Nu-s cu nasul pe sus, sunt doar puțin bleagă

Cel puțin de câteva ori mi s-a spus, după ce niște oameni au ajuns să mă cunoască mai bine și mi-au devenit prieteni buni, că la început nu prea mă plăceau pentru că le păream cu nasul pe sus.

Șoc și groază! Eu!? Cu nasul pe sus!? Eu, care abia reușesc să scot două vorbe gâtuite în public de timidă ce sunt? Eu care am avut momente când am evitat oameni cu care mi-aș fi dorit să schimb măcar două vorbe, doar pentru că nu am știut ce să le zic și nu-s în stare să socializez? Eu, care pot să scot pe gură cele mai mari inepții tocmai din teama exagerată de a nu fi ridicolă?  Eu care tac când trebuie să vorbesc și vorbesc fix când trebuie să tac din cauza puhoiului de emoții care îmi inundă creierul? Nu, clar, nu are cum să fie vorba despre mine!

Ei, dar ba da! Fix despre mine era vorba, eu sunt aia cu nasul pe sus. Din fix motivele de mai sus, pe care le reiau și mai jos:

  • Am emoții incontrolabile în public.
  • Evit oamenii, unii mi-s chiar dragi. Nu știu ce să le zic, nu mi-e la îndemână, sunt stângace din cale afară. După ”Bună!” mi se cam taie firul.
  • Mai mult tac decât să vorbesc, am o teamă de ridicol care mă cuprinde instant în public. Chiar dacă publicul e o persoană sau 10. Dar cu cât mai multe cu atât mai mare e și teama.
  • Nu pot să vorbesc fără să simt că am ceva cu adevărat de spus și de multe ori am impresia că nu am nimic de spus. Ori că ce am eu de spus nu interesează oricum pe nimeni. Culmea e că mereu am ceva de spus în scris, când sunt doar eu cu mine și-un pix ori o tastatură. De parcă nu-s tot eu, e alta. Sau dimpotrivă, parcă doar așa pot fi eu.
  • Cum sunt offline sunt și online, deși e totuși vorba de scris.  Greu îmi fac curaj să socializez. Și de foarte multe ori mi se întâmplă să șterg înainte să dau enter.
  • Când îmi impun să vorbesc cu orice preț am mari șanse să bat câmpiile. Offline, dar și online.
  • Nu știu să răspund aprecierilor celorlați, mă cam blochez când cineva mă laudă.
  • Am tendința să răspund rece de teama de a nu fi siropoasă, deci ridicolă. Când mă străduiesc să trec peste asta mi se pare că-s nenaturală.

Ei și uite așa, cum stau eu în carapacea mea și cum scot eu capul numai ca să mai spun vreo nerozie, las impresia că-s cu nasul pe sus. Că nu prea mă interesează, că nu prea vreau să mă implic. Și dacă la asta mai adaug și o lipsă de timp acută și de-a dreptul dureroasă cred că voi sfârși prin a mă sufoca în propria-mi carapace.

Mi-am făcut totuși curaj să spun: nu-s cu nasul pe sus, sunt doar puțin bleagă.

 

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! :)

 

2 thoughts on “Nu-s cu nasul pe sus, sunt doar puțin bleagă

  • 18 aprilie 2017 at 14:15
    Permalink

    Parca ai scris despre mine…..imi este tare greu sa ies din zona mea de confort.
    Dar fac eforturi continue desi nu reusesc tot timpul.

    Reply
    • 18 aprilie 2017 at 14:32
      Permalink

      Si eu fac eforturi, sa stii. Dar parca imbatranesc degeaba

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook