Când îmi este cel mai greu să fiu mamă

Am spus de multe ori că nu este deloc ușor să fii mamă. Este adevărat că până nu am devenit mamă nu am știut ce înseamnă cu adevărat să fii fericit, dar nici nu am știu cu adevărat ce înseamnă să ți se rupă sufletul de dragoste (deși aveam convingerea că știu).

Cert este că odată cu venirea unui copil în viața mea am descoperit că pot simți mult mai mult din toate, infinit mai mult. Și nu am dus niciodată lipsă de sentimente intense, ba dimpotrivă, adesea mi-aș fi dorit să pot simți mai puțin. Eram convinsă că până la cei 30 de ani ai mei, cât aveam cât am devenit mamă, am trecut prin toate stările posibile. Ei bine, nu. Nu purtasem încă două inimi în corpul meu, nu-mi strânsesem copilul la sân, nu cunoscusem bucuria pură. Am avut și momente când mi-am zis că nu voi face un copil. Din diverse motive. Acum îmi dau seama că aș fi trăit degeaba.

Și nu mi s-au părut deloc ușoare toate obstacolele întâlnite de când am devenit mamă, unele reale, dar cele mai multe cauzate de impulsivitatea mea, de agitația mea, de neputința și necunoștința de a fi calmă, de a lua lucrurile așa cum vin și de a mă bucura de momentele unice. Acelea când copila se liniștea din plâns numai la pieptul meu și niciunde altundeva. Când voia să stea numai la mine în brațe, când dacă lipseam câteva minute din unghiul ei vizual țipa de parcă ar fi fost sfârșitul lumii. Nu, nu am știut să mă bucur de momentele astea, căci ele merită bucurile, nu agitație, nu nervi, nu disperare. Am învățat pe parcurs că și ele fac parte din viața de mamă și le voi duce dorul la un moment dat. Acum nu aș mai da pentru nimic în lume clipele în care mâna de om pe care o născusem dormea atât de senină pe pieptul meu.

Am învățat apoi, deloc ușor, să fac față și crizelor de furie, tot cu dragoste. Și am fost răsplătită la rându-mi cu și mai multă dragoste.

Deci mi-am dat seama că nu în plânsetele copilului și în dependența lui de mine constă greutatea de a fi mamă, deși de multe ori nu este deloc ușor. Nu, cel mai greu este atunci când copilul este bolnav. Nu cred că există greutate mai mare, durere mai mare, disperare mai mare ca atunci când ai copilul bolnav sau ceva se întâmplă cu copilul tău. Sper din toată inima să nu trecem niciodată prin boli grave, pentru că știu cum am înnebunit de grijă la fiecare răceală, bronșită, traheită, infecție nu știu de care. De fiecare dată când temperatura trecea de 39 mi-a stat inima din bătaie. Când am mers prima oară la urgență cu ea și am văzut-o atât de mică, de bolnavă, de neajutorată, pentru că deși eram lângă ea, nu puteam măcar să o iau în brațe, mi-am dat seama că acela este momentul în care îmi este cel mai greu să fiu mamă.

Restul nu, restul sunt doar experiențe pe care trebuie să le depășim cu dragoste și înțelepciune, care fac parte din ceea ce va deveni copilul nostru peste ani, asta în funcție de cum reacționăm noi în fața lor. Restul sunt momente de care ne vom aduce la un momemt dat aminte cu drag și nostalgie.

Îmi propun de fiecare dată când mai trecem peste o boală ca la următoarea să nu mă mai panichez. Și nu, nu reușesc niciodată. Singurul progres pe care l-am făcut este acela de a reacționa mai întâi în funcție de necesitate și de a izbucni abia după aceea în plâns. Nici de data asta nu am reușit mai mult.  Și nu mă consider deloc o persoană pesimistă și nu pun răul în față de obicei, ba dimpotrivă, sunt mai degrabă pozitivă și optimistă. Dar când mi se îmbolnăvește copilul parcă mă lovește ceva în moalele capului și văd ce e mai rău. Și da, o spun din nou, ăsta este momentul în care mi-este cel mai greu să fiu mamă. Peste asta încă nu am reușit să învăț să trec cu calm și rațiune. Nu știu când și dacă voi reuși, deși sper din toată inima să se întâmple. Pentru că oricum nu-mi folosește la absolut nimic, ba dimpotrivă. Și mai ales pentru nu vreau sub absolut nicio formă să simtă copila disperarea mea. Iar dacă e vreun om pe lumea asta care simte tot ce simt eu este ea, mâna de om cu care am fost una și aceeași timp de nouă luni de zile.

3 thoughts on “Când îmi este cel mai greu să fiu mamă

  • 22 februarie 2016 at 22:48
    Permalink

    Urmeaza perioada in care ma voi intoarce la serviciu si trairile sunt contradictorii, intense, dureroase. Cum ati trecut prin perioada asta? Sentimentul de vinovatie e coplesitor..

    Reply
    • 22 februarie 2016 at 23:09
      Permalink

      Exact asa cum spui. Cu trairi contradictorii, intense, dureroase. Dar incet incet te obinuiesti. Si tu, si copilul. Posibil copilul mai repede decat tine. Cel putin la mine asa a fost. E normal ca tu sa mergi la servicu, la fel cum este normal pentru copil să se mai si desprindă de mamă.

      Reply
  • 23 februarie 2016 at 9:35
    Permalink

    Of, cat de bine te inteleg…. Sa stii ca eu am plans o zi intreaga dupa nenorocirea cu al doilea bebelus, iar apoi am interzis programele de stiri in casa; altfel, o luam razna si ii terminam si pe cei din casa… Stiu ca nu ma voi putea controla niciodata, cum nu am facut-o nici cu primul baietel, care a inceput sa rareasca racelile pe la 7 ani (pana atunci nu rata nimic!)
    Am vazut, cunosc persoane mai …nu relaxate, ci lucide. Mi-am propus de multe ori sa le urmez exemplu, dar n-am putut niciodata…
    Dar, eu plang si cand e bine …. cand adoarme la mine in brate si il numesc „minunea din burtica”, cand il tin strans la piept si ma uimeste cu perfectiunea lui, cand ma gandesc ca nu stiu ce il asteapta si, mai rau, ca nu sta in puterea mea sa sterg pentru totdeauna toate lucrurile rele cu care se va confrunta…
    Vezi? Ii iubim atat de mult….!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *