Cornulețe fragede cu nucă și gem, ca la bunica. Și câteva amintiri

Eu am crescut la bunici și în copilăria mea nu am gustat prea multe feluri de dulciuri. Și alea puține, toate erau de casă. Cornulețe și pișcoturi aveam în mod frecvent în casă. Cornulețele le mâncam simple, îmi plăceau tare mult așa, fragede și puțin dulci. Dar pișcoturile le înmuiam în apă sau în lapte de fiecare dată. De sărbători mai făcea bunica și cozonac, iar mătușa mea făcea ecleruri, pe care le consideram o delicatesă și mereu erau cu porția. Abia le așteptam, le iubeam textura și mirosul, nu se compară cu nimic din ce găsești azi în comerț.

Ba chiar îmi amintesc o năzdrăvănie, întâmplată la un moment dat, când deja eram mai măricei. Era după Revoluție, când începuseră să se găsescă de toate și să pui o cantitate mai mare de cacao, zahăr sau ulei nu mai reprezenta un lux. Mătușa mea ne-a rugat, pe mine și vără-miu să-i dictăm cantitățile de ingrediente din caietul de rețete. Eu eram cea care citea. Văru-miu, într-un moment în care mătușă-mea, căreia îi spuneam ”mama” și eu, pentru că mă crescuse cot-la-cot cu bunica, nu era atentă, mi-a făcut un semn cu degetele. Am înțeles imediat. Însemna X 2. Zis și făcut. X 2 a fost. Totul. Am dublat ingredientele pentru ecleruri. Ce-a urmat e istorie. Am tăiat la coji de ecleruri până ni s-a acrit. Pedeapsă pentru ideea noastră creață. Dar ne-am săturat de ecleruri. O istorie pe care o povestim și azi ori de câte ori ne întâlnim la mesele de familie și ne amuzăm teribil de fiecare dată. Iar mătusă-mea mereu ne zice: ”vedeți, cu asta rămâneți din copilărie, cu amintirile despre năzdrăvenii”. Și asta o spune și când nu suntem prea permisivi cu năzdrăveniile copiilor noștri, să ne atragă atenția că nici noi n-am fost vreo ușă de biserică.

Ei, zilele astea, pentru că stăm destul de mult în casă, eu și cu Sophie am făcut tot felul de cocături de casă. Și când spun că am făcut împreună, chiar facem împreună, nu ea se joacă și eu fac. I-a plăcut mereu să facem diverse în bucătărie, dar în perioada de izolare am descoperit-o împreună pe Jamila (eu o știam, dar Sophie acum a descoperit-o). Așa că atunci când i-a venit ideea să facem cornulețe așa bune ca la Limanu (unde este casa bunicilor mei), am căutat o rețetă la Jamila. Și am găsit una tare bună și foarte simplă. Nu cornulețe cu untură cum făcea bunica mea, nici nu aș fi avut de unde untură. Dar gustul final a fost același, ni s-au topit în gură.

Bine, și spre deosebire de bunica, noi am făcut cornulețe cu gem și nucă, dar și cu rahat. Și nu le-am frământat cu mâna, ci la robotul de bucătărie.

M-am lungit cam mult, așa că trec la rețeta de cornulețe cu gem. Cum ziceam, simplă și super-delicioasă.

Ingrediente:

  • 1 cană și jumătate de făină sau 500 g
  • 200 g de unt (un pachet)
  • o cutie de iaurt – cam 100g
  • 4 linguri de lapte
  • 1 plic de zahăr vanilat
  • 10 g drojdie uscată
  • 4 gălbenușuri
  • 1 lingură de zahăr
  • un vârf de cuțit de sare
  • 100 g de gem (noi am avut de prune, fără zahăr)
  • câteva cuburi de rahat, dacă vreți să fie și cornulețe cu rahat
  • zahăr pudră pentru decor (dacă vreți)

Mod de preparare:

Am încăzlit puțin laptele și am pus drojdia la înmuiat. Am pus în robot pe funcția de frământare făina și untul. După ce s-au amestecat bine am pus toate celelalte ingrediente, pe rând, inclusiv laptele cu drojdia și am mai lăsat robotul să frământe vreo 3-4 minute. Și asta a fost tot.

Ah, ba nu, între timp, Sophie a tăiat cubulețe rahatul, căci e mare fan.

Am format dintr-un sfert de aluat o bilă, pe care am întins-o pe un suport de silicon (e o mare descoperire pentru mine, nu se lipește aluatul , nu trebuie să pui făină sau ulei).

Apoi am pus o farfurie deasupra foii întinse, am tăiat în jurul ei, ca să avem o foaie perfect rotundă. Foaia am tăiat-o în 8, și pe fiecare bucățică am pus gem și miez de nucă sau rahat. Le-am făcut rulou și am repetat cu restul aluatului.

Primele ne-au ieșit cam gigantice, că am întins foaia de aluat prea gros. Dar de la a doua încolo, ne-am prins cum stă treaba și au ieșit numai bune.

Am lăsat cornulețele vreo 10 minute la cuptor, cam până s-au rumenit ușor pe fund.

Au ieșit așa bune, că am înfulecat câteva fierbinți, direct din tavă.

Acum mai rămâne să încercăm să facem și ecleruri. Așa am promis. Am impresia că e o rețetă grea, cred că mi se trage de la suta de coji de ecleruri pe care a trebuit să le tai în trecut :)). Dar o să mă încumet în curând să-mi demonstrez că nu e așa grea. La fel cum sper să fac și cu cozonacul 🙂

Voi ce bunătăți din copilăria voastră faceți cu copiii ?


Eu sunt Alina, mama Sophiei,  și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu. Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail.  Dacă te interesează imagini din viața noastră, te poți uita și pe Instagram. Te mai aștept. Cu bine!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *