sâmbătă, iulie 13, 2024
PărințealăSlider

Cum ne exprimăm dezamăgirea (furia, tristețea, rușinea) față de copii?

Sunt câțiva oameni, adevărați profesioniști, pe care îi urmăresc cu mare drag pe rețelele de socializare. Ei, prin cărțile și cursurile lor, au contribuit la dezvoltarea mea personală, ca mamă, soție și femeie, și le sunt foarte recunoscătoare. Și ca mine sunt multe alte persoane, care, din dorința de mai bine, urmăresc specialiști în anumite domenii.

Câteodată însă, opiniile lor par să fie contradictorii. Spun par pentru că e important să facem distincția între o postare (mai scurtă sau mai lungă) pe rețelele de socializare și studii, cursuri sau articole complexe. Printr-o simplă postare, fie ea și mai lungă, e greu să aduci în discuție toate aspectele unei situații și e firesc ca fiecare dintre noi, cei care citim, să interpretăm ce scrie prin prisma propriilor filtre, propriilor experiențe de viață. Tocmai ăsta este motivul pentru care este bine să aprofundăm anumite informații, de-asta sunt atât de importante articolele, cărțile și/sau cursurile oamenilor în care avem încredere.

Chiar aseară îmi zicea bărbatul: ”Poftim, cineva comentează la o postare că X zice că nu e bine să-ți exprimi dezamăgirea față de copil, iar Y zice că e chiar recomandat. Ajungi să nu mai înțelegi nimic!”

Acela a fost momentul în care am căutat și eu să văd despre ce e vorba și, surpriză, în opinia mea, ambele persoane aveau dreptate.

Deci, până la urmă, le spunem sau nu le spunem copiilor despre dezamăgirea noastră, despre furia noastră, despre tristețea noastră, despre rușinea noastră?

Răspunsul scurt este da, le spunem. Însă este foarte important, esențial aș zice, felul în care o facem.

Eu cred că este foarte important să le spunem copiilor care ne sunt emoțiile. Dar pentru asta, e nevoie ca mai întâi noi să le ni conștientizăm, iar asta e o muncă în sine. Pentru că, de foarte multe ori, ni se întâmplă să ne trezim țipând lucruri pe care apoi le regretăm. Iar simplul fapt că reușești să conștientizezi mai întâi emoția, să fii atent la faptul că ești dezamăgit, trist, furios, poate face diferența. Fără să fim prezenți la emoțiile noastre, lucrurile pot escalada cu ușurință și pot avea consecințe nedorite.

Și, mai departe, aș sublinia lucrurile pe care eu consider că este important să le avem în vedere atunci când ne exprimăm emoțiile:

1.Îi pot spune copilului că mă simt dezamăgit (furios, trist). Dar e esențial să fie clar că eu mă simt așa, e despre mine. Eu mă simt așa. Și, la fel de important, acum mă simt așa, în momentul ăsta, față de un anume comportament al copilului. Nu sunt dezamăgită de el ca om, în general, ci fix acum, dintr-un anume motiv punctual. (Chiar dacă motivul se poate repeta).

E una să-i spunem copilului că noi ne simțim într-un fel – dezamăgiți, furioși, triști – atunci când el a făcut ceva. Și cu totul altceva e să-i spunem că el este greșit. Copilul nu este greșit și nu e nimic în neregulă cu el, doar a acționat altfel decât noi credem că este bine. Și e bine să fim conștienți de asta și să ne exprimăm ca atare.

”În momentul ăsta mă simt dezamăgită (furioasă), pentru că te-am rugat de mai multe ori să-ți faci curat în cameră și încă e multă dezordine”. E complet diferit de ”Sunt dezamăgită de tine, mereu te rog să faci curat în cameră și niciodată nu mă asculți. Nu știu ce se întâmplă cu tine”.

2. Și un al doilea lucru pe care eu îl consider extrem de important atunci când ne exprimăm dezamăgirea, furia, iritarea față de ceva ce a făcut sau nu a făcut copilul este să fim atenți la relație, la conectarea dintre noi. Aici, din nou, în funcție de asta, se poate întâmpla ca un copil să ajungă să se simtă greșit, insuficient de bun pentru a merita iubirea părinților lui (și ulterior aprecierea și iubirea în viața sa).

E una să îi spunem copilului că ne simțim furioși sau dezamăgiți de ceva ce a făcut și apoi să căutăm împreună soluții pentru a rezolva situația (avem grijă de relația și conectarea dintre noi). Și cu totul altceva e să îi spunem că suntem dezamăgiți de el și apoi să plecăm sau să-l trimitem în camera lui, să-l rușinăm, certăm, pedepsim, lovim.

Dacă emoțiile noastre sunt puternice și nu putem să ne conectăm cu el imediat, pentru că ne vine să urlăm, nicidecum să găsim soluții constructive fix atunci, putem spune chiar asta. ”Mă simt furioasă acum, îmi vine să țip, am nevoie de câteva minute să mă liniștesc și vorbim după aceea”. Și după aceea chiar vorbim calm.

Tuturor ni se întâmplă, copiii sau adulți, să-i dezamăgim pe ceilalți, să-i înfuriem sau să-i întristăm prin anumite comportamente. Nu întotdeauna comportamentele noastre sunt perfecte, câteodată nici pe departe. Suntem oameni. Dar asta nu înseamnă că nu merităm apreciere, iubire, relații sănătoase.

Așa că orice ar face copilul, putem să ne exprimăm sentimentele și emoțiile față de el, doar că atenția e bine să fie tot timpul la relația dintre noi. Ca părinte ne dorim să îi ajutăm pe copii să fie cea mai bună variantă a lor. Și subliniez asta – cea mai bună variantă a lor, nu o imagine a perfecțiunii pe care noi o avem în minte, e complet nerealist și nesănătos, așa că e bine să lucrăm atent la ce așteptări avem noi și de ce le avem. Și îi ajutăm să fie cea mai bună variantă a lor oferindu-le grija noastră, dragostea noastră, suportul nostru, chiar și atunci când greșesc. Sau mai ales atunci greșesc.

Și da, câteodată copiii fac greșeli care ne scot din minți. Dar e normal să fie așa. E normal și ca ei să facă greșeli, așa învață. E normal și noi să fim furioși, dezamăgiți, triști. Suntem oameni. Și tocmai pentru că suntem oameni, suntem capabili de iubire și discernământ. Să ne iubim copiii necondiționat, așa întregi și cu greșeli și să discernem între a face ceva greșit și a fi greșit. Să ne iubim și pe noi necondiționat, așa, cu emoțiile noastre, care câteodată pot fi greu de acceptat și de gestionat, dar nu-s greșite.


Poate vrei să citești și: Relația cu copilul, mai puternică decât orice strategie de parenting

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *