Gustare rapidă: Ruladă-baghetă cu brânză și legume

Rulada-baghetă cu brânză și legume este o gustare, un aperitiv sau un mic dejun foarte simplu de făcut și cu care nu dau greș niciodată. Fetița mea e tare încântată de rezultat, mai ales datorită faptului că este un preparat colorat.

Și eu sunt încântată că se face foarte repede și mă scoate mereu din încurcătură când sunt în pană de idei sau când trebuie să pregătesc pe fugă o masă pentru musafiri. În plus, ingredientele nu sunt unele bătute în cuie. Pun de fiecare dată ce am prin casă.

De ce avem nevoie pentru rulada-baghetă cu brânză și legume:
-o baghetă cât mai lungă sau două (depinde de ce cantitate aveți nevoie). Eu prefer să fie din făină integrală și cu semințe, dar merge de oricare
-300 de grame brânză proaspătă de vaci amestecată cu 100 grame smântână sau 2 cutii de brânzică Făgăraș (dacă vă place puteți folosi și cremă de brânză de capră pentru că este foarte gustoasă și sănătoasă).
-1 lingură de unt moale (nu de la frigider)
-doi ardei capia
-1 legătură de ceapă
-1 legătură de mărar
-sare dacă credeți că mai este necesar (după un an)

În plus se mai pot adăuga: măsline feliate, cubulețe de șuncă, pătrunjel,  usturoi verde, roșii (doar partea cărnoasă scursă de suc), castraveți sau orice altceva credeți că v-ar plăcea.

Tot ce trebuie făcut este să scobim bagheta, până mai rămâne cam o jumătate de centimetru. Eu fac acest lucru cu un cuțit subțire cu dinți zimțați, dar se poate face și cu o linguriță. Se toacă toate legumele și verdeața și se amestecă bine bine cu untul, brânzica și smântână. Dacă  credeți că mai este nevoie de sare, adăugați după gust. Eu prefer să nu mai pun.

Cu compoziția obținută astfel se umple bagheta. Cu o linguriță îndesați bine compoziția, cu grijă să nu se rupă coaja baghetei. Se bagă la frigider învelită în folie alimentară. Este bine să stea măcar vreo două ore, dar eu am fost de multe forțată de împrejurări și am băgat-o la congelator 10 minute :). După ce se scoate de la frigider, se feliază cu un cuțit care taie foarte bine. Asta este tot. Poftă bună  :)

rulada in bagheta

 

One thought on “Gustare rapidă: Ruladă-baghetă cu brânză și legume

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *