Tărâmul șosetelor pierdute

Nu știu la voi cum e, dar eu sunt convinsă că undeva, prin casa mea de cincizeci de metri pătrați, există un tărâm magic al șosetelor pierdute. Un loc fermecat (căci doar fermecat poate fi, altfel nu-mi pot explica) unde ele, șosetele mici și mari, fără a ține cont de dimensiuni, material sau culoare, dispar ca prin minune.

Nu cu mult timp în urmă, am văzut un titlu care promitea să rezolve misterul și suna fix așa: ”Misterul a fot rezolvat! Unde dispar șosetele desperecheate?” Am zis, gata, asta e! Stai să vezi că am  descoperit tărâmul magic și toate desperecheatele din casa mea își vor găsi, în sfârșit, perechea. Și vor trăi fericite până la adânci bătrâneți. Sau măcar până ce ne vor ieși degetele din ele de-atâta purtare. Ei, dar ce să vezi, răspunsul era: ”dispar în cearșaful plic, atunci când le pui în mașina de spălat„. Păi oameni buni, deja la asta mă gândisem și eu! Ba chiar și-n fețele de perne le căutasem. Dar nu, ale noastre vă zic drept că și-au găsit un loc mai bun și mai misterios. Nu-s în cearșaf. Și nici în perne. Și nicăieri.

De-atâta cât m-am plâns că nu știu ce se întâmplă în casa mea, de-mi dispar șosetele pe vecie, și-a făcut mama milă și mi-a cumpărat o plasă de șosete. Sau cum s-o chema ea. Adică de-asta:

plasa

Dar și pe asta am încercat s-o folosec o dată. Însă pe măsură ce tot răscoleam în coșul de rufe, unde puteam să jur că am pus la spălat doar șosete pereche, realizam că nu reușesc nici în plasă să le pun împerecheate. Nu erau!

Până la urmă, am zis că de fiecare dată când găsesc desperecheatele, în momentul în care strâng rufele de pe balcon, le pun într-un coșuleț al lor, poate, din mai multe spălări le-oi găsi jumătatea. Neah, nici asta n-a fost soluția câștigătoare. De fiecare dată mai rămân câteva singure, amărâte ca vai de ele, aruncate în coșul cu pricina.

Și pentru că Sophiei i s-a făcut milă de ele, a zis că ea le va iubi necondiționat, fără să țină cont de culoare, dimensiune și material și va forma în piciorușele ei o familie netradițională de șosete fericite. Una de-un fel, alta de altul. Noroc că avem multe Else, mulți ponei, multe Sofii și alte personaje, să le putem combina după dorința inimii.

elsa

 

pisica

M-am încumetat și eu la treaba asta, mi s-a părut tare interesantă și amuzantă ideea ei. Numai parțial însă, că doar în casă le port pe-astea rămase singure, nu m-am încumetat să le scot în lume. Iar pe ta-su nu l-a convins încă. Deloc. Dar mă bazez pe ea, știe bine cum să se pisicească pe lângă el, până obține ce vrea. Aș putea chiar să iau lecții :).

Tare-s curioasă: voi ați rezolvat misterul, ați găsit soluția?

 

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *