La ce vârstă e copilul prea mare ca să-l adormi în brațe

Aud adesea mame spunând ”eh, vrei în brațe… Nu mai ești mic/ă!” sau ”ești mare acum, nu mai ești bebeluș ca să te țin în brațe”. Cât despre ideea de a adormi copilul în brațe… Știu foarte multe persoane care nu sunt de acord cu această idee nici măcar atunci când copilul e micuț, chiar bebeluș. Există teama asta că ”se învață așa”.

Mai nou, sunt însă tot mai mulți părinții care sunt de acord că e ok să ții copilul în brațe și îl adormi așa până pe la vreun an. E în regulă, nu se învață. Dar apoi e deja mare.

Ei bine, o să vă spun un lucru. Știu că multă lume nu e de acord cu mine, dar îl spun oricum și vă explic și de ce fac așa. Eu încă o mai adorm pe Sophie în brațe, deși are 3 ani și 1 lună. Nu tot timpul, este adevărat. Dar are momente, poate zile la rând, când vrea să adoarmă la mine în brațe. Și eu mă bucur. Vă spun sincer, mă bucur enorm. Nu mi-e teamă nici că se învață așa, nu mi-e nici teamă că va fi dependentă de mine, așa cum sunt avertizată câteodată. Singurul lucru de care mă tem din acest punct de vedere este că nu sunt mereu lângă ea să o iau în brațe când își dorește sau are nevoie de asta.

Când era micuță (mai micuță adică), pe la 8-9 luni, nu adormea decât legănată în brațe. Până pe la vreun an cred, nici nu mai știu sigur până când exact.
Am pierdut șirul dăților în care mi s-a spus că voi vedea eu mai târziu, o să vrea numai în brațe, nu o să se mai dezlipească de mine. E adevărat, au fost luni bune în care am adormit-o în brațe. Legănată. Și asta a durat fix atât cât a vrut ea, cât a avut nevoie.
Apoi, la un moment dat, mi-a arătat pătuțul și mi-a spus clar (chiar dacă nu clar verbal) că nu mai vrea să doarmă în brațe, ci singură în pătuț. Și așa a fost, cum a vrut ea.

A urmat o perioada în care nu mai voia să o adorm în brațe, ci voia doar să știe că sunt acolo, în cameră cu ea. Și am fost.

Acum, de ceva vreme, așa cum am zis, vrea din nou, din când în când, să o adorm în brațe. Se cuibărește la mine în brațe, își pune capul pe pieptul meu și vrea să-i cânt ”nani, nani”.

Și sunt cea mai fericită. Nu mă gândesc nici măcar o secundă că e prea mare, nici că se învață așa. Mă bucur din toată inima că își dorește să adoarmă la mine în brațe. Și mai că îmi dau lacrimile când îi văd chipul liniștit și adormit pe pieptul meu. E un sentiment pe care l-am mai trăit când era bebelușă. E un sentiment care nu se compară cu nimic altceva pe lumea asta. E o împlinire și o fericire pe care am convingerea că doar o mamele le pot trăi.

De ce nu ezit să o adorm în brațe și să o iau în brațe ori de câte ori vrea ea, deși are 3 ani și? Păi e foarte simplu. V-am mai spus că rețeta succesului în creșterea copilului este pentru mine una foarte simplă. Mă gândesc la mine și la ce mi-aș dori eu.

Eu am 33 de ani, nu 3, și încă îmi doresc adesea să fiu luată în brațe înainte să adorm. Da, mă simt minunat când adorm în brațele soțului meu. Din nenumărate motive. Mă simt iubită, mă simt în siguranță, mă simt protejată. Și dacă este cazul, (și este, pentru că suntem frânți adesea, unul adoarme înainte, altul după, unul cu copilul, altul cu laptopul) îi spun clar că vreau să mă ia în brațe. Pentru că am nevoie de asta. Poate am avut o zi dificilă sau poate am o perioadă dificilă. Poate s-au acumulat mai multe probleme sau poate doar îmi este dor să fiu în brațele lui. Pentru că atunci când adorm în brațele lui, adorm senină, problemele nu mai par deloc așa grave, știu că îmi este alături orice ar fi. Că mă iubește chiar dacă ne-am ciondănit (facem și d-astea, da).

Ei, cum ar fi să-mi spună ”hai, serios, ești mare, cum să te mai iau în brațe?”. Și sunt cam mare, am 33 de ani.

Din același motiv nu stau o secundă pe gânduri atunci când copila mea trecută de 3 ani îmi cere să o iau în brațe sau să o adorm în brațe. Nu, nu e prea mare pentru asta. Niciodată nu va fi. La mine în brațe se simte în siguranță, iubită și protejată. Poate și ea a avut o zi mai dificilă, poate o perioadă mai dificilă. Poate și ea a avut probleme la grădi (nu, nu-s de neglijat). Poate chiar eu i-am făcut probleme. Poate nu i-am fost alături când a avut nevoie, nu am fost atentă la o nevoie de-a ei sau am tratat cu superficialitate vreo problemă pe care a avut-o. Pentru că avem tendința să facem asta, considerând că problemele copiilor mici sunt mici. Nu, pentru ei sunt mari și importante.

Și îmi doresc din toată inima să se simtă mereu iubită, protejată și în siguranță la mine în brațe. Și acum că are 3 ani, dar și când va avea 33. Sper din toată inima că atunci când îi va fi mai greu în viață să mai fie bune pentru ea brațele mele și să o pot alina.

Nu, nu mă tem că va fi prea mămoasă sau dependentă de mine. Toți copiii mici au nevoie de mama lor, de multe ori mai mult decât de tata sau de oricine altcineva. Este perfect normal. Dacă știm să le oferim brațele noastre când au nevoie de ele și să le oferim libertate când au nevoie de ea (căci este esențial să le oferim și libertate), ei se vor da jos singuri din brațe. Nu vor fi nici prea mămoși, nici dependenți. Dimpotrivă. Vor fi niște copii siguri pe ei, încrezători. Vor avea curaj să ia viața în piept, nu se vor teme atât de tare de eșec. Sunt lucruri dovedite, nu de mine, de ani întregi de studii.

Deci, ca să răspund la întrebarea din titlu, niciodată un copil nu e prea mare pentru a-l ține în brațe. Oricând e ok, fie înainte să adormă, fie dis de dimineață, fie în plină zi. Și copilul meu va fi mereu copilul meu, chiar dacă are 3 ani sau 33.

 

Later edit: Acum are cinci ani și o lună și încă sunt multe serile în care vrea să doarmă în brațe, cu capul pe pieptul meu. Și eu sunt recunoscătoare că încă mai avem parte de apropierea asta și sper să o avem mereu.

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! :)

4 thoughts on “La ce vârstă e copilul prea mare ca să-l adormi în brațe

  • 4 iulie 2016 at 23:26
    Permalink

    Mare dreptate…..o să tânjim după astfel de momente mai încolo cu trecerea anilor….

    Reply
  • 21 mai 2017 at 9:14
    Permalink

    Alina m~am regasit in cuvintele tale.chiar zilele trecute imi ziceA o mamica de 34 de ani ca „dezvatal de brate.punel in patut,chiat daca plange o zi,doua o sa se obisnuiasca „iar eu zic ca o sa tin in brate cat va vreA.si eu caut sa ma cuibaresc in bratele sotului si tare ma simt fericita…el ate 9l si 1s..si nu stiu cum a trecut timpul asa de repede..o zi vina si ziua cand bratele mele o sa fie inlocuite de iubita,sotie.iar eu o sa vreau sa il mai dadacesc.desi un lucru il am clar nu il vreau sa fie mamos.pt ca sotul este asa si nu e bn..tot timpul a facut ce ii spunea maicasa..va multumesc.

    Reply
    • 21 mai 2017 at 21:54
      Permalink

      Pai eu cred ca sunt sanse mai mari ca un copil sa devina mamos excesiv daca nu primeste suficienta afectiune. Asta cred eu. Ca dragostea si afectiunea noastra ii ajuta sa fie independenti :)

      Reply
  • 17 iulie 2018 at 20:26
    Permalink

    Ehe de cate ori nu am auzit si eu astfel de replici,dar eu fac tot cum simt eu si cand fata mea vrea in brate o iau in brate si la 3 ani si 4 luni aproape tot adoarme pe mine noaptea sau langa mine dar ma tine de mana si se joaca cu bratarile de la mana,va adormi asa pana cand va vrea ea,nu voi incerca sa o dezvat eu daca ei asa ii place,copiii au nevoie de afectiune la orice varsta,nu cred ca exista „prea mare” sau „prea mic” pentru a avea nevoie de dragostea parintilor!

    Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *