Ziua sfintei mele Ioana

Sfântul Ion. Am ținut morțiș să am ziua asta liberă și am reușit. Asta pentru că în ultima vreme nu mai am timp de zilele nimănui, fie ele de naștere, fie onomastici, fie orice altă sărbătoare. Uit să spun ”La mulți ani” unor persoane importante pentru mine, sunt într-o continuă alergătură către naiba știe ce și unde și trec pe lângă mine lucruri importante, timp pe care nu-l mai pot da înapoi. Așa că am azi am vrut pur și simplu să fiu liberă. Știu că sunt mulți care nici măcar nu iau în considerare ziua numelui, nu despre asta este vorba, ci despre faptul că voiam o zi mai specială.

De dimineață am stat cu Ioana mea, pe care o cheamă și Sophie, dar căreia noi mereu îi zicem Mogâldeț, o oră în brațe. Așa, pur și simplu. Asta pentru că se trezise mai devreme. Apoi a dus-o El la grădi, pentru că e în drumul lui spre muncă.

Mai târziu am mers cu prietena mea să le cumpărăm cadouri copiilor. Și dacă tot am ieșit numai noi două, după nici nu mai știu câtă vreme, am zis să ne oprim și la o cafea. Să mai vorbim și alte lucruri decât vorbim de obicei, adică despre muci, tuse, temperatură, culoarea, mirosul și consistența conținutului din scutec. Zis și făcut. A fost drăguț. Am realizat (din nou!) cât am îmbătrânit. Au trecut 13 ani (13 aaani!!!) de când ne cunoaștem, din anul I de facultate.

Apoi am mers să cumpărăm cadouri. Și am luat un puzzle mare cu Sofia, suntem (Mogâldeața, nu eu, dar nu mă pot abține să nu vorbesc la plural) mari fani Sofia. Și am mai mers apoi într-un magazin pentru copii, prietena mea voia să-i cumpere copilului niște body-uri, ultimele deja îi rămăseseră mici, deși abia le cumpărase. Ei, merg cu ea, noi nu avem nevoie de nimic. Dar, vai, uite ce pantaloni drăguți! Și sunt și reduși! Ah, îi iau, sunt numai buni la grădi. Și uite și un ceas care face baloane de săpun. Cred că i-ar plăcea. Hmmm, parcă și bluzița asta este drăguță. Oare să-i cumpăr și un ou din ăsta cu surprize din plastic? Nu are ciocolată, e din plastic, ce rău ar putea face?

Și dacă tot e ziua ei, să iau și ingrediente pentru tort. Îmi doream un cheesecake, nu un tort adevărat, știu că îi place brânza, îi plac lactatele și evit pe cât posibil ciocolata și alte nebunii. Mai facem excepții, dar nu prea multe. Am cumpărat ce era nevoie. Dar dacă tot îi fac un așa zis tort care de fapt e o banală prăjitură cu brânză măcar să arate frumos. Și dacă tot îi place să sufle în lumânări, să iau lumânări. Dar ce lumânări? Nu e ziua ei de naștere. Ah, da, trebuie să fie lumânări cu litere. Bun, sper să găsesc Ioana. Nu era, erau Sofia, Daniela, Paul și din nou multe, multe Sofia. Hmmm… Bine, hai că iau o Sofia și o Daniela și fac din ele o Ioana. Bun, rezolvat.

Dar ce să-i fac de mâncare? Singura mâncare pe care o cere ea și pe care o mănâncă cu mare, mare poftă este mâncarea de mazăre. O mâncare banală, dar preferata ei. Bun, să luăm ingrediente și pentru asta. Pfffoa, am uitat să iau hârtie de împachetat cadourile (îi luase și prietena mea un cadou). Hai să caut!

Și dacă tot sunt liberă, ce-ar fi să iau o sticlă de vin și pentru noi? Da, cred că ar fi drăguț să mai stăm și noi la taclale. Bun, bifat și ăsta.

S-a făcut aproape ora 2. Voiam neapărat s-o iau mult mai devreme de la grădi, să avem timp, timp frumos petrecut în trei. Nu așteptam musafiri, nu se anunțase nimeni.

Am ajuns repede acasă. Am aruncat un ochi pe cameră să văd dacă Mogâldeața doarme la grădi, dormea. M-am apucat imediat de cheesecake, unul fără coacere. Prima încercare, nu mai făcusem niciodată. Ce poate să nu iasă la un amărât de cheesecake? M-am apucat să-l fac. Pfffoa, am uitat să iau unt! Coaboară, mergi la magazin, ia și unt.

În timpul ăsta vorbesc la telefon cu prietena mea, nervoasă din cauza unor chestii legate de muncă. Mă apuc să fac cheesecake-ul ce se dorea a fi tort cu telefonul la ureche. Toate bune, dar nu mi-am dat seama că aproape am fiert gelatina. Eh, nu e fiartă totuși, nu-i nimic, e apa un pic mai încinsă. Și oricum, nu știu ce-o fi fost în capul meu, dar am luat un singur amărât de pliculeț. Lasă că merge.

O ornez cu multe fructe roșii, multe căpșune, ca să fie pe placul Ioanei mele mititele. Pun la frigder repede, trebuia să aibă timp să se întărească. ”Stai liniștită, siguuur se întărește”, îmi spune prietena mea. Știe ea, face des, nu-mi fac griji.

Mă apuc, fac repede și mazărea. Tot cu telefonul la ureche. Toc toate legumele, pun la fiert. Verific cheesecake-ul. Nu se întărise deloc. Eh, trebuie să mai am răbdare. Închid telefonul, prietena mea mă asigură că se întărește.  Compoziția era fină și delicioasă, nu asta era problema, dar trebuia musai să aibă formă de tort. Nu puteam pune lumânările pe o chestie care se dezmembra, nu?

Termin mazărea.  Mai arunc un ochi pe camera de la grădi. Începeau să se foiască micuții. Fac puțină ordine prin casă. Împachetez repede cadourile, bag instalațiile în priză să fie drăguț când ajunge Ioana mea acasă. Verific din nou cheesecake-ul. Nimic. Asta era, trebuia să fac ceva. Am luat niște staniol, am făcut o panglică din el, am scos marginile de la forma de tort și am prins compoziția cu panglica de staniol, legată și ea cu o panglică roșie. Foarte frumos! Am înfipt lumânările cu literele de la Sofia și Daniela și am făcut Ioana.

Totul pregătit, în sfârșit. Eram agitată și aveam emoții. Merg, o iau pe sfânta mea Ioana de la grădi. Ieșim pe poartă, îi zic ”La mulți ani!” Pune buzița de plâns (sigur știți cum e buzița de plâns) și îmi spune că nu e ziua ei, nu vrea să fie ziua ei, pentru că ”e ziua u Luxi”. (Fusese ziua Ruxandrei, dar nu azi).

Mergem spre casă. Ajungem repede, ajunge și El. Toți trei, frumos. Nu știam cum să mai fac. Era clar că nu pot să o surprind cu tortul și cu la mulți ani, riscam o criză de plâns, eram sigură. Am mai amânat puțin.

Mi-a mai zis odată cu buzița pusă că nu e ziua ei, am încercat să-i explic că este, nu am insistat. Ziua ei era motiv de bucurie, nu de tristețe, nu ne trebuia nicicum așa ceva.  (Culmea, și eu când eram mică plângeam de ziua mea).

I-am spus că am făcut mazăre, s-a bucurat. Slavă cerului, măcar atât! A mâncat cu poftă. A mai cerut. Și omului îi place mazărea, dar acum de-abia a ciugulit.
-De ce nu mănânci?
-Ăăăh, am mâncat la muncă, nu prea mi-e foame, am mâncat și dulciuri, a fost ziua unor colege.

Grozav! Mogâldeața nu voia să fie ziua ei, ba chiar și plângea dacă pomeneam de tort și lumânări. Lui nu-i trebuia mâncare. Yeeey! Plan reușit!

Dar îmi doream totuși să se bucure, să sufle în lumânări, că știam că îi plăcea maxim asta. Și să desfacă repede și curioasă cadourile, așa cum face de obicei. Îi spun:

-Mami,  Rareș (băiețelul prietenei mele) ți-a trimis un cadou de ziua ta
-Da, Aleș? Unde e Aleș?
-El nu a putut să vină, dar ți-a trimis un cadou
-Da! Veau cadou! E ziua mea?
(Pfiu, asta era! Bun!)
-Da, te cheamă Ioana, nu?
-Soii Ioana
-Da, mami, Sophie Ioana. Azi este Sfântul Ion, e ziua ta.
-Da, mami, veau cadou!
-Și vrei și tortul, să suflii în lumânări?
-Da.

Am aprins repede lumânările, i-am cântat ”La mulți ani”. A început să sară, ba în brațe la mine, ba în brațe la el. Să ne pupe. A suflat în lumânări, le-a stins pe toate și ne-a spus ”Ești mai male acum, poți singulă”. Ei, da, le stinsese singură pe toate!

Și dă-i și bate din palme și mai sari. Ba în brațe la mami, ba la tati, ba am făcut-o sendviș, ba am dansat toți trei. Cu râsete de șoricel și chiote.  Mi-au dat lacrimile. Asta era ziua mea specială. I-am adus cadourile, a vrut să știe care este de la Rareș. Le-a desfăcut pe amândouă, m-a întrebat încă o dată dacă sunt ale ei amândouă. S-a bucurat. A chiuit din nou, deja îmi curgeau lacrimile. M-am dus la bucătărie să tai cheesecakeul nereușit așa zis tort și să mă feresc să-mi vadă lacrimile.

Am tăiat așa cum am putut minunăția de tort. A gustat:
-Mami, a gădi totu ale colată. (Mă așteptam la asta, îmi mai spusese. Nu-mi plăcea, dar nu fac o tragedie din asta. Am pregătit niște fulgi de ciocolată albă, așa ca o urmă de gust, i-am pus).

A mâncat câteva linguri, mai mult a cules fructele din el și fulgii de cicolată. Nici El nu s-a omorât, a ciugulit două lingurițe din felia ei, mâncase prăjituri ”adevărate” la muncă. Mie mi s-a părut delicios. Nu pentru că l-am făcut eu, dar chiar mi s-a părut foarte gustos. Mi-am propus să mai repet rețeta fără să fierb gelatina.  (revin cu ea bună)

Până la urmă am primit și musafiri. Nu ne așteptam, dar ne-am bucurat. Nu-i mai văzusem de mult. Și tortul nereușit de cheesecake a fost devorat. Și Ioana mea a mai primit un cadou. Așa de frumos că m-aș fi jucat și eu cu el.

Într-un final o bag la somn.
-Mami, vleau blațe
-Hai la mami (se cuibărește în brațele mele)
-Mami, pașe ziua mea. Mai vleau. Mami meu…

Și m-a pupat și m-a strâns în brațe. Și am plâns înfundat. Nu-mi mai încăpeam în piele de fericire. Asta era ziua mea specială.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *