Dorința mea de anul ăsta

Dacă mă iau la bani mărunți aș găsi o mulțime de dorințe, lucruri pe care le vreau foarte mult. Așa cum am povestit aici – Un an cu mult haos și-un Crăciun pe dos– anul 2016 pe mine m-a obosit groaznic. Nu am exagerat cu nimic când am spus că nu îmi amintesc să fi fost mai obosită vreodată în viața asta. Tocmai de-asta, pentru că anul care s-a încheiat m-a epuizat în ultimul hal, am stat în cele câteva zile de (aproape) liniște pe care le-am avut și am analizat unde am greșit.

În primul rând mi-am cerut prea mult mie însămi, m-am judecat aspru, am fost extrem de frustrată când am observat că nu pot face față, m-am panicat și nu am avut tăria să spun – eu atât pot, nu mai mult.

Și încercând să-mi dau seama  care sunt lucrurile pe care mi-am consumat energia cu folos și care sunt cele pe care mi-am consumat-o în zadar, am ajuns la două mari concluzii:

Eu sunt unică, așa cum este fiecare dintre noi, chiar dacă ne asemănăm din foarte multe privințe cu alții. Unică fiind este o mare prostie să mă compar cu altcineva. E pierdere inutilă de energie și sursă inutilă de frustrare.

În al doilea rând, fiind sinceră cu mine, mi-am dat seama că pierd foarte mult timp doar ca să fiu mereu online, conectată la rețelele de socializare, la cele 3 e-mailuri, să nu ratez nimic, să știu tot, să răspund cât de repede posibil tuturor, să nu-și facă cumva cineva vreo părere proastă despre mine.

Am realizat că sunt zile în care pierd ore întregi (adunat) pentru a fi la curent cu viața și activitățile altora, cele mai multe dintre ele neavând legătură directă cu mine și cu viața mea. Timp în care verificam zecile de notificări de la Facebook, de la Instagram, în care vedeam cine și pe ce grupuri a mai postat, cine ce-a mai comentat și la ce.

Mă gândeam de ce părinții noștri aveau mai mult timp, deși aveau și ei locuri de muncă solicitante, deși aveau și treburi casnice și copii (mulți). Și cred că unul dintre motive este că trăiau offline, nu online. Ei erau conectați doar la viețile lor, nu ca noi care vrem să fim conectați la viețile tuturor, uitând de ale noastre.

Deci asta este dorința mea cea mai mare pentru anul ăsta care tocmai a început. Să fiu mai mult offline, ca să fiu mai mult conectată la viața mea decât la ale altora. Viața mea este singura despre care știu, pe care o pot schimba.

Facebook-ul sau orice rețea de socializare, mailurile, notificările nu pleacă nicăieri, însă timpul meu da. Timpul tace și trece. Anii copilăriei copilului meu nu se întorc, clipele pe care le pierd nu le mai pot recupera. Anii mei nu se mai întorc, orele astea se scurg din viața mea, ore în care uit de mine, uit de el, uit de noi. Dacă ora asta o pot aloca copilului meu, soțului meu, mamei mele, prietenilor; dacă ora asta o pot aloca micilor mele bucurii, unei cafele și unei reviste, unui film, unei băi cu spumă, unui film, oricărei forme de relaxare, oricărei forme de încărcare a bateriilor, este o oră trecută cu folos.

La un moment dat Zuckerberg (da, tatăl lui Facebook) spunea că vrea ca Facebook-ul să devină ca electricitatea, să nu poată trăi oamenii fără el. Ei bine, exact asta s-a întâmplat, am devenit dependenți. Dacă aveți cumva impresia că exagerez, vă rog cronometrați cât stați pe Facebook în 24 de ore. Adunați toate minutele și zecile de minute și sunt aproape sigură că veți avea un mic șoc. Vă veți gândi de două ori înainte să spuneți ”nu am niciodată timp”.

Ora sau orele petrecute astfel sunt ore în care noi nu ne trăim viața, ore în care ne uităm la viața altora, aproape deloc reală și completă, ci doar așa cum ne-o imaginăm noi dintr-o postare, dintr-o poză, dintr-un filmuleț.

Nu spun să ne retragem în cochilia noastră definitiv, să nu mai socializăm, să fim rupți de lume. Spun doar că altele ar trebui să fie proporțiile. Mai întâi să fim conectați la viața noastră și abia apoi la internet (cu tot ce vine el).

Un lucru mi-e clar. Eu nu vreau ca copilul meu să își amintească de mama lui care e veșnic cu telefonul în mână sau în fața tastaturii, care spune ”stai un pic”, ”așteaptă”,”mai ai un pic de răbdare”. Nu vreau să fiu o mamă absentă, vreau să-mi văd mai mult copilul, să-l simt mai mult, să vorbesc mai mult cu el, să știu ce-l doare și ce-l bucură.

Așadar, anul ăsta voi fi mult mai puțin online, ca să pot trăi offline. Viața mea e în offline, aici e familia mea, aici sunt prietenii, oamenii pe care îi iubesc.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *