Simplu fapt că renunți la job nu înseamnă că ești trântor și nu-ți place munca

Au fost multe lucruri pe care le-am scris pe blogul ăsta și de pe urma cărora m-am așteptat să fiu judecată, dar, recunosc cu toată inima, nu credeam că se va întâmpla asta după ce spun că am renunțat la job pentru a avea mai mult timp cu copilul. Ba, mai mult, că voi fi acuzată că îndemn mamele să aspire la viața de casnică, pentru că munca nu-i bună… nici prin cap nu mi-a străfulgerat măcar.

Sunt trei aspecte importante pe care aș vrea să le clarific și câteva mai puțin importante. În primul rând, eu nu sunt și nu am fost niciodată un trântor căruia nu i-a plăcut munca. Muncesc de la 17 ani și tot de atunci mă întrețin singură. Adică doar în copilărie am depins financiar de altcineva (și aici ar fi de făcut ceva precizări, dar nu e cazul acum). Dar în rest, mereu, dar absolut mereu am muncit. Mult! Am avut și trei joburi simultan. Trei! Unul dintre ele full time. Timp în care eram și mamă. Și eram!

În al doilea rând, nu am renunțat la jobul full time, cu mers la birou, pentru că am fugit de muncă. Nu! Am simțit că am lipsit prea mult din viața copilului meu, că viața mea era un haos absolut în care nu mă mai regăseam deloc. Aveam zile când plecam plângând spre și de la muncă. Că pierdeam cele mai importante momente și evenimente din viața copilului pe care mi l-am dorit atât de mult. Că mereu alergam și niciodată nu aveam timp și energie pentru familie, pentru ceea ce era cu adevărat important pentru mine.

Și, în al treilea rând, oameni buni, încă muncesc. Și nu mă refer doar la faptul că muncesc făcând mâncare, curățenie, spălat și că am grijă de copil. Să-și facă teme, să-și urmeze visuri, să se joace, să aibă copilărie, să fie cât se poate de fericit. Chiar și astea sunt un job full time și nu cred deloc că ar trebui privită vreun pic la peiorativ treaba de casnică. Dar, dincolo de asta, muncesc pe bani. Am colaborări. De acasă. Am căpătat o experiență, după 15 ani de muncă, de care acum mă folosesc să-mi acopăr cheltuielile pe care le-am redus cât am putut.

Muncesc 6 ore pe zi (4 ore cât copilul e la școală și 2 când doarme), iar pe lângă asta mă ocup și de blog. (Pentru că l-am neglijat și pe el. Și am suferit din cauza asta, fiindcă am investit mult timp, emoții și energie în el). Muncesc destul de mult, dar pe bani mult mai puțini. Nu mă plâng, este ceva ce mi-am asumat și sunt fericită cu decizia mea.

Articolul pe care l-am scris, adică ăsta – O zi din viața de ”casnică”, mamă de copil școlar – nu era despre cum să nu mai muncești. Sub nicio formă. Era fix despre am scris că este. Despre faptul că, de când stau acasă cu copilul, am înnebunit încercând să-mi dau seama ce să mai gătesc, ca să nu gătesc degeaba. Că mă învârt întruna între aceleași 3-4 feluri de mâncare. Și simt asta mai dificil, pentru că, până acum, mâncam împreună doar o singură masă pe zi acasă, copilul mânca două mese și două gustări la grădi. Acum, din fericire, eu și copila mâncăm trei mese acasă. Iar noi, toți trei, avem micul dejun și cina împreună. E o binecuvântare, dar și o nouă provocare.

Pe lângă toate astea, am înțeles că viața bloggerilor poate părea o chestie luxoasă sau ceva. În unele cazuri chiar este așa, în altele nu. E fix ca peste tot în viață, nu suntem toți egali. Și chiar am scris aici – Viața altora e mai frumoasă – despre asta. Eu una pot să vă zic că până acum nu-mi permiteam mai mult de o vacanță (relativ low cost) pe an și câteva weekenduri pe ici, pe colo. Și că sper să pot face asta în continuare. Am și un noroc, totuși. Casa bunicilor, cea în care am crescut, este la mare. Și am rude dragi și apropiate și la munte.

Altfel, sănătoși să fim cu toții. Și să facem ce simțim că e mai bine pentru noi!


Eu sunt Alina, mama Sophiei,  și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail.  Dacă te interesează imagini din viața noastră, te poți uita și pe Instagram. Te mai aștept. Cu bine! 🙂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *