Funny Land, o grădiniță altfel
Știu că alegerea grădiniței sau a creșei pentru copil este una dificilă. Cel puțin pentru noi așa a fost. Adică am căutat mult, recunosc că eu sunt tare cusurgioaică, mai ales când vine vorba de copil, și greu de mulțumit. Totuși, de departe cel mai important criteriu de alegere îl reprezintă pentru mine oamenii.
Da, oamenii, pentru că oricât de minunat și de dotat ar fi un spațiu, oamenii sunt cei care îl transformă cu adevărat într-un loc cald și primitor sau dimpotrivă. Cred cu adevărat în vorba ”omul sfințește locul”. Așa se face că am ales să vizitez grădinița Funny Land, asta pentru că mai întâi am cunoscut-o pe Nicoleta, proprietara grădiniței. Noi ne-am cunoscut prin intermediul atelierelor de creație pe care le organizează și am rămas impresionată de răbdarea de care a dat dovadă. Ea personal a stat mai bine de două ore, încontinuu, și le-a explicat copiilor și i-a ajutat să-și realizeze micile creații de care apoi erau tare mândri. Și nu doar răbdarea m-a impresionat, ci și felul cald în care le-a vorbit copiilor. Deși nu erau 2-3 copii, ci zeci de copii, fiecare cu dorința lui.
Așadar, Nicoleta se ocupă personal de grădinița pe care a deschis-o în urmă cu un an, tocmai pentru că este mamă și pentru că și-a dorit un loc în care propriii copii să crească și să se dezvolte armonios. Asta după ce s-a lovit de mai multe neplăceri în primul an de grădiniță al fetiței ei. Sunt convinsă că multora dintre noi le-a trecut măcar o dată prin cap să facă asta, să-și deschidă propria grădiniță, gând izvorât tocmai din nevoia de a-ți ști copilul în siguranță. Dar le fel de convinsă sunt și că puțini dintre noi chiar au făcut-o. De ce? Pentru că știm cu toții că nu e deloc ușor.
Cum vă spuneam, am mers să văd grădinița. Un spațiu cald și primitor, vesel și colorat a fost ceea ce am observat de prima dată.
Un lucru important, care mie mi-a plăcut de departe cel mai mult, dincolo de orice altceva, a fost ideea de gifted education. Vă mărturisesc sincer că nu știam ce înseamnă asta, dar mi-a explicat Nicoleta principiile un pic (un pic mai mult chiar) diferite de cele ale educației tradiționale. Ideea de bază este că fiecare copil se naște cu un talent, el doar trebuie descoperit și încurajat. Iar pentru asta este nevoie de multă dăruire din partea educatorilor și de libertatea de exprimare a copilului.
În ideea asta, în grădiniță se introduc opționale bazate pe ceea ce copiilor le-a plăcut cel mai mult. Germana s-a introdus săptămânal la cererea părinților, pictura și restul opționalelor se introduc conform înclinațiilor copiilor. Iar pe viitor se au în continuare în vedere înclinațiile copiilor și există deschidere pentru a le oferi posibilitatea de a învăța ceea ce le place. Creativitatea și armonia sunt la ele acasă, copiii învață prin joacă, fără a resimți vreo presiune.
În program există o gamă variată de activități pentru a susține dezvoltarea armonioasă a personalității și de a descoperi talentele copiilor: teatru, karate, dans contemporan, creativitate plastică, gătit sănătos, bune maniere și dezvoltare prin joc, muzică, înot și engleză distractivă nelipsită din programul zilnic. Activitățile sunt stabilite, desigur, în funcție de vârsta copiilor.
Un aspect important este alimentația care este una bine studiată. Mâncarea se prepară cu mare atenție, având grijă de nevoia de nutrienți a copiilor. Nu se folosește zahăr, decât în cazuri excepționale și atunci zahăr brun. Se folosește carne de curcan și pește, orez și paste integrale. Din procesul de gătire sunt excluse prăjelile și se are în vedere păstrarea nutrienților alimentelor.
Un alt lucru care mi-a plăcut foarte mult, mai ales că știu multe cazuri în care copiii s-au adaptat cu greu (părinții și mai greu- eu sunt un exemplu) în primele zile, chiar săptămâni de mers pentru prima dată la grădiniță, este suportul oferit în acest caz. Grădinița adoptă un proces de adaptare cu blândețe. Educatoarele sunt dispuse să meargă acasă la copil, la început, pentru ca micuții să le cunoască în prezența părinților și să capete încredere. Tot la început, în perioada de acomodare, părinților le este permis să stea cu copii la grădiniță. Această perioadă este, desigur, una destul de limitată, dar trecerea este una blândă.
Jos este sala de mese, unde, din când în când, mai au loc și ateliere de creație. Este o sală luminată, din ea se poate vedea curtea. Curtea nu este una mare, dar copiii au trambulină, tobogan, balansoare și activitățile se desfășoară fără probleme în acest perimetru. Pe jos este piatră de râu rotunjită, care se spală în mod frecvent, iar copiilor li se permite să meargă și desculți, piatra de râu având și scop terapeutic. Desigur, totul se întâmplă sub continuă supraveghere.
La primul etaj sunt clasele pentru activități, folosite mai des în timpul anului, când este mai frig afară. Pe timp de vară copiii stau cât mai mult afară, chiar și gustările se iau câteodată afară.
La cel de-al doilea etaj sunt camerele de somn, care sunt destinate doar somnului, nu se mai fac și alte activități în ele.
Grădinița are momentan grupe de copii de la 1 la 6 ani, grupa are maxim 10 copii. Programul este de la 8 la 18.30 și include două mese și două gustări, program de somn, activitățile educaționale și activități libere, în aer liber.
Variantele de program sunt mai multe și prețurile în funcție de acestea, adică:
- până la 12:30 cu micul dejun, gustare fructe, fără prânz: 700 Ron
- până la 13.30 cu micul dejun, gustare de fructe, prânz: 900 Ron
- până la 16.30 cu micul dejun, gustare de fructe, prânz, somn și gustare: 1100 Ron
- până la 18.30 cu micul dejun, gustare de fructe, prânz, somn și gustare – 1200 Ron
Pe tot parcursul anului, gradinița funcționează cu program normal, cu excepția sărbătorilor legale și câte 3 zile de Paști, Crăciun și Revelion.
Dacă eu am omis vreun aspect important, puteți vedea și pagina de Facebook a grădiniței sau puteți cere informații la adresa de e-mail funny-land@funny-land.ro.
Grădinița este situată în Sectorul 2, în zona Piața Muncii, la doi pași de stațiile RATB. Dacă se află în raza voastră de proximitate și sunteți în căutarea unei grădinițe, merită să faceți măcar o vizită. Sunt șase mari să vă placă.