vineri, martie 29, 2024
Părințeală

Cum am transformat într-un weekend camera copilului. Singuri și cu bani puțini | FOTO

De mult mă bate gândul să-i fac camera mai veselă, dar în ultima vreme, dată fiind dragostea ei îndelung mărturisită pentru galben, am zis că voi căuta soluții. Nu aveam cine știe ce buget pentru asta și, sincer, nici nu voiam să investesc prea mult. Asta pentru că încă pictează pe unde îi vine și, mai ales, pentru că am convingerea că după ce va mai crește, adică peste câțiva ani (nu mulți), sunt șanse foarte mari ca gusturile să i se schimbe. Asta ca să nu mai zic că nu pot să nu sper la o casă cu camere mari și luminoase și cu (măcar) o micuță curte. Nu pot renunța la visul ăsta. Până atunci însă, ne mulțumim cu ce avem 🙂

Spun că am renovat-o cu bani puțini, nu pentru că ar fi neapărat o sumă mică (nu sunt vreo ignorantă, știu ce înseamnă suma asta),  ci raportându-mă la cât aș fi dat dacă am fi chemat niște meșteri și dacă am fi schimbat și mobila. Făcusem un calcul cu asta și mă luaseră amețelile, era deja de vreo 10 ori mai mult, pe puțin.

Dar camera ei ce-i drept era cam prea bătrânicioasă, la fel și culoarea mobilei, nu era ce aș numi eu o cameră veselă de copil. Ba cu mult mai veselă era a noastră.

DSC_0935

Așadar, într-o joi după-amiază, după mai multe săptămâni de frământări, îi zic bărbatului că eu vreau să-i renovăm camera copilului. Și nu așa, oricând, ci fix în weekendul care urma. A încercat el să îmi explice că nu-i așa simplu, că praf, că mizerie, că o ”să faci crize când o să le vezi pe toate claie peste grămadă”. Nimic. Am zis weekendul viitor, weekendul viitor a fost. Într-o zi nu numai că am făcut lista, dar am cumpărat și materialele.

Cele mai mari emoții le-am avut cu mobila, care este din pal, nicidecum din lemn și  nu știam în ce măsură chiar și vopseaua specială va fi ok. Plus că noio voiam să schimbăm culoarea de la aproape wenge la alb, ceea ce nu e puțin lucru.

Cât a costat

Ca să vă spun exact cât am cheltuit și pe ce, fac o listă cu explicații, poate vă este utilă în vreun fel:

Vopsea lavabilă pentru pereți 10l -150 de lei – sunt și mai ieftine, dar am căutat eu și am găsit că asta pe care am luat-o e antibacteriană și antimicrobiană, nontoxică, cică specială pentru camerele copiilor și grădinițe.

Vopsea pe bază de apă pentru mobilă alb 1,8l și galben 0,6l – 80 de lei – avea ceva reducere, nu știu să vă zic exact cât. E ok să o folosim cu copilul în casă, nu miroase ca o vopsea obișnuită, mirosul abia îl sesisezi și se duce repede.

Trafalet, prelungitor pentru trafalet (ca să nu ne cățărm pe scaune)  pentru lavabilă 30 de lei – v-am zis că m-am informat, e mai ok cică dacă trafaletul e mai lat (cam 28 de cm) și are perii mai lungi. Noi am mai avut încă unul micuț pentru colțuri de ultima dată când am zugrăvit.

Trafalet pentru mobilă – 8 lei (unul micuț) – e important ca trafaletul să fie din velur. Așa mi-a zis domnul de la magazin când i-am spus că vreau să vopsesc pal și chiar a fost bun, nu mi-a lăsat urme, dungi, etc.

Folie pentru acoperit mobila și parchetul 30 de lei, 60 m pătrați – se găsește în orice magazin cu chestii de zugrăvit. E important ca folia să fie prinsă de parchet (de plintă mai exact) cu bandă adezivă din hârtie, altfel se lipește de picioare și frecați la parchet de vă merg fulgii. Și lipiți bandă de hârtie și pe tocul ușii și al geamului, ca să nu stați să frecați după. O dezlipiți și nici nu ziceți că ați zugrăvit. Îmi pare rău că nu am făcut o poză cu asta, eram sigură că am făcut, dar în nebunia aia cred că a rămas intenția doar la mine în gând.

Covor cu nasturi 145 de lei
Perdele 70 de lei
Mânere pisicuțe pentru mobilă 30 de lei

Deci vreo 550 de lei cu totul. Spun totuși că am mai avut noi puțin glet (să mai reparăm la perete ce s-a stricat când am dezlipit stickerele), un șpaclu micuț, o pensulă (cu care am vopsit mobila pe la colțuri, unde nu acoperea trafaletul), trafaletul mic pentru colțurile camerei și banda adezivă.

Cum am făcut

Cel mai greu din toată afacerea asta mi s-a părut strânsul lucrurilor. Și crunt a fost că nu mai aveam pe unde călca prin casă. Ca să nu mai zic că Sophie a vrut și ea ”să picteze” cu vopsea, așa că trebuia să fiu mereu cu ochii pe operele ei. Asta până m-am gândit să-i dau o coală A3 unde să-și exprime talentul :).

Până să acopăr mobila (adică vineri seara), am șters-o bine cu alcool, am lăsat-o să se usuce și apoi am dat o mână de vopsea. Arăta ca naiba și m-am gândit: stai să vezi tu acu’ cum cumperi mobilă, așa, neplanificat, și cum îți pui și bărbatu’ în cap, că el doar ți-a zis că nu-i treabă simplă asta cu renovatu’.

Dar nu, aveam să descopăr că e nevoie de mai multe mâini, 3 în unele locuri, 4 în altele, că doar nu schimbi negru în alb așa, de la prima mână. E joacă de copil vopsitul cu vopseaua asta și cu trafaletul de velur, într-o oră terminam de dat o mână, dar trebuie lăsat să se usuce. Prima mână am lăsat-o cel mai mult, peste noapte, plus cât am dat lavabila.

Așa, să revin. Am acoperit mobila, apoi parchetul, am șters bine de tot pereții cu un mop uscat și am dat prima mână de vopsea lavabilă. După ce s-a uscat, am amestecat puțin glet cu puțină vopsea (cică asta e varianta rapidă de a face reparații mici, nu glet simplu) și am pus cu șpacul pe găurelele făcute la dezlipirea stickerelor de pe perete. Nu-i bai dacă nu mânuiți bine șpaclu, se poate îndrepta după cu niște șmirghel, vă spun sigur, e testat.

După ce s-a uscat (vreo două ore) am dat și mâna a doua. Și gata cu pereții. Am lăsat iar să se usuce.

În timpul ăsta, am scos foliile protectoare, am șters pe jos, am spălat geamul și am mai dat o mână de vopsea pe mobilă. De fapt nu eu am făcut asta, ci bărbatul, pentru că, da, era weekendul în care eu și munceam (adică mergeam la serviciu, că muncă era și asta de acasă). Noroc cu bunicii, altfel cu siguranță nu s-ar fi descurcat singur cu Sophie și cu șmotrul. (Ca o paranteză, aș vrea să vă spun, să acoperiți bine plinta cu bandă adezivă, dacă o frecați prea mult după și nu este una foarte bună calitativ se jupoaie și nu arată prea grozav, cam așa s-a întâmplat la noi)

A doua zi, a urmat și cea de-a treia mână de vopsea, pe unde a fost nevoie și ce-a de-a patra. Vopseaua asta pe bază de apă se usucă foarte repede, așa cum am zis, nu e ca vopseaua obișnuită. Uscarea completă se face în câteva ore, dar în aproximativ 30 de minute poți pune mâna pe ea și nu se mai ia.

Apoi, din nou, partea mai puțin ușoară a fost așezatul lucrurilor înapoi, dar a fost o adevărată plăcere, este totul așa luminos și viu colorat încât m-a binedispus maxim toată munca de după.

DSC_0953

DSC_0983

 

DSC_0968

DSC_0982

DSC_0984

La perdele am cusut eu câțiva nasturi viu colorați, ca să nu fie alb simplu, Sophie a fost maxim de încântată de idee, știam cât de mult îi plac nasturii, de-asta am și ales covorul ăla.  Am vrut să pun și mânerele la mobilă tot ceva care să semene cu niște nasturi, dar ea și-a ales pisicuțele, e camera ei și i-am respectat dorința. Urmează să-i mai fac câteva accesorii și tablouri cu nasturi, nu am apucat încă, sper să reușesc să îmi fac timp în curând.

Nu vă spun cât de mult îi place acum camera ei, este fix așa cum și-a dorit-o, ”cu galben și multe culori”. Covorul ei cu nasturi e prilej de multe jocuri pe care le-a inventat de una singură. Dacă până acum stătea în cameră ei doar la somn, acum e acolo mai tot timpul. Deci clar a meritat. Nu mai zic că și pe mine mă înveselește maxim, de câte ori intru parcă mă încarc cu energie.

DSC_0990

DSC_0998

M-am gândit să împărtășesc cu voi, poate găsiți vreo informație utilă în mica noastră aventură de renovare. Dacă am omis ceva, nu ezitați să mă întrebați 🙂

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! 🙂

31 de comentarii la „Cum am transformat într-un weekend camera copilului. Singuri și cu bani puțini | FOTO

  • Arata genial! Si cat de putin a costat! Nu m-as fi gandit sa vopsesc palul si sa si arate atat de bine.

    Răspunde
  • Foarte interesant !!!! ?????? ( la dedeman se gaseste folie de acoperit cu 7 lei / 20 mp 🙂 )

    Răspunde
    • Da, da o stiu pe cea din Dedeman de 7 lei, e ok sa acoperi mobila cu ea, dar pentru ca e foarte subtire, pusa pe parchet se rupe foarte repede. Noi am avut si din aia si din cealalata mai groasa

      Răspunde
  • Buna, a iesit foarte frumos! Am o intrebare…palul a fost lucios sau mat? Sotul spune ca nu se poate vopsi palul pt ca se jupoaie vopseaua dupa. As vrea sa schimb culoarea mobilei din camera baiatului…am dat o bucata si sa vedem a doua zi daca se jupoaie…sper sa nu ☺

    Răspunde
    • Buna! Iti spun sincer ca eu nu stiu cum arata palul lucios. Eu stiu pal si mdf, deci nu as vrea sa spun vreo prostie, ca nu-s vreo priceputa. Dar ca idee, sotul tau, ca banuiesc ca e mai priceput decat mine, poate da zoom (click si inca un click apoi pe poza) la imaginile cu camera inainte si poate vedea cat de lucios este sau nu palul. Eu cred ca daca ati dat cu vopsea din asta de care am folosit eu nu se jupoaie, dar e mai bine sa testati.

      Răspunde
    • Cea pe care am folosit-o eu se numește Oskar Aqua Matt. Eu am luat din Dedeman, dar am vazut si pe emag, cred ca se gaseste peste tot

      Răspunde
  • Din ce magazin ai cumparat perdeaua si draperiile albe?Sunt foarte frumoase…
    Ai vopsit si in interior dulapurile? Prima mana a fost cu vopsea alba si ulterior cu vopseaua galbena? Sau cum ai procedat?

    Răspunde
    • Perdeua era mai veche, nici nu mai stiu de unde am luat-o. Draperiile sunt din ikea.
      Nu am vopsit in interior decat partial, ce mi s-a parut important. Nu am avut suficienta rabdare.
      Da, pe usi am dat primul strat alb, apoi 2 staruri galben

      Răspunde
  • Buna! Vreau să zugrăvesc și eu camera fetiței mele. Îmi poți spune cu ce vopsea ai zugrăvit pereții? Mulțumesc!

    Răspunde
  • Arata super! Nici nu stiam ca exista vopsea pentru mobila! Adica sa o poti vopsi tu singur, fara sa o duci la un atelier de reconditionat mobila. Bravo!

    Răspunde
  • Buna ziua,

    Sa va ganditi la mine saptamana viitoare pentru ca m-ati inspirat sa ma apuc si eu sa fac revolutie in camera fetitei mele :). Pleaca luni in tabara si vreau sa-i fac o surpriza la intoarcere, sa gaseasca totul schimbat. Si cum n-am varuit niciodata in viata mea, pun si eu intrebari intrebatoare: vopseaua lavabila ati diluat-o cu apa sau pur si simplu ati dat-o pe pereti asa cum e? Voi avea cateva locuri de reparat cu glet. Am vazut ca ati scris ca ati dat intai o mana de var si apoi ati amestecat gletul cu var si ati reparat mici spatii. Dupa ce dai prima mana de var mai are aderenta gletul pe spatiile care trebuie reparate? Multumesc anticipat pt raspunsuri 🙂

    Răspunde
    • Prima mana am dat-o usor, foare usor diluata, a doua nu. Nu am avut probleme cu aderenta. E drept ca au fost vreo 2-3 locuri si cred ca am dat cat inca lavabila nici nu se uscase.
      Mult, mult succes!

      Răspunde
    • Buna ziua! Îmi.spuneti va rog daca după ce ați vopsit palul cu vopsea de apa, ați sigilat cu ceva? Lac sau ceara?

      Răspunde
  • buna.ti-a iesit super camera.as vrea sa stiu cum se comporta vopseaua?este rezistenta la solutiile de curatare…vad ca atrecut ceva timp de atunci.multumesc in avans spar sa-mi raspunzi

    Răspunde
    • Buna! E ok cu solutiile de curatat, rezista bine in continuare. Singurul impediment e ca se zgarie mai repede decat o mobila nevopsita. Dar numaibdaca e o zgarietura cu un corp foarte dur

      Răspunde
    • Hello! S-a pastrat foarte bine. Dar cum spuneam si in alte comentarii, singurul impediment e ca se zgarie mai repede decat o mobila nevopsita.

      Răspunde
  • Buna.Eu am început să vopsesc cu Oskar Aqua Lucios.Tu cat timp ai lăsat intre primul si al 2 lea strat de vopsea?am citit că 6 ore ,dar nu prea am atata timp la dispozitie si ma gandesc daca ar fi in regula si mai putin,gen 2-3 ore.

    Răspunde
    • Nu stu daca e vreo diferenta cu cel lucios. Dar eu am lasat prima mana sa se usuce putin – max 2 ore (poate chiar mai putin). Apoi am dat urmatoarea.

      Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *