Copilul nu trebuie să știe ce-i rușinea, ci respectul

Tot aud cum copiii din ziua de azi nu mai au pic de rușine. Și lucrul ăsta este spus ca un reproș, e la peiorativ, nicidecum nu-i privit ca fiind bine.

Eu una chiar m-aș bucura dacă, în ziua de azi, nu ar mai ști ce e aia rușine. Pentru că rușinea nu-i un sentiment pe care cineva să și-l dorească. Rușinea te consumă, rușinea te ține pe loc, rușinea îți taie aripile și creativitatea.

Rușinea este teama de a nu greși, de a nu te face de râs, de a nu fi acceptat de ceilalți, de a nu fi apreciat. Teama de a nu fi ridicol. Rușinea te sugrumă, nu te lasă să respiri liber.

Eu știu prea bine câte lucuri îți poate lua în viață rușinea. Am mai scris despre asta, nu e nici prima, nici a doua oară. Pentru că, deși mai am puțin și fac 40 de ani, de rușinea asta tot nu am reușit să scap. Nimic din această rușine nu mi-a fost de vreun folos în viața asta. Nu mi-am permis să fac greșeli de rușine, iar culmea, tocmai de asta am făcut cele mai mari greșeli. Nu am știut să spun NU ferm atunci când trebuia și mi-a fost teamă să spun DA atunci când mi-am dorit. Și asta mi-a provocat suferințe enorme.

Deci da, dacă în ziua de azi copiii nu ar mai ști ce-i aia rușine, eu una aș fi prima fericită.

Respectul însă e cu totul altceva. Și nu are legătură cu rușinea. Și respectul este bine să-l dăm mai departe copiilor noștri. Și cel mai important mod de a-i învăța pe copii respectul este ca noi să-i respectăm.

Din păcate, adevărul este că, de prea multe ori, nu ne respectăm copiii. Și nici nu ne dăm seama câtă lipsă de respect le arătăm copiilor noștri. Așa de multă, cum, cel mai probabil, cu adulții din jurul nostru nu ne-am comporta niciodată. Sau, oricum, foarte rar, în cazuri excepționale.

La copil țipăm, îi facem resproșuri la tot pasul, îi certăm, avem tendința să nu-i respectăm opiniile (căci, nu-i așa, noi merem știm mai bine – ceea ce de multe ori e adevărat, dar ne-am putea alege bătăliile cu mai multă grijă totuși).

Avem impresia că dacă ei sunt mai mici și noi mai mari, ei copiii, noi părinții, avem dreptul să le cerem să ne urmeze orbește, pentru că știm noi ce-i mai bine. Ei, surpriză! Nu, nu o vor face! Și dacă vrem respectul lor, ar fi bine să-i respectăm la rândul nostru. Chiar dacă sunt copii, sau mai ales pentru că sunt copiii noștri, îi iubim și le vrem binele, ar trebui să le arătăm cel mai mult respect din lumea asta. Nu să ne vărsăm nervii pe ei, nici problemele și frustrările noastre.

Degeaba îi spui unui copil că este rușine să țipe la părinți, dacă părinții țipă la copil și ei între ei. Degeaba îi spui copilului că este rușine să-i întrerupă pe adulți în timp ce ei discută, dacă tu îl întrerupi el și nu-l lași să-și spună punctul de vedere (așa cum este el). E inutil să-i spui că e rușine să vorbească urât, dacă tu o faci. Și lista asta e așa de lungă…

Da, cred că trebuie să creștem copii civilizați, care să știe ce este respectul, să punem limite și să stabilim reguli. Dar asta nu are nicio legătura cu rușinea. Și chiar sper din toată inima să creștem niște copii fără rușine. Doar cu respect și dragoste.


Eu sunt Alina, mama Sophiei,  și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail.  Dacă te interesează imagini din viața noastră, te poți uita și pe Instagram. Te mai aștept. Cu bine! 🙂

Am mai scris despre asta aici:

De ce îmi tratez copilul de doi ani ca pe un adult
Îmi doresc să cresc un copil NErușinat
Capcana lui ”nu e frumos să…”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *