Renunțarea la un job bun: între inconștientă și dragoste pentru copil

Da. M-am pierdut în micul haos adus de noile schimbări din viața noastră și nu am apucat să vă spun ce decizie radicală am luat. Am renunțat la job. La un job bun, aș zice. Așa. Deodată. Într-o săpătămână aveam deja și lichidarea făcută.

Mi s-a spus și din stânga, și din dreapta că e foarte posibil să regret. Că, atunci când nu voi mai fi copil, voi crește și voi vrea să-mi iau din nou un job ca toată lumea, îmi va fi foarte greu să mă adaptez. Și multe alte lucruri.
Ba chiar mi s-a zis că e treaba mea dacă eu chiar cred că e bine să fac sacrificiul ăsta pentru copil.

Acum, sinceră să fiu, nu-mi dau seama nici eu foarte bine dacă, financiar vorbind și în ceea ce privește cariera, nu am fost un pic cam inconștientă. Se prea poate. Un lucru e sigur, vom fi nevoiți să renunțăm la multe lucruri materiale.

Dar în ceea ce privește sacrificiul…Nu! Nu îl consider deloc un sacrificiu. Copilul nu mi-a cerut nimic. Este 100% voința mea. Și am făcut asta nu ca o renunțare, ci ca o altă etapă din viața mea de mamă. Acea etapă în care îmi pun dragostea pentru copil pe primul plan. Acea etapă în care am simțit că trebuie să-mi ascult inima mai mult. Și inima asta mă trage de mult timp de mânecă și îmi spune că anii ăștia din copilăria Sophiei nu îi voi mai recupera niciodată. Și nici timpul asta pe care îl petrec sau nu cu ea.

Tot inima îmi spune că nici copila nu va recupera vreodată anii propriei copilării. Ani în care, în loc să aibă program full time, de adult, de la 8 la 18, și-ar dori să fie copil și să se joace mai mult.

Dacă îmi va fi și ne va fi greu? Da, e foarte posibil să ne fie destul de greu. Și acum, și mai târziu. Din multe puncte de vedere.

Dacă voi regreta? Nu. Nu am cum să regret că am ales să fac mai mult parte din viața copilului, fix acum când are nevoie mai multă de mine. Acum când încă îi place să petreacă mult timp cu mine. Și mie cu ea (asta cred că așa va și rămâne). Acum când încă dormim amândouă îmbrătișate, când încă ne jucăm împreună. Acum când pot face o diferență în felul cum pășește în viață, prin prezența și implicarea mea.

Clar nu voi regreta că-i dedic timpul și dragostea mea. Asta nu e un sacrificiu. E o alegere. Asumată

 

Eu sunt Alina, mama Sophiei,  și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail.  Dacă te interesează imagini din viața noastră, te poți uita și pe Instagram. Te mai aștept. Cu bine! 🙂

6 thoughts on “Renunțarea la un job bun: între inconștientă și dragoste pentru copil

  • 17 septembrie 2019 at 13:02
    Permalink

    Cati ani are fetita?Si eu am renuntat la serviciu pentru a mai sta acasa cu baietelul,dar sunt judecata de toooata lumea…

    Reply
    • 17 septembrie 2019 at 14:43
      Permalink

      6 ani. Si chiar nu vad ce e de judecat in asta. Fecare ia propriile decizii

      Reply
  • 18 septembrie 2019 at 18:01
    Permalink

    Felicitări pentru decizia curajoasa!
    Și eu lucrez de acasă de mulți ani ca sa pot fi alături mai mult de copiii nostri și cred ca am făcut o alegere buna. E greu financiar, dar merita.

    Reply
    • 20 septembrie 2019 at 21:26
      Permalink

      Multumesc mult!

      Reply
  • 23 septembrie 2019 at 11:50
    Permalink

    La mine a meritat sa nu-mi caut job cat timp am considerat ca ei, copiii mei sunt mici si au nevoie de mine. Acum au nevoie de mine asa ca ACUM e important sa fiu langa ei.
    Felicitari! Mergi inainte impacata si vezi tu pe parcurs cum te simti, desi eu zic ca motivatia face toti banii si a ta, la fel cum a fost a mea, e foarte clara! 🙂

    Reply
    • 23 septembrie 2019 at 16:41
      Permalink

      Motivatia e cea mai clara. Si cea mai puternica! 🙂 Numai bine!

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *