Nu am chef să fac liste, dar am o speranță

Am văzut în ultimele zile o mulțime de restrospective ale lui 2018,  liste cu realizări, liste cu eșecuri, cu motive de recunoștință, dar și cu nemulțumiri. Eu nu simt să-mi fac nicio listă, nici n-aș ști ce să pun pe ea, nu am chef să fac asta. De fapt cam despre asta este ultima mea zi din an, despre nu am chef. E trecut de prânz și nici măcar nu m-am spălat pe păr. Și nu pentru că aș avea vreo programare la coafor sau ceva, ci pentru că pur și simplu nu am chef. Nu am chef decât să trag de o cafea, rece și aia.

Nu pot spune despre 2018 că a fost un an bun sau prost. Cu siguranță nu cel mai bun și cu siguranță nu cel mai prost. A fost însă un an cu multe experiențe, cu multe momente în care am fost nevoită să ies din zona mea de confort (nu știu de ce s-o chema așa, că nu e ca și cum mă simt super confortabil în tot restul timpului și așa, deodată,  fac ceva anume să ies din tot confortul ăla). Dar, cel mai important, aș zice, a fost un an în care am tras concluzii despre mine. Despre cine sunt și mai  ales despre cine nu sunt. Am decis că sunt lucruri care mă definesc și, deși nu-s poate cele mai bune trăsături de caracter, sunt ale mele și, în loc să mă lupt întruna să le schimb, mai bine le accept și mi le însușesc. Mie îmi place infinit mai mult să scriu decât să vorbesc. Pot scrie oriunde și aproape despre orice, dar pot vorbi doar câteodată și doar cu anumiți oameni. Sunt destul de timidă și groaznic de emotivă, imposibil de sensibilă și criminal de nesigură. Dar anul ăsta am învățat că nesiguranța asta vine fix atunci când sunt nevoită să fac lucruri care nu-s despre mine și despre cine sunt eu.

Da, e ok să vrei tot timpul să fii o variantă mai bună a ta, e foarte bine să faci tot ce-ți stă în putință să evoluezi. Dar concluzia mea, cu care închei anul ăsta, este că evoluția este una și e bună, dar lupta asta de a schimba ceea ce ești de fapt e epuizantă, dureroasă și complet inutilă.

Și dorința, gândul cu care vreau să încep anul ăsta ce vine este fix asta: să mă ascult mai mult, să fac cât mai puține compromisuri. Să fiu mai prezentă în viața mea încercând să construiesc mai mult la ceea ce sunt și la ceea ce-mi place. Să fiu mai aproape de oamenii care contează cu adevărat pentru mine, familia, prietenii, oameni cu care nu m-am mai văzut sau cu care nu am vorbit de mult timp și de care mi-e dor.

Și, nu în ultimul rând, în mod concret, pentru 2019 vreau să devin foarte selectivă și eficientă cu timpul petrecut online. Mi-am dat seama că pierd inacceptabil de mult timp căscând ochii aiurea. Căscând ochii și atât. Nu citesc ce aș vrea să citesc, nu socializez cu oamenii cu care mi-aș dori să fac asta, amân să răspund la mesaje sau să trimit unele, la rândul meu. Casc ochii fără să văd nimic de fapt. Dacă mă întrebi după zece minute ce am văzut, habar nu am să-ți spun. Asta este un task concret pentru mine.

În rest, nu am liste. Am doar speranța că va fi mai bine și mai frumos, mai liniște și mai lumină. Ceea ce vă doresc și vouă! La mulți ani!

 

Eu sunt Alina, mama Sophiei,  și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! :)

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *