Acel singur lucru care te-ajută să fii un părinte mai bun

Nu, nu despre dragoste este vorba. Eu consider că nu se poate să fii părinte fără să-ți iubești copilul de-ți crapă inima, deci nici nu aduc în discuție dragostea, ea e acolo orice-ar fi.

Ei, dar de multe ori, cu toată dragostea asta uriașă de părinte în inimă, tot o dai în bară cu copilul tău. Eu una o fac și mi-e tare ciudă pe mine.

Dar în ultima perioadă, el, bărbatul, tatăl copilului, pare să fi devenit ceva expert în parenting. Este de un calm incredibil și parcă a dezvoltat ceva abilități supranaturale de a liniști copilul în absolut orice situație.

Și de fiecare dată când eu comit vreo dudă, ori că mai vorbesc pe un ton prea apăsat, ori că nu las copila să-și exprime pe deplin opinia, ori că încerc să iau decizii sau să fac lucruri pe și ea le-ar putea face șamd, taică-su mă corectează. Și nu oricum, discret, să nu sesizeze cumva copila că suntem în contradicție.

Primele dăți când mi s-a întâmplat m-am șters la ochi și m-am ciupit, dar apoi mi-am dat seama că asta era o schimbare permanentă în viața noastră. Soțul meu, tatăl copilei și-a impus să se schimbe în relația cu fiică-sa și fix asta a făcut.

Am stat, l-am analizat și am încercat să-mi dau seama ce face atât de bine și cum face de reușește de fiecare dată să se înțeleagă cu ea, chiar și în cele mai absurde sau tensionate situații.

Și mi-am dat seama că un singur lucru face. Doar unul: are multă RĂBDARE.

Are răbdare să o întrebe ce vrea și de ce vrea așa și de ce nu vrea altfel (așa cum ar fi mai bine să vrea). Are răbdare să-i explice cauze, consecințe și să accepte refuzurile și nervii ei. Și-apoi să-i mai explice încă o dată. Și încă o dată. Și iar, și iar. Calm, cu ton cald.

Și are răbdare să se joace împreună, în cele mai incredibile jocuri. Să răspundă cu un zâmbet atunci când ea continuă să se joace, deși a rugat-o să facă un alt lucru important. Să transforme în joacă responsabilitățile.

Nu, nu e o postare în care vreau să-i ridic vreo statuie soțului meu, dar chiar m-a surprins și am tot stat să-l analizez. Și am ajuns la concluzia asta: ca să devii un părinte mai bun trebuie să ai răbdare. Nu spun DOAR să ai răbdare, că nu-i deloc treabă simplă asta cu răbdarea. Dar se poate. Am v[zut eu cu ochii mei.

Și cred că sunt două secrete pentru a reuși să fii răbdător, deși nu-s prea secrete, le cam știe toată lumea. Unul e să fii conștient că orice ar face și oricât te-ar scoate din minți copilul tău e doar un copil, un suflet bun, dar e oglinda ta și a ceea ce faci. Și al doilea să nu mai alergăm atât, neîncetat.

Mi-a plăcut foarte mult un lucru pe care l-am auzit zilele astea, chit că nu-i un citat nou: ”Timpul nu-l poți opri în loc, dar te poți opri tu”. Așadar, să ne oprim, să tragem aer în piept, să vedem frumusețea și inocența copilului nostru, să prețuim cei mai frumoși ani pe care-i avem împreună.

 

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! :)

2 thoughts on “Acel singur lucru care te-ajută să fii un părinte mai bun

  • 9 septembrie 2017 at 7:43
    Permalink

    Pai si cum a devenit asa expert dintr-o data? A citit carti? A”furat” meserie de la altii?

    Reply
    • 11 septembrie 2017 at 15:54
      Permalink

      S-a straduit :) N-a citit carti, a fost doar mult mai atent la nevoile copilului si si-a impus sa-i acorde atentie si rabdare

      Reply

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *

Facebook