De ce nu e bine să mergi machiată la serbarea copilului

Cred că, astăzi, a fost ultima dată când am mers la o serbare machiată. Am realizat penibilul situației și am ajuns la concluzia că mai bine îmi las imperfecțiunile de femeie de aproape 35 de ani la vedere, decât s-o mai pățesc așa.

Nu știu dacă este o practică răspândită în toate grădinițele sau nu, dar la grădinița Sophiei, în fiecare an se face serbare în apropierea zilei de 8 Martie, serbarea de Ziua Mamei.

Deși aveam deja experiența anului trecut, nici anul ăsta nu m-am învățat minte și m-am încăpățânat să-mi pun frumos-regulamentar pe față fondul de ten, rimel, dermatograf și-o urmă de fard. În general nu mă machiez prea mult, cu atât mai puțin în dimineața asta.

Am ajuns aproape la timp la locația unde are de fiecare dată loc serbarea și m-am așezat frumos pe scăunel în așteptarea copilului care era cu educatoarea și a soțului, care încerca să găsească un loc de parcare. Nu eram într-o stare prea bună, ba dimpotrivă, eram într-o pasă proastă, începusem ziua cu stângul. Dar speram să am măcar 2-3 minute în care să-mi limpezesc creierii și să-mi dau un restart, pentru a fi cu zâmbetul pe buze în momentul în care micuța mea va urca pe scenă.

Ei, întâmplarea a făcut să nu am nici măcar un minut din cele câteva. Cum am ridicat ochii, copiii erau pe scenă, toți frumoși, cu un zâmbet larg, purtând – surpriză! – tricouri cu chipul mamei. M-am uitat la Sophie care avea un zâmbet până la urechi, mi-a arătat tare mândră  tricoul și mi-a făcut o inimioară din mânuțe.

Atât mi-a trebuit și mi-au dat lacrimile năvală.  Nu am apucat bine să le șterg că au și început să cânte cântecele în care ne spuneau cât de mult ne iubesc ei pe noi, mamele, și cât de speciale suntem. Cum spuneam, toți frumoși, toți așa naivi și inocenți, de-o duioșie ce-ți frângea inima.

Ce stavilă să mai pun eu lacrimilor, că mai rău a fost. Și, uite așa, preț de minute bune mi-au curs lacrimile șiroi pe față. Pur și simplu nu le puteam controla și mi-e clar că să ies două minute din sală ar fi fost o tragedie pentru micuța mea care, acum, nu mai e deloc atât de micuță, e o mica domnișorică și înțelege totul dintr-o privire.

Am rămas, am privit-o, m-am minunat ca de fiecare dată când realizez că a crescut, că s-a transformat dintr-o mogâldeață neastâmpărată într-o fetiță frumoasă și bună.  Am ascultat toate cuvintele frumoase din cântecele, am văzut pe fața ei cât de tare le trăia și am simțit fiecare silabă cu toată ființa.

La naiba cu orice rimel curs sau dermatograf întins aiurea! La anul nu mă mai machiez și-mi iau un pachet de șervețele în plus!

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *