Când la 35 de ani îi ceri voie mamei să ieși în oraș

Eu am fost un copil rebel, cu o adolescență nu prea controlată de părinți, asta ca să nu spun că total ieșită de sub control, că poate cine știe ce s-ar putea înțelege. Adică am făcut și eu prostii, dar nimic extraordinar. Cumva simt că adolescenții din ziua de azi pot și fac mai mult. Ei, dar nu despre asta este vorba. Ce vreau să spun e că eu în adolescență nu-i ceream voie mamei să ies în oraș. Nici n-o întrebam până la ce oră am voie să stau. Nu era cazul, eram foarte independentă. Primul salariu l-am avut pe la 16 ani.

Ei, dar ce să vezi, acum m-am maturizat. Am 35 de ani. Și, într-una dintre seri, nu cu foarte mult timp în urmă, am avut o revelație în momentul în care i-am dat un mesaj maică-mii întrebând-o dacă mai pot să rămân o oră în oraș. Dacă mai putem. Că eram și cu bărbatul, nu de una singură. Fix așa:

– Mamă, e totul ok? Putem, te rog, să mai întârziem și noi puțin?
-Da   (nu știu la ce a răspuns da, dar am presupus că mai putem întârzia)
-Ok, mulțumesc.

Astea au fost mesajele schimbate între mine și maică-mea. Eu 35 de ani, ea 64. La ora 9 seara (nu, bineînțeles că nu la 1-2 noaptea). Eu cu bărbatul în oraș, mama cu copilul meu acasă. Asta, după ce inițial îi și cerusem voie să ieșim. Că dacă ea zicea nu, clar nu ieșeam (pentru simplu motiv că, firește, n-aveam cu cine lăsa copilul). Nu știu de la voi cum se vede, dar mie mi s-a părut foarte amuzant în momentul în care am realizat ce tocmai făcusem.

Noi nu prea ieșim des. De fapt nu că nu ieșim des, am ieșit de câteva ori numărate pe degete de când suntem părinți și suntem de mai bine de cinci ani. Și de fiecare dată am fost câteva ore la stand-up comedy, eu sunt mare fan. Și tot de fiecare dată am visat și să mergem și într-un club după, dar nici cluburile nu mai sunt ce erau pe vremea mea. Acum abia pe la 1-2 noaptea începe să se simtă oareșce atmosferă de club prin Centrul Vechi. Ori eu, la ora aia, deja dorm pe mine. Și deja nu mă mai lasă nici mama așa mult în oraș, la 35 de ani.

În fine, să nu vă plictisesc cu detalii, voiam să vă spun că am mai avut o revelație: Domnule, atât de tare a intrat parentingul ăsta în viața noastră, este un subiect de atât de mare interes în zilele noastre, încât chiar și când mergi la stand-up să-ți mai limpezești creierii, tot despre parenting e vorba. Într-o formă sau alta: fie că e vorba despre traume din copilărie de care facem haz, fie că e vorba de viața de părinte unde ne plângem de milă cumva tot făcând glume pe tema asta.

Și cum n-am putut trece peste ironiile din zona parentingului modern aduse în discuție într-o seară de stand-up comedy în care mă așteptam să aud despre orice, numai despre asta nu, n-am putut să nu share-uiesc și cu voi. Dar vă avertizez dinainte, să nu ziceți că nu v-am zis. E și limbaj obscen, nu ascultați tare dacă aveți copii pe lângă voi. Și, bineînțeles, trecând pe lângă ironii, luați în calcul faptul că-s doar niște glume. Ah, și încă un lucru. Dacă sunteți prea frânți și nu aveți răbdare să ascultați de la început (deși are mai mult sens dacă o faceți), dați de la minutul 9 încolo și ascultați cât vă place (dacă vă place), căci, desigur, nu este tot despre parenting :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *