De ce am spus nu luminii de veghe în camera copilului

Recunosc, m-au tentat toate lămpile și veiozele haioase pentru camera copilului, cât am fost însărcinată am cumpărat vreo două chiar. Și dacă ar fi fost după mine, încă vreo trei, că tare simpatice erau. Noroc că bărbată-miu e om cu capul pe umeri și mi-a zis- ”mai ho, femeie!”.

Nu pot spune că au fost 100% inutile, ne-am mai folosit de ele cât a fost Sophie micuță și avea scaun în timpul nopții, trebuia să văd s-o schimb, nu m-am riscat să fac asta pe orbecăite. Dar atât. Altă utilitate nu și-au avut minunantele și haioasele de lumini de veghe.

În primul rând nu am lăsat lumina de veghe aprinsă în camera ei la sfatul pediatrei. Căreia o să-i mulțumesc cât oi fi pentru discursul pe care ni l-a ținut în prima zi când a văzut-o pe Sophie. Mi-a spus cam tot ce ar trebui să știe o mamă la început de drum. Inclusiv să fiu calmă și liniștită că așa voi avea un copil calm și liniștit. Numai că sfatul ăsta mi-a fost greu să-l urmez. Să revin la lumina de veghe. În privința ei, doctora ne-a dat două sfaturi tare bune. Eu una le-am urmat cu sfințenie și am și acum convingerea că am făcut bine.

  • Nu este bine să doarmă copilul cu lumină, nici măcar una difuză, pentru că hormonii de creștere se secretă cel mai mult în timpul somnului de noapte, pe întuneric. A zis, am băgat la cap. Habar nu aveam.
  • Nou născutul nu face diferența între noapte și zi, noi trebuie să-i arătăm care este. Prin urmare, în timpul nopții trebuie să fie întuneric, doar atunci când este musai nevoie dăm drumul la o lumină difuză. Și nu vorbim cu copilul noaptea. Suntem atenți la nevoile lui, oricare sunt ele, îl mângâiem, îi suntem aproape de fiecare dată, dar noaptea e noapte, nu stăm de vorbă. Dacă e totuși necesar să comunicăm o facem musai în șoaptă. Nu ne jucăm, nu ne maimuțărim noaptea. Avem toată ziua la dispoziție pentru lumină, vorbă și joacă.

Și de ce scriu acum despre asta? Pentru că aseară am citit un studiu recent, publicat în ”International Journal of Obesity” care spune că lumina artificială pe timpul nopții crește riscul de obezitate și chiar riscul de cancer mamar și de prostată. Acum eu știu că mai nou totul crește riscul de cancer, nici aerul și nici apa nu mai sunt sigure, dar explicația celor care au realizat studiul mi s-a părut interesantă totuși și pertinentă. Și e valabilă atât în cazul copiilor, cât și în cazul adulților.

Așadar, lumina artificială pe timpul nopții nu numai că dă ritmul organismului peste cap, dar mai face un lucru. Poate reduce semnificativ sau chiar suprima producerea de melatonină, hormonul care este secretat de creier și care are capacitatea de a coordona ritmurile fiziologice ale organismului și care e responsabil cu stabilirea ceasului biologic.

Melatonia este foarte importantă dincolo de reglarea ceasului biologic- ea curăță celule de toxine, reglează metabolismul, luptă împotriva bolilor degenerative ale sistemului nervos. Și mai face multe lucruri bune, dar recunosc că nu le-am reținut pe toate. Deci, în mod evident, dezechilbrul hormonal provocat de lumina artificială în timpul nopții, atunci când melatonina se produce, afectează metabolismul (crește grav riscul de obezitate), afectează creierul, predispune la cancer mamar și de prostată.

Deci încă o dată mi s-a confirmat faptul că am procedat foarte bine când am decis să nu ne folosim de lumina de veghe, fie ea cât de difuză și cât de haioasă ca formă.

Și una, peste alta, dincolo de studii și sfaturi, Sophie e tare încântată să stingă lumina înainte de culcare. S-a obișnuit așa și dacă fac imprudența să nu trag draperiile îmi atrage atenția. ”Mami, e noapte, vleau întunelic”. Am copilă deșteaptă, ce să mai! E mai greu în deplasări cu asta, dar ne-am acomodat de fiecare dată.

Foto- pixabay

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *