Cum clădim autonomia copilului nostru

Așa cum vă spuneam, zilele trecute am fost la seminarul organizat de Social Moms , care a avut ca temă ”Câte nu-uri aude un copil în fiecare zi” și cum facem să găsim soluții pentru a pune limite, fără a le submina autonomia copiilor noștri.

Gabriela Maalouf, NLP trainer pentru copii și părinți și blogger @gabrielamaalouf.ro, a deschis evenimentul dedicat autonomiei şi a vorbit despre conectare şi calibrare care întotdeauna merg împreună. Mărturisesc sincer că habar nu aveam ce înseamnă ”calibrare” într-o relație, eu abia am reușit să diger în ultima vreme ”conectare”.

Ce este calibrarea în relația cu copilul

„Calibrarea înseamnă să intri în ipostaza celuilalt, astfel încât el să vadă că eşti pe aceeaşi lungime de undă cu el. iar el va fi mult mai dispus să se conecteze cu tine”, a susținut Gabriela.  Altfel spus, mai întâi trebuie să simţi ce simte copilul pentru a te conecta mai uşor cu el.

Mai pe larg, Gabriela a explicat că un exercițiu util este să te așezi fix în aceeași poziție cu copilul, la aceeași înălțime, să încerci să-i înțelegi starea, ce i-a provocat-o, cum se simte, de ce se simte așa. Practic să, te pui cu toată ființa ta, în pielea copilului și să faci tot posibilul să înțelegi de ce este supărat, mânios, de ce se comportă cum se comportă.

Cum am zis, eu habar nu aveam că asta se cheamă calibrare, dar mereu am spus că, pentru a înțelege un copil trebuie să te pui în pielea lui și să te gândești tu cum ai reacționa într-o anumită situație și ce ți-ai dori să facă persoana iubită în aceea situație.

De exemplu, eu când sunt nervoasă, ar fi complet ca soțul meu să-mi explice că poate greșesc, m-aș enerva și mai rău, cel mai probabil aș țipa la el și i-aș spune că nu înțelege nimic. Dar dacă ar veni la mine și mi-ar spune că înțelege că-s nervoasă și dacă m-ar mai lua și în brațe, cel mai probabil m-aș liniști și aș (re)deveni rațională.

Atunci când copilul simte emoţii negative (supărare, furie) nu putem face decât să îi acceptăm emoţia, limitând însă comportamentul. “Să îi lăsăm pe copii să îşi experimenteze trăirile, să ştie că ce simt ei este corect şi să învețe să se bazeze pe aceste emoţii şi atunci când nu suntem lângă ei”, ne a mai spus Gabriela.

Fiind alături de copilul nostru și arătându-i că îi înțelegem emoțiile îi dăm încredere în el, iar încrederea îi va ajuta pe copiii noștri să fie autonomi, că doar asta ne dorim cu toții pentrucopiii noștri.

Cum să ne învățăm copiii să aleagă gustările sănătoase

Simona Carniciu, medic specialist în diabet, nutriţie şi boli metabolice,  a venit cu sfaturi despre alegerea gustărilor, despre cum să spunem „da” alegerilor alimentare ale copiilor, despre echilibrul dintre dietă şi activitatea fizică, despre importanța deprinderii obiceiurilor alimentare în familie.

Un semnal de alarmă pentru toţi părinţii este obezitatea, una dintre cele mai mari provocări de sănătate publică a secolului 21, conform OMS. Prevalenţa supraponderii în România este de aproximativ 65%, ceea ce înseamnă că părinţii trebuie să fie atenţi atunci când educă obiceiurile alimentare ale copiilor.

Factorul genetic contribuie cu 5-25% la riscul de obezitate, restul fiind reprezentat de contribuţia factorului de mediu, cel mai mult fiind vorba desppre obiceiurile alimentare din familie. De foarte multe ori, considerăm că gustările nu-s neapărat importante și atunci  lăsăm copilul să tot ciugulească fel și fel de lucruri fără să analizăm ce îi aduc bun copilului acele gustări.

În ceea ce priveşte gustările, ele reprezintă 10-15% din totalul caloric zilnic şi oferă nutrienţi necesari creşterii şi dezvoltării, normalizează metabolismul, au rol în dezvoltarea obiceiurilor alimentare şi dezvoltă o relaţie cu alimentele şi cu familia prin alegerea făcută împreună.

Cum încurajăm copiii să aleagă gustări sănătoase?  În primul rând prin puterea exemplului, copilul va face ceea ce vede, nu ceea ce i se spune. O altă cale este aceea de a NU restricţiona alimente. Asta nu va face decât să-și dorească și mai mult acele alimente, să dea iama în ele când vor mai crește. Este important să le explicăm de fiecare dată, cu calm, de ce unele nu sunt potrivite pentru el. Este important ca ei să înțeleagă că nu sunt bune, nu să rămână cu dorința a ceva interzis. Prezenţa la îndemână a gustărilor sănătoase este felul în care îi încurajăm să aleagă ceea ce le place, ţinându-i în acelaşi timp în zona sigură. Şi, foarte important, mâncarea nu este niciodată recompensă!

Copiii prezenți la eveniment au fost energizați și distrați de atelierele oferite de Casa Veselă și Trupa Pam Pam .

Campania  „Spune Da” are ca scop încurajarea părinților de a le da ocazia copiilor să-și exprime propria fire, propriile alegeri și dorințe, să exploreze fără teamă de eșec, să se cunoască pe ei prin experiențe cât mai diverse. Iar acest lucru este posibil doar spunând „da” cât mai des.

Conferința s-a transmis LIVE pe www.socialmoms.ro și www.desprecopii.com, în paginile de Facebook Social Moms și Danonino și a fost urmărită online de peste 39.000 de părinți, iar înregistrarea va fi disponibilă pe socialmoms.ro și desprecopii.com.

2 thoughts on “Cum clădim autonomia copilului nostru

  • 20 martie 2017 at 22:49
    Permalink

    Frumos articol si aceasta este directia pe care mi-as dori sa o urmez in educatia copilului meu. Insa, ce facem atunci cand ne intoarcem la serviciu, iar copilul va sta cu bunica / bona, mare parte din zi. Cu totii am fost crescuti cu o multitudine de „nu”-uri, din pacate…Cum procedam in acest caz? Multumesc.

    Reply
    • 20 martie 2017 at 23:25
      Permalink

      Bună întrebare. Și în cazul grădiniței e aceeași poveste. Noi am optat pentru grădiniță și mi se pare cu atât mai greu să explici educatorului modul în care tu ai crescut copilul. Cred, sau mai bine zis sper, că cu o bonă/bunică e mai ușor de discutat direcția. Și se mai fac ajustări pe parcurs.
      Dar, oricum ar fi, nu putem controla toate interacțiunle pe care copiii noștri le au. Nu putem controla tot ce vine în contact cu ei. De departe cel mai important lucru pentru un copil este felul cum se comportă și cum îl înțelege părintele. Părintele este cel mai aproape de sufletul copilului. Relația cu propriul părinte este baza pentru copil.

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *