Îmi doresc să cresc un copil NErușinat

”E rușine să… ” și ”râde lumea de tine/de noi…” sunt expresiile care mie personal mi-au marcat viața. Din cauza cărora am avut foarte mult de pierdut, din cauza cărora dezvoltarea mea a avut de suferit. Am realizat încă de prin adolescență că sunt extrem de rușinoasă, iar acum am aproape 33 de ani și nu am scăpat nici de jumătate din rușinea care mi-a fost sădită în creierul de copil. Deși, credeți-mă, am făcut mari eforturi să o alung.

Am preferat de multe ori să tac de teama de a nu spune ceva greșit și de am mă face de rușine. Și din cauza am pierdut mult. Și reversul- din cauza rușinii și a emotivității (generată și ea de teama de a nu greși) am spus de multe ori prostii, fără să gândesc, pentru că mi-a fost rușine să tac atunci când chiar trebuia tac. Și iar am murit de rușine.

Au fost o mulțime de situații în care nu mi-am cerut drepturile pentru că mi-a fost rușine, au fost situații în care am fost luată de proastă tocmai pentru că mi-a fost rușine și nu am putut demonstra că nu este așa, că sunt om inteligent. Am plecat de la interviuri plângând pentru că, de teama de a nu mă face de rușine, m-am blocat, nu am mai putut gândi și nu am putut spune nimic.

Rușinea asta este sentimentul care mi-a măcinat creierul și sufletul toată viața. Este un sentiment care mie personal mi-a dăunat grav sănătății psihice și m-aș aventura să spun că și celei fizice. Nu o singură dată am evitat, pe când eram cu mult mai tinerică,  să merg la medic. De rușine.

Nimic din această rușine nu mi-a fost de vreun folos în viața asta. Nu mi-am permis să fac greșeli de rușine, iar culmea, tocmai de asta am făcut cele mai mari greșeli. Nu am știut să spun NU ferm atunci când trebuia și mi-a fost teamă să spun da atunci când mi-am dorit. Și asta mi-a provocat suferințe enorme.

Ce se poate întâmpla din cauza celebrei ”e rușine să”

Potrivit DEX – RUȘÍNE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. Senzație sau sentiment de neplăcere, amestecată cu jenă, cauzate de o situație penibilă. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune.

Această îndoctrinare cu rușine îți dezvoltă în mod exagerat acest simț al penibilului, al ridicolului și o teamă incomensurabilă de a nu greși, încă din primii ani ai copilăriei când descoperi lumea, pe tine, când ar trebui să te dezvolți liber și neîngrădit. Această teamă omoară creativitatea, omoară inițiativele, omoară talentul, îți induce teama de a nu fi diferit și catalogat drept ciudat și lista poate continua la infinit. Pentru că teama de a nu greși te împiedică de foarte multe să încerci. Sunt lucruri dovedite de oameni mult mai învățați decât mine, oameni care au studiat zeci de ani acest subiect. Geniile mereu au fost catalogate drept niște ciudați, pentru că au fost diferiți, pentru că nu le-a fost rușine și nici teamă să facă lucruri, pentru că creativitatea lor nu a fost ucisă din fașă.

A-ți fi rușine a fi respectuos

Nu, nu pun deloc semnul egal între astea două. Poți fi respectuos și poți avea bun simț fără să-ți fie rușine. Ești respectuos pentru că persoana din fața ta merită respectul tău, nu pentru că ți-este rușine de ea. Sunt două lucuri complet diferite. În concluzie, nu consider că lipsit de rușine = nesimțit, lipsit de respect.

Așadar îmi doresc să cresc un copil nerușinat, dar cu bun simț, care să știe și ce este respectul. Cum fac asta? Prin explicații. Îi spun de ce este bine să respecte oamenii, natura, animalele, îi oferim exemplul nostru, al părinților, pentru că puterea exemplului este mare, este cea mai eficientă formă de educație. Îi arăt ce înseamnă bunul simț. Îi spun de ce nu este bine să facă un anume lucru, dacă chiar nu este bine să-l facă și am un motiv bine întemeiat. Dar nu-i spun niciodată ”e rușine să” și nici ”râd copiii de tine”, ”râde lumea de tine/de noi”. Ori dacă lumea chiar râde este fix treaba ei, nu a noastră. Îi voi explica și asta, că nu este vina ei dacă râde lumea. Ci a lumii că nu are altceva mai bun de făcut.

(O paranteză – am pus poza aia la articol pentru că nu, nu-i spun că este rușine să scoată limba. Și eu am momente când scot limba, în glumă, la soțul meu, la prieteni. Și li se /mi se pare funny. La un copil de ce este un lucru atât de rușinos, încât de fiecare dată când un copil scoate limba sar imediat cinci adulți să-i spună cât este de rușine să facă asta? Tocmai un astfel de eveniment, în care Sophie a scos limba la mine în glumă, nu ostentativ, m-a determinat să scriu ce scriu acum – o persoană care i-a spus Sophiei că ”e rușine să scoată limba, numai țiganii fac asta”. În cazul ăsta, deci, toți suntem niște țigani nerușinați).

Știm cu toții că ei, copiii, sunt cele mai pure și inocente ființe, sunt niște îngeri (chiar și atunci când se comportă ca niște drăcușori). Nu au niciun motiv pe lumea asta să le fie rușine. De nimeni și de nimic. Au voie să greșească, să fie creativi, să spună și prostii, să facă trăsnăi, să fie neastâmpărați. Au dreptul să fie copii deci, fără se le fie rușine de asta.

11 thoughts on “Îmi doresc să cresc un copil NErușinat

  • 13 mai 2016 at 14:33
    Permalink

    Da, dar nerusineala cu limite! Un copil care nu cunoaste notiunea de limita va fi un adult usor de ocolit. Mama, tata, persoanele apropiate il iubesc neconditionat si ii iarta ,,nerusinarea”, dar ceilalti nu sunt obligati sa faca asta.

    Reply
  • 13 mai 2016 at 14:40
    Permalink

    Si limita intre ,,nerusineala” asta si obraznicie e, in general, foarte fina.

    Reply
    • 13 mai 2016 at 14:51
      Permalink

      Nu, vreau sa fie lipsita de rusine fara limita. Adica nu vreau sa existe rusine deloc si daca as reusi asta as fi fericita. Ma indoiesc insa ca voi reusi 100%, traim intr-o societate extrem de rusinata. Asa cum am zis, cred in respect si bun simt. Sunt altceva. Despre limite am mai scris, cred in ele, le aplic cat pot mai bine, mai eficient si cu blandete. Dar limitele si rusinea sunt doua chestii diferite

      Reply
  • 13 mai 2016 at 16:42
    Permalink

    Ca sa nu simta rusinea trebuie sa fie un supraom, trebuie sa nu greseasca niciodata, iar lucrul asta e imposibil. Rusinea e buna, greseala e buna si ea…ele stau la baza invatarii pana la urma.

    Reply
    • 13 mai 2016 at 16:44
      Permalink

      A gresi este omenesc, nu este nimic rusinos in asta. Sa constientizezi greseala si sa inveti din ea este cu totul altceva decat a-ti fi rusine ca ai gresit. Sa inveti din greseli inseamna evolutie, sa-ti fie rusine de greseli poate fi adesea involutie

      Reply
  • 14 mai 2016 at 5:39
    Permalink

    Sunt de acord cu ce scrii , cu felul cum gândești. Și pe mine mă enervează povestea cu rușinea, când eu vreau să cresc un copil liber. Și mă enervează că se leagă lumea de ea că își suge degetul la 5 ani.
    Pe de altă parte, vecina noastră cu care se joacă este mai mare cu 5 ani și râde de ea în varii situații, ceea ce o umple de spume. Vecinei i-am explicat să nu mai facă treaba asta fiindcă o crizeaza, ea e mai mică și nu poate face tot ce poate un copil mai mare, una e să râzi de cineva și alta e să râzi cu cineva…a părut că înțelege, vom vedea dacă aplică. Treaba e că nu voi putea face educație tuturor celor cu care intru în contact, la un moment dat vor fi situații când cineva sau poate chiar un grup va râde și ea va suferi, e grea treaba asta cu ” dacă râde lumea, e problema ei” pentru un copil.

    Reply
    • 14 mai 2016 at 12:45
      Permalink

      Sunt 100% de acord cu tine. E grea treaba asta cu daca rade lumea este treaba ei. Mai ales ca de pe la 4 ani copiii au nevoie si de aprobarea celor din jur, nu doar a familiei. Dar familia ramane baza, noi trebuie sa face tot posibilul sa-i invatam, sa-i ajutam sa nu se simta mai putin buni doar pentru ca rade cineva. Nu-i usor, stiu. Viata nu-i usoara, facem tot posibilul sa-i facem fata cum stim mai bine

      Reply
  • 17 martie 2017 at 23:19
    Permalink

    În prima parte a textului,parca ai vorbit despre mine…Ai reușit să exprimi exact,ceea ce și eu simt în viața de zi cu zi,și de care m.am lovit și mă lovesc mereu.
    Îmi doresc să nu exprim acest sentiment și copiiilor mei. Nu mi.as ierta.O in veci,daca și ei vor fi cum am fost eu.

    Reply
  • 29 martie 2017 at 0:11
    Permalink

    Nu va suparati, sunteti specializata in psihologie pdiatrica? Fara suparare da eu cred ca si rusinea isi are locul ei in societate! Cred ca mai degraba dumneavoastra aveti anumite frustrari din cauza unor esecuri sau vise neimplinite. O societate „libera”, fara rusine, este o societate pierduta draga doamna. Nu sunt de moda veche, cresc doi copii si ii invat ca este rusine sa bage degetul in nas, e rusine sa vorbeasca in momentul in care altcineva vorbeste, etc… Repet, rusinea are locul ei in societate. Depinde la ce raportam acest cuvant. Nu sunt de domeniu. Este doar o parere asupra unor subiecte care vad ca incep sa ia amploare, transformand copiii de astazi in oamenii „liberi” de maine, fara respect si fara rusine!

    Reply
    • 29 martie 2017 at 11:54
      Permalink

      Nu ma supar, nu sunt specializata in psihologie pediatrica. Asta cred si simt eu. Si da, am frustrari, desi sunt o persoana implinita. Eu am convingerea ca putem creste copii respectuosi, cu bun simt, fara a-i rusina. In primul rand cred ca un copil invata respectul prin exemplul parintilor. Degeaba ii spun eu ca e rusine sa vorbeasca atunci cand altcineva vorbeste daca eu il intrerup pe el sau pe altcineva. Si mai cred ca limitele si regulile pot fi explicate, copiii inteleg si fara a-i rusina si a-i umili. Eu consider copiii oameni si prefer sa-i tratez ca atare.

      Reply
  • 9 iulie 2017 at 10:58
    Permalink

    Eu cred că acest „să îți fie rușine” este folosit prea des și din cauza ăsta nu mai înseamnă ce ar fi trebuit să însemne. Aud expresia ăsta la orice pas, orice gest făcut de copii, fie vorba că s-a murdărit pe mâini sau pe tricou și e rușine ăsta, până la exprimat și întrebat lucruri.
    Și mie mi-a fost rușine…parcă prea multă rușine.

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *