Ce vezi și ce afli într-o fabrică de iaurturi

Mărturisesc că nu prea am călcat în viața mea prin fabrici, am mai fost o singură dată într-una de pâine. Și într-un șantier naval, dar ăla e mai degrabă un service, nu o fabrică. La sfârșitul anului trecut am fost în vizită la fabrica Danone din România. Nu prea știam ce așteptări să am, eram doar curioasă, chiar foarte curioasă.

Erau câteva lucruri pe care mi le imaginam oarecum, unele s-au dovedit a fi exact așa cum îmi imaginam, altele nu.

De exemplu, mă așteptam să fie mare strictețe și reguli de igienă riguroase. Chiar așa a fost, încă de la poartă am realizat că au un sistem extrem de bine pus la punct. Îmi imaginam că așa va fi. La fel și în fabrică, am intrat cu echipament de protecție. Chiar și bijuteriile și ceasurile le-am dat jos.

me

Ce m-a surprins într-un mod plăcut au fost angajații. Îmi imaginam niște oameni oarecum morocănoși. Sau poate nu neapărat morocănoși, dar oricum nu zâmbitori, deschiși, chiar glumeți, așa cum i-am descoperit.

Ce m-a surprins iarăși a fost că nu mă gândisem la faptul că laptele nu ia contact cu aerul din momentul în care intră în fabrică. De fapt, niciun ingredient nu mai ia contact cu aerul după ce este pasteurizat. E logic, desigur, doar că nu știu din ce motiv, în mintea mea, vedeam niște recipiente imense cu lapte în care cineva amestecă chestii. Ei bine nu, asta era doar în mintea.

Totul este ferit maxim de contactul direct cu oamenii și chiar și cu aerul. La fiecare etapă se fac o mulțime de analize, se iau probe de o mulțime de ori înainte ca produsul să ajungă în cutia pe care o vedem noi pe rafturi. Ce mi-a rămas în minte este faptul că, printre analizele la care este supus laptele atunci când ajunge în fabrică, este și cea care detectează dacă animalul de la care provine a fost tratat cu antibiotic.

Cum multe lucruri nu erau tocmai evidente, am pus întrebări și am aflat informații interesante. Iată ce am reținut eu, poate vi se pare și vouă interesant:

Despre iaurt

La începuturile anilor 1900, când încă nu se inventase antibioticul, iaurtul era singurul remediu recunoscut pentru tratarea infecțiilor gastro-intestinale. Iaurturile erau vândute în farmacii, cu recomandarea medicului.

În 1908 Profesorul dr. Ellie Metchinkoff, care a studiat beneficiile iaurtului și a culturii de Lactobacillius bulgaricus în tratarea tulburărilor intestinale, a câștigat premiul Nobel pentru medicină, tocmai datorită studiului său în ceea ce privește imunitatea.

Cam pe atunci a apărut și Danone, în 1919 mai exact, adică acum aproape 100 de ani. Habar nu aveam, îmi imaginam că e o companie relativ nouă.

Iaurtul ca aliment:

Iaurtul se clasează pe locul doi în ierarhia alimentelor dense în nutrienți, după legume și fructe. Și este benefic mai ales penru copii, care au stomacul mic și trebuie să dozăm foarte bine și atent doza de nutrienți într-o cantitate relativ mică de aliment. Degeaba le dăm mult să mănânce, dar mâncarea aceea nu are suficienți nutrienți.

Iaurtul este mult mai bine tolerat de organism decât laptele, mai ales în cazul persoanelor cu intoleranță la lactoză.

Iaurtul asigură un aport de:

  • bacterii lactice active-benefice pentru flora intestinală
  • proteine complexe- amonoacizi esențiali
  • grăsimi- pe bază de acizi grași
  • carbohidrați- apx. 10% din lactoza din lapte se consumă în procesul de fermentare
  • Vitamine din grupa B, A, E , K
  • minerale- sursă bună de calciu. Zinc, potasiu, magneziu.

iaurt

Despre procesul de fabricație al produselor lactate

Bineînțeles că asta era cea mai mare curizotate a mea. Cum se face iaurtul? Cum se face brânzica aia? Ce se pune în ele?

Un lucru pe care eu nu-l știam este că, odată ajuns în fabrică (în orice fabrică) laptele de la ferme se împarte în două: lapte degresat și substanța albă (adică grăsimea din lapte). Așa este posibil ca tot iaurtul, tot laptele și toate celelalte produse din lapte dintr-un anume sortiment să aibă procentul de grăsime fix de 20%, 3,5 % sau 1% sau cât or mai avea, în funcție de produs. În cazul iaurtului se combină cele două și se adaugă fermentul.

Ce m-a interesat foarte mult pe mine a fost despre arome și coloranți, mai ales cele din brânzica Danonino, pe care noi o cumpărăm, de la ce vârstă și cât. Și am aflat așa:

  • în primul rând Danonino nu este recomandat copiilor sub 1 an, tocmai pentru că are zahăr adăugat. Produsul este conceput din punct de vedere nutrițional pentru copii preșcolari cu vârsta cuprinsă între 3 și 7 ani. Brânzica Danonino este gândită ca un desert sau gustare, nu ca aliment principal în alimentația copiilor.
  • Despre arome am aflat cu această ocazie că sunt de trei feluri. (Cei de la Danone spun că folosesc arome naturale, dar eu am fost curioasă cum se diferențiază). Deci: naturale , identic naturale și sintetice. Bine, asta știam, dar nu mi-era clar ce înseamnă fiecare. Aroma naturală este obținută din produsul al cărui gust îl are: aroma naturală de măr vine din măr, de zmeură din zmeură și tot așa. Aroma sintetică este obținută din substanțe chimice. Iar aroma identic naturală este aromă sintetică de fapt, din substanțe chimice adică, dar care imită perfect aroma naturală.
  • Despre coloranți. Și în cazul coloranților este fix aceeași proveste. Unii sunt obținuți natural, alții sintetic, e treaba noastră să citim etichetele produselor și să alegem în cunoștință de cauză.
  • Despre termenul mare de valabilitate al produselor lactate. Asta a fost una dintre marile mele curiozități. Explicația a fost că datorită procesului de pasteurizare și a igienei riguroase se extinde destul de mult termenul de valabilitate. Practic, în lipsa anumitor bacterii care produc alterarea laptelui acesta rezistă mult mai mult.

În mare, cam astea au fost informațiile pe care eu le-am considerat cu adevărat utile, dacă omis ceva important (e foarte posibil), aștept cu drag întrebările, iar dacă eu nu știu răspunsul voi încerca să-l aflu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *