De ce are nevoie un copil când te vede prima dată

De câte nu ați fost în vizită la rude sau la prieteni, sau poate într-un loc cu oameni mai puțin cunoscuți, poate cu colegi de muncă sau alte cunoștințe? Și de câte ori acești oameni  s-au repezit una-doua să ia copilul în brațe, să-l pupe să se joace cu el? De multe ori, așa-i? Și tot la fel de multe ori copilul ori respinge acea persoană, ori se pitește după părinte, ori, și mai rău, începe să plângă de mama focului.

Ei, ăsta e momentul în care, în foarte multe cazuri, copilul este catalogat drept rușinos, timid sau chiar sălbatic. Și, colac peste pupăză, i se mai pune eticheta asta și cu voce tare, de săracul copilul ajunge să creadă că de fapt problema este la el, nu la adultul/adulții din fața lui.

Ei bine, nu! Problema este la noi, nu la copil. Un copil are nevoie de un lucru foarte important atunci când merge într-un mediu pe care nu-l cunoaște sau întâlnește niște oameni care nu-i sunt familiari. Are nevoie de timp de acomodare.

Nu, nu e normal să sărim pe el cu întrebări, cu îmbrățișări, cu lugu-lugu. Eu știu că intenția este cea mai bună și ne e tare drag de mititelul din fața noastră, dar este foarte probabil ca el să nu se simtă deloc bine când facem asta. Ba, mai rău, se prea poate să se și sperie.

Copiii au nevoie de timp de acomodare și asta este o certitudine în cazul majorității. E normal să te respingă dacă te bagi în sufletul lui, dacă el nu te cunoaște prea bine sau deloc.

Și noi, adulții, avem nevoie de acest timp de acomodare. Adica, da, ok, sunt unii mai iscusiți la socializare, dar chiar și ei au această mică reținere atunci când văd pentru prima dată un necunoscut. Cum ar fi să sară pe tine, să te ia în brațe, să te tragă de obraji, să te lugu-lugu un om pe care îl întâlnești pentru prima dată? Nu știu cum v-ați simți voi, dar eu clar m-aș simți cel puțin bizar. Ideea este că chiar dacă vorbim de un copil sau de un adult, atunci când suntem scoși din zona noastră de confort, cu toții avem nevoie de un timp de acomodare. Unii mai puțin, alții mai mult. În cazul unora e nevoie de câteva minute, în cazul altora poate de ore sau de zile. Suntem atât de diferiți.

Și nu, nu-i nimic în neregulă cu un copil dacă nu vrea să interacționeze cu tine. Pur și simplu nu simte confortabil sau în siguranță în momentul ăla, în preajma ta. Și nu are rost să-i spui nici că e rușinos, nici timid, nici sălbatic. Doar că nu se simte conectat cu tine. Și tot ce ar fi bine să facem este să-i oferim timp și spațiu. S-ar putea să fie mai îndrăzneț, mai curajos și mai sociabil decât te puteai gândi.

 

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! :)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *