Când mă las păcălită cu bună știință

Eu cred că lumea este împărțită în două categorii de oameni: cei care rotunjesc prețurile în sus și cei care le rotunjesc în jos. Eu fac parte din cea de-a doua categorie pentru care, în mod absolut bizar și inexplicabil de stupid, un preț de (să zicem) 39.99 se traduce prin 30 de lei.

Domnule, nu știu dacă-i doar de la culoarea părului sau de unde, dar la mine artificiul ăsta de marketing funcționează de minune. Cu atât mai mult în discuțiile hilare purtate cu bărbatul:

-Când ți-ai mai cumpărat și asta?
-Ei, o am de ceva vreme, n-ai văzut-o tu!
-Adică de ieri?
-Nu, de trei zile.
-Îhâm.
-Dar nu că-i drăguță? Îmi stă bine, nu?
-Minunat! Cât a fost?
-Numai 30 de lei.

Bineînțeles că în cazul ăsta, 30 de lei înseamnă de fapt 39.99. Dar când spun că am dat 30 de lei, nu mă mai simt la fel de vinovată. Și pe cuvânt că nici nu mi se pare că mint.

Și nu vă gândiți că săracul om îmi ține cont la cumpărături. Adică el poate ar face-o, dar îi este imposibil. N-are cum să țină pasul nici dacă ar vrea. Căci pe lângă faptul că la mine funcționează la maximum  păcăleala asta de marketing, mai funcționează și cea cu reducerile. Eu deja de câțiva ani, nu mai fac mai deloc cumpărături din magazine. Exceptând faptul că dau o fugă la Nonstopul de la colțul blocului, ori Mega și Lidl-ul de la o stradă mai departe, să iau o pâine, un lapte, în rest comand online. Am mai zis, mi se pare că nu mai pierd timpul prin magazine, am cinci sute de filtre pentru mărime, sortiment, culoare, orice-ți-ar-trece-prin-minte. Ei, și cum acum Facebook-ul a trecut de nivelul cookie-uri la nivelul citit-gânduri-pe-care-nici-nu-știai-că-le-ai, hop-țop mă trezesc în feed cu tot felul de lucruri. Ba perechea de blugi la care visez, ba niște pantofi pe care musai trebuie să-i am, ba rochia aia care îmi subțiază talia. Și, ce să vezi, sunt și reduse. Cu 10 %, o nimica toată, dar sunt reduse, nu pot rata momentul, nu?

Ei, și uite așa, asta-i doar 20 de lei, asta doar 50 (a se citi 59.99), realizez că sunt dependentă de shopping în momentul în care verific contul și am un șoc.

Ce vreau să spun e că sper că treaba asta cu dependența de shopping nu e genetică. Și că, dacă tot o fac online și nu de față cu copilul, nu va funcționa nici puterea exemplului și nici nu mă va copia.

Altfel, am mare nevoie să știu: vi se întâmplă și vouă să vă lăsați păcălite cu bună știință?


Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! :)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *