ca să nu-i ofer libertatea de a-și alege și ea alimente și momente când are chef să mănânce. Nu am rezistat să fac asta cu mesele principale decât ceva mai târziu, însă am început cu gustările.

Mi-am zis că este important să am un copil autonom și dacă vreau asta trebuie să-i las libertatea să-și aleagă. Am lăsat-o să-și ia singură din frigider alimente, le puneam pe raftul de jos pe cele pe care le-ar fi putut mânca în siguranță singurică. Iaurturi, brânzică, legume (spălate înainte), măsline (fără sâmburi).

Îi lăsam și pe masuță, tot la îndemână, fructe (spălate și ele), diverși biscuiți făcuți în casă și alte lucuri pe care le-ar fi putut mânca singură.

Inițial nu se ducea să-și ia din proprie inițiativă, dar îi spuneam eu că dacă vrea să mănânce se poate duce să-și ia fie din frigider, fie de pe măsuță. A fost foarte încântată de idee, m-a și întrebat dacă o las să-și ia singură din frigider pentru că acum e fetiță mare. Ce-i drept, era.

Azi așa, mâine așa, până când n-a mai fost nevoie să-i spun eu, mergea și-și lua singurică.

Una dintre temerile mele era ca nu cumva să fie prea tentată de gustări, să ciugulească întruna și să nu mai mănânce mâncare gătită la mesele principale. Ei bine, a fost doar teama mea. Mesele principale au rămas mese principale, copilul și-a stabilit propriul echilibru. Ba chiar, spre marea surprindere a început să mănânce mai multe legume. Ea a fost mereu un copil care a mâncat legume, dar acum nu mai trebuia să mă rog de ea, le mânca fără nici cea mai mică intervenție din partea mea.

Așa se face că și noi, dar și ea  am simțit că avem un copil care a crescut, care se poate descurca și singur. Ba, mai mult, eu și bărbatul am început să ne spunem  (în glumă desigur) că în curând ne va pregăti micul dejun :) E cale lungă până acolo, are și zile când are nevoie mai multă de noi, când poate nu i-am oferit afecțiune și atenție pe cât și-ar fi dorit ea, și ne cere să-i dăm noi să mănânce. Și o facem. Știm că nu este vorba despre lipsa autonomiei, ci despre nevoia de a se simți mai aproape de noi, nevoia de atenție și afecțiune.

Cu toate astea, cred că încet-încet, cu pași mici, e bine să le arătăm copiilor că avem încredere în ei,  e bine să-i lăsăm să mai aleagă și singuri. Chiar și atunci când nu suntem 100% de acord cu alegerile lor.

(p) Acest articol face parte din campania ”Spune Da” powered by Danonino, campanie  ce încurajează autonomia copiilor și pe părinți să spună da. Și pentru că tot vorbim despre gustări, în magazine, Danonino îi așteaptă pe copii cu un snack-box cu produse, iar din ambalaj se pot face chiar și decorațiuni pentru brad :)

 

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu. Dacă vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine!  :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook