Anul ăsta e despre oameni, nu despre lucruri

De-a lungul timpului m-am ales cumva cu un soi de motto în care, până la o anumită limită, chiar cred: ”totul se întâmplă cu un motiv”. Ăsta este și am ajuns să cred în el tocmai pentru că lucrurile care mi s-au întâmplat de-a lungul vieții sunt cele care m-au transformat în omul care sunt azi și m-au adus unde sunt acum. Fie lucruri bune, fie lucruri rele, fiecare experiență ne transformă. Și cred că, dacă reușim să tragem o concluzie, o învățătură din tot ce ni se întâmplă, ne alegem cu ceva, evoluăm.

Și fix în ideea asta, experiențele mele din ultima perioadă mă fac să trag o concluzie foarte importantă. Am simțit la un moment dat, când picam pe stradă la propriu, că nu este ceva bine în viața mea. Am început să fac schimbări, încet-încet. Dar, într-un final am realizat că nu schimb unde și ce trebuie. Pentru că, până la urmă, de fiecare dată ajung inevitabil în același punct, ăla în care pun pe primul plan lucrurile mai puțin importante și las în plan secund ceea ce contează cu adevărat.  Cumva mă las mereu prinsă într-o alergătură nebună, fără să conștientizez că nu este direcția corectă.

Și ce înseamnă până la urmă direcția corectă? Cred că pentru fiecare dintre noi înseamnă altceva, dar în principiu același lucru. Direcția corectă este aia care ne mulțumește pe noi, care ne împlinește infinit mai mult decât ne consumă, care ne face să dormim liniștiți și să ne trezim cu poftă de viață, nu cu povara unei noi zile.

Utopie! Așa ar putea spune mulți și așa mi-am tot zis și eu. Dar nu, cred că nu este. Cred că putem face asta atât timp cât ne stabilim prioritățile corect și atent și fiind foarte sinceri cu noi înșine.

Tocmai de-asta consider că direcția corectă, în momentul ăsta al vieții mele, este să mă îndrept către oameni și nu către lucruri. Am impresia că în ultima vreme m-am focusat prea mult pe lucruri și nu pe oameni. In the end, nu e despre o pereche de blugi nouă, sau o rochie de firmă. Nici măcar despre un job, o casă sau o mașină. Totul e atât de fragil. E despre oamenii pe care îi ai lângă tine. Despre cât de mult țin ei la tine, cât îi simți de aproape, cât te înțeleg și te susțin. Despre cui îi pasă de tine la sfârșitul zilei. Sau al anului. Despre cine îți întinde mâna sau ambele brațe atunci când simți că te prăbușești. Despre cui îi poți împărtăși temerile, bucuriile și tâmpeniile care îți trec prin minte, fără să-ți faci griji o clipă că vei fi judecat sau neînțeles.

Anul ăsta mi-am propus să nu mai las lucrurile să stea în calea oamenilor. Să nu mai amân mesajele, să nu mai amân nici telefoanele, nici întâlnirile. Mi-am propus să stau din nou o oră cu prietenele mele în telefon. Și cu mama, și cu mătușa și cu verii. Să mă văd mai des cu prietenii, chiar și cu cei cu care nu m-am mai văzut de mult timp, dar alături de care am convingerea că prima cafea va fi ca și cum ultima înainte de asta a fost chiar ieri.

Anul ăsta al meu este despre oameni. Despre cei care contează. Doar despre ei, căci va fi și despre a spune nu la ce nu contează sau mă consumă. Așa să-mi ajute Preafericitul2019 :)

 

Eu sunt Alina, mama Sophiei,  și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *