Cea mai la îndemână metodă de a ne ține copiii departe de depresie

Depresia nu este o invenție, este o boală cu consecințe grave de care suferă tot mai mulți copii, tineri, adulți. Potrivit OMS, peste 300 de milioane de oameni suferă de depresie diagnosticată. E o boală grea, doar cine a trecut prin ea știe cu adevărat cât de grea este. Dar nici nu vreau să vorbesc despre depresie acum, ci despre un studiu care mi-a plăcut foarte mult, dar despre care nu am apucat să scriu.

Potrivit studiului despre care puteți citi aici,  există o metodă simplă, la îndemâna oricărui părinte, de a le asigura copiilor un start bun în viață și de a reduce semnificativ riscul de a ajunge la o depresie: joaca activă. Oamenii de știință au utilizat instrumente pentru măsurarea nivelului de activitate fizică pentru a observă câtă mișcare fac copiii, iar apoi au urmărit pe parcursul mai multor ani diferențele între copiii activi și cei mai degrabă sedentari.

Concluzia a fost că activitatea fizică făcută în joacă, cu bucurie, este esențială pentru dezvoltarea fizică dar și psihică a unui copil. Știam și noi asta, dar uite că niște oameni au venit să mai întărească încă o dată ideea potrivit căreia cea mai importantă treabă a unui copil este să se joace. Ei n-au altă treaba în anii copilăriei, noi avem și-i grăbim mereu, dar ei nu. Ei au nevoie să se joace. Studiul e ca un semnal de alarmă în zilele noastre, când tot mai mulți copii renunță la alergatul în aer liber, la joaca în parcuri, la jocurile copilăriei, preferând să stea cu nasul în tabletă, telefon, tv. Nici nu-i de mirare că numărul persoanelor depresive, dar și al celor supraponderale e din ce în ce mai mare.

”Activitatea fizică reduce riscul depresiei acționând prin intermediul mai multor procese psihologice. Activitatea fizică reduce stresul, îmbunătățește dezvoltarea cognitivă, crește performanțele școlare, crește stima de sine, ajută la o mai bună relaționare socială. Activitatea fizică îmbunătățește dezvoltarea fizică și psihică a unui copil”, spun cei care au realizat studiul.

Bineînțeles că sunt mulți factori care pot duce la depresie de-a lungul vieții, dar este foarte importantă baza pe care noi o punem în primii ani ai copilăriei, când copilul este în plină dezvoltare, atât fizică, dar și psihică. Și pe lângă multă dragoste și multă empatie, este esențial să le asigurăm copiilor noștri condițiile prielnice și-i să-i încurajăm să facă acel lucru pe care orice copil din lumea asta trebuie să-l facă: să se joace. Activ! Să alerge, să sară, să joace mingea, coarda, orice. Mie tare rău îmi pare că rar mai văd copii jucând șotronul, sărind coarda, jucând elasticul, jucând-se ”rațele și vânătorii”, ”țară, țară, vrem ostași”, de-a v-ați ascunselea și toate jocurile astea frumoase pe care noi le jucam cu atâta bucurie în copilăria noastră.

Joacă multă și multe râsete. Râsul produce oxitocină (hormonul fericirii și atașamentului), ne ferește de emoțiile negative, de ceea ce la un moment dat ar putea să se transforme în depresii, anxietate și altele asemenea. Joaca și râsul. Ele sunt nevoi esențiale pentru copiii noștri. Și cum suntem atenți la alte nevoi pe care le au și facem eforturi pentru a le răspunde, așa trebuie să fim atenți și la acestea două.

Și știți ceva? Activitatea fizică nu este bună doar pentru copii. Are efecte incredibile și asupra noastră. Și la noi reduce stresul și nouă ne crește pofta de viață și pe noi ne ajută să vedem lucrurile pozitiv. Așadar, un prim pas spre o familie fericită este să ne jucăm. Cu toții. Mici și mari. Știți cât de bine este când picați seara lați și voi și copilul, cu zâmbetul pe toată fața, după ce ați alergat și v-ați jucat împreună? E minunat. Numai încercați. Sunt mari, mari șanse să vă placă tare mult să jucați din nou elasticul sau de-a v-ați ascunselea :)

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă ți-a plăcut aici și vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook