Mi se strepezesc dinții la siropoșenii, doar dacă nu cumva…

Eu sunt acel om care, când aude/vede sau măcar se întrezărește posibilitatea unei siropoșenii, fuge de rupe pământul. Nu le suport, parcă așa de tare mă deranjează încât mi se face pielea de găină și mă cutremur de dezgust.

Nu mă pot uita la tv la scene siropoase, nu pot citi, nu pot auzi. Nu prea reușesc să înțeleg de ce trebuie să spui într-o postare de Facebook ”La mulți ani” bărbatului cu care locuiești în casă, pe care l-ai văzut de dimineață și-l vei vedea și diseară, cum nu înțeleg de ce trebuie să-i faci declarații redundante de dragoste pe rețelele de socializare, când îi poți lăsa un bilețel, îi poți trimite un whatsapp sau, ce să vezi, îi poți spune cu voce tare, ori în șoaptă, uitându-te la el.

Mă rog, cred că ați prins ideea, am o reacție alergică la siropoșenii. Toate astea însă, până când vine vorba de copil.

Domnule, când vorbesc sau scriu despre copil mă metamorfozez, devin mama sirpoșeniilor. Nimic nu e prea mult. Aproape toate clipulețele de pe rețelele de socializare cu copii mi se par dulci (dulci bune adică, nu dulci grețos), aproape toate declarațiile de dragoste ale părinților, bunicilor, unchilor și mătușilor, fie ele online sau offline mă sensibilizează cumva. Unde mai pui că pot și eu însămi să devin siropoasă.  Tot siropu’ din lume, cât ar fi el de dulce, nu se pune cu mine. Pot să scriu la infinit despre dragostea față de copil și tot nu mă satur. Pot să povestesc fără încetare și să mă repet întruna despre senzația pe care o am când copila mea de aproape cinci ani încă adoarme pe pieptul meu. Pot să plâng la inimioarele roz pe care le face pentru mine și mi se par cele mai dulci desene stângace din lumea asta. Pot să-mi culeg inima de pe jos de fiecare dată când îmi zice ”ești mami meu și eu puiul tău” ca mai apoi să și scriu despre asta.

Bărbatul îmi zice că mi s-au scurtcircuitat ceva neuroni, altfel nu-și explică de ce și cum pot, deodată,  să folosesc atât de mult și atât de des diminutivele.

De când s-a născut Sophie m-am suprins diminutivându-mi viața. La un moment dat chiar am izbucnit în râs (și eu și El), când ne-am dat seama că spun căcuța și pișulică. De lăptic, iaurțel, scutecel șamd nu mai spun. Ce să mai, practic întregul meu vocabular s-a diminutivat. Parcă am și început să gândesc în diminutive.

N-o mai lungesc, deși aș putea, vă spun drept :) Doar atât am vrut să vă spun despre mine, să mă scuz cumva. Nu-s de felul meu așa siropoasă, dar nu mă pot abține când vine vorba de copii. În general, dar și în particular :)

 

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine!  :)

2 thoughts on “Mi se strepezesc dinții la siropoșenii, doar dacă nu cumva…

  • 24 martie 2018 at 18:49
    Permalink

    la mine e tura 2 de siroposenii, am trecut la nepotica :)

    Reply
    • 26 martie 2018 at 11:23
      Permalink

      Hahahaha, sunt si mai dulci astea :))

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *