Banii mei sunt mult prea scumpi?

”Banii ăștia sunt prea scumpi.” Asta mi-a spus bărbatul și pe moment am simțit-o ca pe un reproș. Doar că, în cei aproape zece ani de când suntem împreună, am învățat că el nu-i omul reproșurilor. Spune lucruri doar pentru a găsi soluții. Și după ce am stat puțin și m-am gândit, am realizat că, desigur, are dreptate.

Cineva mi-a spus anul trecut pe vremea asta cam același lucru, dar cu alte cuvinte: ”cu cât câștigi mai mulți bani, cu atât mai mari sunt cheltuielile necesare menținerii acelui câștig”. Și da, este foarte adevărat.

Și pentru că trec printr-o perioadă a vieții în care îmi doresc foarte mult o schimbare, am zis să pun pe listă ce și cât mă costă banii ăștia deloc mulți, dar nici puțini, pe care eu îi câștig. Și arată cam așa:

  • Lipsa timpului care mă costă înainte de toate multă vinovăție față de copil, față de mine. Mă costă frustrare pentru că, teoretic, copilul este de departe cel mai important în viața mea. Practic, analizând cu maximă sinceritate, parcă acțiunile mele arată contrariul.
    Mă costă compromisuri făcute din cauza asta. Da, puteți da cu pietre, am cumpărat jucării și brizbrizuri din vinovăție, am încercat, deși am zis că eu nu voi face niciodată asta, să compensez lipsa timpului așa.
  • Mă costă sănătate.
    Mănânc haotic, compulsiv,  pentru că nu am timp și pentru că am prea multe emoții ce dau năvală.
    Beau prea multă cafea, dorm inadmisibil de puțin, mă costă cel puțin ficatul, după el vin multe altele.
    Și  kilograme în plus! Kilogramele-n plus mi-aduc frustrări pe care încerc să le înăbuș în shopping și schimbări de look. Mă costă bani cheltuiți fără cap, fără rost, fără utilitate. Shopping compulsiv, lucruri cu care prea umplu și puținul spațiu pe care-l am. Degeaba. Deși cade șifonierul pe mine, eu niciodată n-am cu ce mă îmbrăca.
  • Mă costă relația cu tatăl copilului meu. Lipsa timpului pentru noi, care vine la pachet câteodată cu o distanță pe care niciunul nu ne-o dorim, cu frustrări de ambele părți.
  • Mă costă relațiile cu oameni dragi, părinți, bunici, prieteni buni, cărora abia dacă le mai dau un telefon, darămite să le mai deschid ușa și să le zâmbesc în prag.

În viața mea sunt deadline-uri peste deadline-uri. Mai toată lumea vrea lucrurile urgent, ieri dacă se poate, dar să fie și foarte bune, excelente please. Viața ta și ordinea din ea nu mai contează. Nici pentru alții, dar mai grav că parcă nici pentru tine.  Iar asta înseamnă presiune, agitație, nervi, frustrări. Și mă costă sănătate, mă costă ficat, stomac, inimă. Creierul oricum e varză, de-atâtea oboseală parcă-mi mor neuronii pe zi ce trece și mai rămâne câte unul care urlă de singurătate și suprasolicitare. Dar mai presus de toate mă costă certuri cu oamenii pe care-i iubesc cel mai tare. Și asta doare.

Dar tot nu știu. Care e alternativa când tot ce ai construit în viața asta ai construit singur, de la zero? Fără vreun ajutor cât de mic. Sau mai bine spus când ai plecat în viață pe minus. Unde tragi linie? Unde pui punct? De unde-ți iei curajul? Ce oprești, la ce renunți?

4 thoughts on “Banii mei sunt mult prea scumpi?

  • 22 mai 2017 at 2:14
    Permalink

    Câteva rânduri din viata mea precedenta numită ,,Acasă „.Munceam mult,când zic mult 9am-10pm,timp zero pentru copil nu mai zic nimic de soț…. Da,cumpărăturile erau ca o relaxare,cumpăram lucruri pentru copila mea Sophia,lucruri neimportante pentru ea,așa mă simțeam eu mai bine…pana am plecat cu toții,departe de casă. Aici am găsit liniște, timp pentru copil,soț pentru mine.Am găsit oameni relaxati,binevoitori gata sa te ajute dacă le-o ceri.Dar….încă mă lupt sa mă acomodez cu viața tihnita o viata pe care mi-o doream.Doamne,ce-mi lipsește ,,viața de București”… Acel cerc vicios în care intrasem cu multa munca,timp zero acum îmi lipsește, cât îmi lipsește….

    Reply
    • 22 mai 2017 at 8:23
      Permalink

      Si eu ma gandeam sa ne mutam undeva in provincie. Dar inca nu am gasit un echilibru intre avanataje si dezavantaje

      Reply
  • 22 mai 2017 at 11:08
    Permalink

    Am pus punct acum 4 ani deja, a fost o decizie dureroasa si o senzatie ca m-am pierdut pe mine de tot. Pe de alta parte, 4 ani mai tarziu, viata profesionala mi s-a asezat nesperat de bine, pot sa aloc timp alor mei si mie, m-am regasit.

    Reply
    • 22 mai 2017 at 11:10
      Permalink

      Bine ca acum e bine. Asta e important :)

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook