Lăsăm sau nu copilul să câștige jocurile în familie?

Cred că nu este părinte care să nu fi fost nevoit, măcar o dată, să facă față frustrării copilului care a pierdut un joc, o întrecere, orice fel de competiție. Știm cu toții cum reacționează ei când pierd. Asta dacă nu cumva, noi, părinții, îi lăsăm să câștige chiar dacă, în mod normal, ar pierde. Dar cum e bine? Să-i lăsăm să câștige, deși nu-i corect? Sau să fim corecți, să ne călcăm pe suflet și să le înfruntăm frustrarea și supărarea? Ei bine, iată răspunsul unui specialist, psihoterapeut specilizat în jocul cu copiii:

Acum puțin timp am fost la o conferință cu dr. Lawrence Cohen– psiholog și psihoterapeut american, autor Playful Parenting. Dincolo de titlurile lui, un om cald, amuzant și cu evidentă vastă experiență, atât ca specialist, dar și ca părinte.

Ei, printre multele lucruri cu care a făcut lumină-n capul meu, a fost și ăsta: Ne lăsăm sau nu copilul să câștige în jocurile jucate în familie?

Eu am oscilat între da și nu foarte mult timp. De fapt, cât a fost Sophie foarte mică, cam până pe la 3 ani, am lăsat-o să câștige fără să stau foarte mult pe gânduri. Dar, mai apoi, după ce-a mai crescut, m-am gândit: bine, dar dacă eu o las să tot câștige, cum va învăța ea să piardă? Căci, desigur, în viață, oricât de bun ai fi, mai și pierzi. Nu va fi și mai dezamăgită, și mai descurajată și mai frustrată când va pierde de-adevăratelea? Adică dincolo de jocurile cu noi sau cu bunicii?  Din aceste considerente am decis, nu mai știu exact în ce moment, că nu o mai las să câștige. Că îi explic că nu-i ok și de ce nu-i ok. Am decis să-i înfrunt frustrarea și gata, deși parcă sufletul nu mă lăsa să fac asta.

Abia când învățasem eu să trăiesc cu decizia luată împotriva sufletului și sentimetelor mele, vine dr. Lawrence Cohen cu explicația de specialist, om care în spate o viață de studii și de lucru cu copiii. ”E foarte bine să-i lăsăm să câștige jocurile în familie. Așa le dăm încredere în forțele proprii”.

Imaginați-vă că asta a fost momentul când m-a dat complet peste cap. Adică trebuia să fac ce simt eu ca mamă? Era mai bine așa? Ei bine, da!

Bineînțeles că a venit și întrebarea: dar ce vor face dincolo de casă, când se vor juca cu alți copii, când n-o să fim noi lângă ei să-i lăsăm să câștige?

Răspunsul, pe cât de uimitor, pe atât de logic mi s-a părut. Copilul lăsat să câștige de către părinți va prinde mult mai multă încredere în forțele proprii, va fi mai sigur pe el și, deci, șansele lui de a câștiga vor fi mai mari. Și tot încrederea asta, pe care noi le-o dăm, îi va ajuta să suporte mai ușor înfrângerea. Iar din faptul că noi îi lăsăm să câștige vor învăța cu totul altceva decât credem noi, părinții. Și anume, să fie empatici cu cei mai mici decât ei. La rândul lor, îi vor lăsa pe cei mai mici să câștige.

Așa se face că, pentru a nu știu câta oară, am ajuns la concluzia că mamele simt ce e mai bine pentru copiii lor. Și la aceea că ei, copiii noștri, sunt infinit mai atenți și mai deștepți decât ne imaginăm noi. Ei prind esența lucrurilor mai mult decât ne dăm noi seama. Și, uneori, noi suntem mai superficiali, ei mai profunzi. Ei învață de o sută de ori mai multe lucruri din exemplul faptelor noastre, decât din lecțiile pe care vrem noi să le dăm.

 

Eu sunt Alina, mama Sophiei,  și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail.  Dacă te interesează imagini din viața noastră, te poți uita și pe Instagram. Te mai aștept. Cu bine! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *