Mame duse. Cu pluta

Am mai zis, la un moment dat, că sunt convinsă că în timpul sarcinii pierzi un număr semnificativ de neuroni și chiar am citit un studiu potrivit căruia modificările produse în creierul unei femei la prima sarcină (slavă cerului că doar la prima!) sunt, parțial, ireversibile. Eu nu știu cât înseamnă parțialul ăsta, dar am avut momente când știu sigur că oamenii din jurul meu au zis că-s dusă cu pluta. Și, sinceră să fiu, nici nu pot să-i condamn, ba dimpotrivă, cred că aș putea să fiu de acord cu ei.

Săptămâna trecută îmi povestea o colegă, mamă de bebeluș, că au mers toți trei – ea, bărbatul și copilul din dotare- la o terasă. La un moment dat, soțul, care avea bebelușul în brațe, o întreabă: ”Auzi, dar de ce legeni căruciorul cu piciorul?”. Iar ea, foarte senină, îi răspunde: ”Să nu se trezească”.

Nici măcar nu am mai râs, deși e prea de râs. Pățisem și eu asta de-atâtea ori încât nici nu mi se mai părea nimic ieșit din comun.

Nu știu de câte ori or fi zis și despre mine oamenii că-s dusă, fiindcă sunt sigură că nu mereu mi-am dat seama. Dar îmi amintesc foarte clar de zilele în care m-am întors la muncă, pe când Sophie nu împlinise încă nici un an și încă o mai adormeam legănată în brațe. Doar așa dormea, o legănam între 10 și 30 de minute la fiecare somn. Cred că de-asta m-am și cocoșat așa.

Revenind, erau primele zile de muncă de când devenisem mamă și eram pe peron, la Crângași. Am văzut la un moment dat o femeie că se uita la mine zâmbind, iar când m-am întors spre ea și-a întors și ea imediat privirea. M-am analizat din cap până-n picioare, nu înțelegeam ce o amuza atât de tare la mine. Nu vedeam nimic ieșit din comun. Am mai stat vreo două minute și-am zis s-o ignor. Fix în momentul în care am încetat să mă mai gândesc la ea, am realizat că mă legănam întruna, de pe un picior pe altul. Ba chiar și cu o mică rotație de șolduri, exact așa cum făceam când o adormeam pe Sophie. O făceam așa, în public, fără să fiu măcar conștientă.

Știți cât mi-a luat să nu mai fac asta? Încă vreo șase luni din momentul în care copila a încetat să mai adoarmă legănată. Șa-se! Câteodată realizam și mă opream. Dar habar nu am de câte ori oi fi făcut-o fără să îmi dau seama.

Unii ar zice că suntem duse cu pluta. Eu aș zice doar că suntem mame. O-bo-si-te! Voi ce ziceți? Vi s-a întâmplat? :)


Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! :)

 

 

9 thoughts on “Mame duse. Cu pluta

  • 18 mai 2018 at 23:07
    Permalink

    Soțul meu a ieșit sa duca gunoiul cu o clama de par roz pe cap. Le strângem de pe unde le arunca bebe și el a pus-o în par ca sa nu o piardă, vrând sa facă o gluma. A uitat de ea și a ieșit așa afară. Pe drum i-a zâmbit o doamna, aparent fara motiv. Când a intrat în casa și i-am văzut clama a fost o isterie de ras. Nici nu îmi închipui ce a gândit doamna….

    Reply
    • 19 mai 2018 at 8:23
      Permalink

      Ma gandesc ca o fi stiut si ea de unde vine :))))

      Reply
  • 18 mai 2018 at 23:38
    Permalink

    Mă regăsesc în acest articol. Ceea ce am găsit eu aiurea a fost uitarea, după naștere parca uitasem numele tuturor, stăteam și mă gândeam in timpul conversațiilor și uneori îmi aminteam, alteori ba. Și ce sa vezi, aceeași treabă și dupa a doua sarcina.

    Reply
    • 19 mai 2018 at 8:23
      Permalink

      Eu m-am declarat amnezica. Si inca nu a trecut nici dupa cinci ani

      Reply
  • 19 mai 2018 at 8:01
    Permalink

    Dar ați legănat vreodată căruciorul de cumapraturi??? Mi s-a întâmplat de nenumărate ori !!! 😬

    Reply
    • 19 mai 2018 at 8:22
      Permalink

      Oh, da! Cred ca nu e hipermarket in zona sa nu aiba macar un carucior leganat de mine :)))

      Reply
  • 19 mai 2018 at 8:28
    Permalink

    Ooo Da, nu o dată am legănat căruciorul de cumpărături, m-am bătut stânga dreapta fără niciun copil în brate, am avut atacuri de panica la auzul unui copil plângând ca nu il găsesc pe al meu , al meu fiind acasă și cel mai nașpa posibil (dar aici nu e musai vină mea) pe toată perioada alăptării, când auzeam un bebe mic plângând, si nu aveam copilul propriu cu mine, sânii o luau razna, simțeam cum coboară laptele pe canale si ma intepau ca nebunii ba uneori începeau să curgă si ma făceam fleașcă de lapte 😅

    Reply
    • 19 mai 2018 at 8:30
      Permalink

      Pe toate le-am patit si eu. Nu am ratat niciuna

      Reply
  • 20 mai 2018 at 14:31
    Permalink

    Eu fredonam prin casă nani nani puișor, și eu nu sunt total pe lângă cu vocea. Inclusiv de legănat caruțul gol.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *