Constipația la copii, coșmarul părinților

Îmi amintesc că, la un moment dat, eu și prietena mea am avut o revelație. Dacă înainte de a avea copii mici purtam cele mai diverse discuții de femei, despre ce nici nu-ți trecea prin minte și stăteam cu orele în telefon, de când am devenit mame lucrurile s-au schimbat. Pe lângă faptul că vorbim mai rar și mai puțin, subiectul nostru de discuții îl reprezintă în majoritatea cazurilor copiii.

Când și băiatul ei, și fetița mea erau încă micuți vorbeam foarte des despre constipație. Și eu, și ea eram înnebunite de treaba asta. Sau mai bine zis de lipsa marilor treburi. În rarele momente în care nu eram disperate, realizam că nu vorbim decât despre scutece și caca. Și parcă și cuvintele astea deveniseră deodată mai prietenoase. Le rosteam cu mare ușurință și chiar cu descrieri amănunțite, fără nicio problemă, de parcă ar fi fost vorba despre serialul nostru preferat.

”Tu îți dai seama că noi nu vorbim decât despre scutece, caca și fel de fel de bube reale sau imaginare?” – îmi zice ea la un moment dat. Nici măcar nu mă întreba, era pur și simplu o constatare.

Asta pentru că mamele au acest obicei de-a vorbi despre ce le doare cel mai tare. Și eu una nu știu mamă să nu se fi plâns măcar o singură dată că micuțul ei este constipat. La noi cel puțin, asta a fost o problemă frecventă. Știu că sunam pediatra destul de des din cauza asta. Știam deja multe soluții, dar niciuna din cale afară de eficientă.

Cert este că în momentul în care copilul este alăptat exclusiv la sân poate să nu aibă scaun zile bune și înțeleg că asta nu este o problemă. Asta doar dacă în momentul în care are scaun, acesta este unul normal, relativ moale și copilul reușește să elimine materiile fecale fără dificultate. Altfel, tot constipație este.

Dar în momentul în care alimentația se diversifică sau este introdus laptele praf, constipația începe să devină cu adevărat supărătoare în cazul multor copii. Bineînțeles că atenția noastră trebuie îndreptată în primul rând asupra alimentației. Să fie una echilibrată, să conțină fibre, fructele și legumele potrivite vârstei. Și aici cred că noi toate am citit că para și pruna ajută în cazul constipației, că banana și morcovul fiert o întrețin. Și am mai aflat multe alte alimente grupate cumva după cât sunt de bune sau nu în cazul constipației, în funcție de vârsta copilului.
Un alt factor important în ameliorarea constipației este mișcarea și îmi amintesc că pediatra noastră ne recomanda diverse exerciții cu piciorușele mogâldeței, chiar de pe vremea când era bebeluș.
Dar chiar și ținând cont de toate astea, au fost nenumăratele dățile în care constipația ne-a dat de furcă. Și încă cum!

La momentul respectiv, o modalitate de stimulare mecanică de care auzisem chiar de la unii pediatri era aceea cu termometrul pentru bebeluși, acela cu vârful flexibil. Bineînțeles, ca ultimă alternativă, după ce le bifam pe cele de mai sus. Dar nu am fost niciodată prietenă cu această metodă. Și pentru că mi se părea un pic prea invazivă, dar mai ales pentru că în cele câteva dăți în care am apelat la ea nu au fost rezultate satisfăcătoare.

(p)Stând de vorbă cu prietenele mele, am aflat despre microclismele pediatrice. Inițial mi s-a părut că sună de-a dreptul bizar, dar multe dintre ele erau foarte încântate de rezultate. Așa că am început și eu să caut informații despre ce sunt și cum se folosesc și am avut o revelație. Așa am dat peste Melilax, produs de Aboca. Este o microclismă pediatrică pe bază de miere. Fac o mică paranteză și vă spun că există și varianta pentru adulți. Doar voiam să știți, nu dezbat :)

Așadar, Melilax conține Promelaxin, un complex activ cu miere din nectar și mană, special selectate și prelucrate, îmbogățit cu polizaharide din aloe și nalbă. Pe lângă faptul că exercită o acțiune non iritantă de evacuare a materiilor fecale, datorită proprietăților similare cu mucusul și vâscozității substanței, mimează și o acțiune lubrifiantă asemănătoare celei naturale. Tocmai de asta, Melilax este deosebit de util, datorită acțiunii complexe pe care o desfășoară, și în cazul persoanelor care, pe lângă constipație, prezintă și alte condiții speciale, cum sunt fisurile anale.
Și foarte important de precizat este că formula pediatrică a fost special concepută pentru a fi folosită chiar și de sugari.

Eu una am aflat destul de târziu de existența microclismelor, ba chiar am fost și un pic uimită. Mă gândesc că poate or mai fi mame ca mine interesate de subiect. Și cum producătorii spun că produsul a fost creat astfel încât să respecte fiziologia organismulului, puteți afla mai multe despre el aici – www.melilax.ro.

melilax

Și încă un lucru important! În cazul în care nu ați încercat produsul și vreți să-l încercați, sau poate îl știți și deja îl apreciați, am pentru voi cinci seturi cadou.
Cele cinci seturi conțin:
1 Melilax Pediatric,
1 Salvigol Pediatric (pentru dureri de gât, recomandat de la 3 ani),
1 Ruscoven gel (un produs pentru mămici, pentru stimularea circulației periferice și ameliorarea senzației de picioare grele).

Update- Cei cinci castigatori sunt: 

Irina Gociman Leonte
Magdolna Maria Rusu
Sabina
Cristina Papuc
Ducu

Feicitari si va multumesc tuturor pentru participare!

 

Puteți câștiga unul dintre cele cinci seturi spunându-mi într-un comentariu, aici pe blog, dacă și pentru voi constipația reprezintă sau a reprezentat o problemă și cum ați făcut față bătăilor de cap. Asta ca să-i dăm dreptate în continuare prietenei mele care spune că mamele au un dar de a vorbi despre scutece și caca cu cea mai mare naturalețe :)

Concursul se desfășoară în perioada 24.07-31.07 2018, iar câștigătorul va fi desemnat prin random.org în decurs de 4 zile. Tocmai pentru a putea fi anunțat în cazul în care câștigă, fiecare participant trebuie să folosească o adresă de mail corectă sau un cont de Facebook pe care răspunde. În cazul în care câștigătorul nu răspunde în termen de 72 de ore, premiul se alocă unui alt participant. Premiul poate fi livrat doar pe teritoriul României.

Mult succes și multă sănătate!

 

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! :)

10 thoughts on “Constipația la copii, coșmarul părinților

  • 24 iulie 2018 at 21:52
    Permalink

    Buna seara!băiețelul meu de 4 ani are probleme cu constipatia.face cam la 3 4 zile ,si atunci doar in pampers!I am facut analize , ecograf si totul e ok . Alimentația e super ok prespun ca asa e organismul lui! Pana acum am incercat doar siropuri! O seara frumoasa!

    Reply
    • 24 iulie 2018 at 22:59
      Permalink

      Seara frumoasa si multa sanatate!

      Reply
  • 24 iulie 2018 at 22:45
    Permalink

    Buna 😊! Eu ma confrunt cu aceasta problema in cazul fetitei mai mici (1ansi9luni) si incerc sa-i reglez tranzitul din alimentatie, insa pare un procedeu greoi! Sper, totusi sa o scoatem la capat! Nu stiam de existenta acestor microclisme dar pot fi o solutie buna!

    Reply
    • 24 iulie 2018 at 23:00
      Permalink

      Nu cu foarte mult timp in urma am aflat si eu :)

      Reply
  • 25 iulie 2018 at 11:05
    Permalink

    Fiica mea se confrunta cu constipatia chiar si la 6 ani. Indiferent de ceea ce mananca sau cata miscare face tot are probleme, chiar daca face zilnic. Ar fi de super ajutor un asemenea dispozitiv si binevenit.

    Reply
    • 8 august 2018 at 9:48
      Permalink

      Buna ziua! Sunteti castigatoarea unuia dintre cele cinci seturi. Va rog sa imi dati intr-un mesaj privat sau pe mail – alina.fricidemamici@gmail.com adresa si numarul de telefon unde pot fi trimise produsele. Multumesc

      Reply
  • 25 iulie 2018 at 21:50
    Permalink

    Am avut si noi luni de zile probleme cu constipatia. Chiar daca fetita era alaptata exclusiv la san si citisem ca nu se considera constipatie chiar si la cateva zile, totusi nu o lasam foarte mult si ii puneam supozitor. Dupa o perioada nu isi mai faceau efectul si pediatra ne-a recomandat microclismele (care chiar functioneaza). Abia dupa ce am inceput diversificarea usor usor s-a reglat tranzitul insa nici acum nu are scaun zilnic si a implinit deja 4 ani :)
    Acum aproape 2 luni am nascut un baietel si se pare ca o luam de la capat. Diferenta este ca sunt putin mai relaxata stiind ce urmeaza si sigur vom trece mult mai usor peste asta :)

    Reply
    • 8 august 2018 at 9:49
      Permalink

      Buna ziua! Sunteti castigatoarea unuia dintre cele cinci seturi. Va rog sa imi dati intr-un mesaj privat sau pe mail – alina.fricidemamici@gmail.com adresa si numarul de telefon unde pot fi trimise produsele. Multumesc

      Reply
  • 30 iulie 2018 at 21:28
    Permalink

    Bebelina mea se constipă de când am început diversificarea, adică de 2 săptămâni încoace. Plânsete, chinuri, masaje, jocuri cu piciorușele…uneori cu efect, alteori fără efect și atunci apelez la supozitor.

    Reply
    • 8 august 2018 at 9:49
      Permalink

      Buna ziua! Sunteti castigatoarea unuia dintre cele cinci seturi. Va rog sa imi dati intr-un mesaj privat sau pe mail – alina.fricidemamici@gmail.com adresa si numarul de telefon unde pot fi trimise produsele. Multumesc

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *