Cum (nu) ne-am pregătit pentru prima zi de școală

Prima zi de școală se apropie,  doar mâine nu-i luni dimineața, și iarăși m-am întrebat dacă suntem sau nu pregătiți de școală. Și vorbesc la plural pentru că, pe lângă faptul că sunt și eu una dintre mamele alea ciudate care se identifică cu ce face copilul (folosesc noi în loc ea), am impresia că pentru prima zi de școală trebuie să fie pregătită toată familia. Inclusiv casa în care locuim 🙂

Am tot citit fel de fel de recomandări pentru prima zi de școală, dar nu aș putea spune neapărat că suntem pregătiți. Ba dimpotrivă, cu cât am citit mai mult, cu atât mai nimic mi se pare că știu despre asta. Și fiindcă am văzut toate sfaturile de peste tot, am zis să povestesc aici cum ne-am pregătit și mai ales cum nu cred că ne-am pregătit pentru școală.

Programul de vacanță versus programul de școală

Aici stăm cam dezastruos, trebuie să recunosc. Da, știu că este ideal să pregătești copilul măcar cu o săptămână două înainte să înceapă școala și să faci trecerea de la programul de vacanță la cel ce va urma. Să fie adaptarea mai blândă și să nu resimtă oboseala. Ei bine, noi nu suntem prea bine la capitolul ăsta. Sophie încă se trezește la 9 (și eu zic bogdaproste), iar seara încă se culcă după 22.

Altfel, în ceea ce privește programul de școală versus cel de grădiniță, simt că noi suntem pe plus. Ea stătea la grădiniță de la ora 8 dimineața până la 6 seara, deci clar aici va fi mai scurt. da, e drept că orele-s mai lungi și activitățile diferite, i-am explicat să știe cum stau lucrurile. Mă bazez pe faptul că învățătoarele știu că la 6 ani ai lor, copiii nu pot sta concentrați o oră întreagă.

Ce-i spunem copilului despre școală

Dacă la prima parte ziceam că sunt departe de ce trebuie, aici cred că stau mai bine. Am reușit s-o fac curioasă, e nerăbdătoare să înceapă școala. Foarte nerăbdătoare. I-am vorbit frumos despre școală (dar realist), i-am explicat că va învăța multe lucruri noi și am închis gura oricui simțea nevoia s-o avertizeze despre cum gata cu copilăria și joaca. ”Începi școala, gata cu joaca”, ”Vezi tu la școală, nu mai e ca la grădiniță”, ”La școală e greu, trebuie să înveți, nu te joci”, ”Gata cu jucăriile, începi școala”, ”Trebuie să fii cuminte/ să înveți la școală, altfel vezi tu/ te ceartă învățătoarea” – toate astea și multe altele le-am retezat din start. Dacă totuși au fost grăite, am avut grijă să explic tare cum nu trebuie neapărat să fie așa.

A auzit povești de la verișoara ei cum că e va avea și colegi răi. Fix așa. Și a deschis subiectul ăsta de mai multe ori. Și m-am bucurat că a făcut-o. M-a întrebat dacă și eu am avut colegi răi. Sinceră să fiu, nu-mi amintesc să fi avut colegi răi. dar asta poate pentru că eu însămi nu eram prea bună și mă băteam cu toți băieții. Ei, dar acum sunt alte vremuri, dacă am afla că se bat copiii noștri cu cărțile în cap (cum făceam noi), am intra în fibrilații. Eu sigur da.

Revenid, i-am zis că este posibil să aibă și colegi cu care să nu se înțeleagă bine și care să facă ori să spună lucruri răutăcioase, dar asta vom putea discuta și rezolva de fiecare dată când se întâmplă. Deci nu trebuie să-și facă griji, atât timp cât vom discuta problemele și vom încerca să le rezolvăm, totul va fi ok.

Ce nu-i spun copilului despre școală

În primul rând nu pun niciun fel de presiune. Nu-i spun că trebuie să învețe și să aibă note mari, ci că va fi foarte interesant să afle multe lucruri. Pentru că să știi, să fii informat  și să fii educat este foarte important în viață (am discutat mult pe tema asta). Nu am ambiții în ceea ce privește rezultatele copilului la școală, deci nu-i spun nici că trebuie să fie printre cei mai buni din clasă, nici că trebuie să-i placă toate materiile, nici că trebuie să scrie perfect, nici alte asemenea țeluri care, de cele mai multe ori, sunt ale părinților, nu ale copiilor.

Ce-mi spun mie despre școală

Ei bine, dacă simt că am reușit aproape onorabil să-mi pregătesc copila pentru școală, o văd și o simt că privește școala fix cum trebuie, cu încântare și curiozitate, nu același lucru aș putea spune și despre mine. Eu am multe temeri pe deoparte și, pe de altă parte, am lăsat foarte mult lucrurile să vină de la sine. În ultimul an, am trăit adevărate isterii cu alesul școlii și al învățătoarei, încât, așa cum am povestit și aici – De ce am ales o școală de cartier și nu una din topuri- am decis să luăm totul așa cum vine. Și-apoi vom mai vedea.

Așadar, nu am făcut niciun fel de demers (verbal sau în plic) în a fi la clasa unei anumite învățătoare, nici alte lucruri asemenea. Dovadă este că nici azi, miercurea din ultima săptămână de vacanță, nu știu la ce învățătoare îmi va fi copilul. Nu pentru că nu m-am interesat, ci pentru că am decis să nu insist pe la și mai multe uși când mi s-a spus că abia vineri se afișează exact listele (de ca și cum lucrurile nu ar fi deja aranjate).  Sunt cu inima strânsă și sper că nu voi regreta. Dar mie îmi spun că va fi bine, v-am povestit că ambele învățătoare (doar două sunt) mi s-au părut foarte ok. Și îmi mai spun și că, orice ar fi, vom reuși cumva să rezolvăm ce apare, pe parcurs. Pentru că cred cu tărie că, atât timp cât noi suntem alături de copil și susținem, restul va avea, într-un fel, o rezolvare.

Îmi spun că îmi voi susține copilul în alegerile pe care le va face și-l voi iubi necondiționat, iar toate celelalte lucruri sunt mai puțin importante. Și împreună le vom duce cum vom putea mai bine.

Eu sunt Alina, mama Sophiei,  și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail.  Dacă te interesează imagini din viața noastră, te poți uita și pe Instagram. Te mai aștept. Cu bine! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *