Când copiii noștri ne dau lecții de bunătate

De ceva vreme vreau să povestesc, aici, o întâmplare de la ultima serbare. Și pentru că doar ce am primit mailul cu următoarea, care va fi în curând, mi-am amintit de momentul în care am fost atât de mândră de copila mea că abia îmi mai încăpeam în piele. Și cum orice cioară își laudă puiul, nu pot să nu fac și eu asta :)

Mereu am zis că e prea multă tensiune cu aceste serbări, atât pentru copii cât și pentru părinți. Nu-s împotriva lor, doar că mi-aș dori să fie câteva lucruri diferite. Să nu existe presiune pe copii, să existe înțelegere și empatie. Nu o singură dată am văzut copii cu lacrimi în ochi pentru că părinții lor nu au reușit să ajungă la timp. Și, din păcate, educatoarele sunt prea prinse cu altele ca să-și facă timp să-i consoleze pe micuți. Deși eu aș zice că este o prioritate.

Asta s-a întâmplat și la ultima noastră serbare. Multă lume, aglomerație, gălăgie, râsete, chiote. Toată lumea bucuroasă și emoționată, mai puțin un băiețel din grupa Sophiei, ai cărui părinți nu reușiseră să ajungă. Stătea pe o băncuță, singur și se uita aproape cu lacrimi în ochi la ceilalți copii care se învârteau pe lângă părinții lor.

Mi s-a rupt sufletul când l-am văzut, așa că am întrebat-o pe Sophie dacă știe de ce stă T. singur, pe băncuță. Și o aud:

-Vai de capul meu, mami! Cred că nu au venit părinții lui și e singur și trist. Hai să mergem la el!

M-a amuzat un pic reacția ei, dar recunosc că am fost surprinsă plăcut de inițiativă. Am ajuns amândouă la T. și Sophie l-a luat de mânuță. Dar pentru că era prea supărat, în primă fază a respins-o și i-a spus să plece. Dar șocul meu abia atunci avea să vină:

-T., știu că ești supărat că nu au ajuns părinții tăi, și eu aș fi fost. Dar părinții mereu vin, chiar dacă întârzie, îți zic eu. Hai să ne jucăm amândoi cu mami a mea!

Bineînțeles că am încuviințat tot ce a zis, simțeam și eu nesiguranța băiețelului din fața noastră. M-au inclus în jocul lor preț de maxim două minute, după care au uitat de mine și Sophie l-a luat la trambulină cu ea, unde au stat o bună bucată de vreme.

Apoi s-au jucat de-a super-eroii, Sophie ca de fiecare dată a fost Bufnița din ”Eroii în Pijamale”. La un moment dat au mai chemat un băiețel, să fie trei, fix ca în desenul animat, Bufnița, Șopi și Pisoi. Cine credeți că a fost Fata Luna, personajul care numai fapte bune nu face? Ei bine, da, ați ghicit: EU. Mi-am intrat în rol, mi-am luat toate castanele, am plecat cu coada între picioare, învinsă de cei trei eroi, spre marele lor amuzament.

Ce-i drept, am pierdut multe dintre activitățile organizate la grădi, dar a fost foarte bine așa. Aș îndrăzni să spun că chiar mai bine și mai distractiv. Atât pentru copii, cât și pentru noi. Și un lucru foarte important este că Sophie a reușit din proprie initiativă să-l scoată pe T. din starea în care era și să-l facă să uite de faptul că părinții lui nu ajunseseră la timp.

Ba, mai mult, în momentul în care au ajuns părinții lui, copiii erau atât de prinși în joc încât T. doar a mers să le spună ce se joacă și și-au continuat aventura. Îi trecuse supărarea pe ei, spre surprinderea tuturor.

Vreau să spun că da, am fost tare mândră de copila mea, tocmai pentru empatia de care a dat dovadă. Recunosc sincer că m-a surprins. Și tare mi-aș dori să nu mai văd copii cu lacrimi în ochi la serbări. Pentru că sunt amintiri cu care rămân și nu-s tocmai plăcute. Eu însămi am astfel de amintiri și știu că sentimentul ăla de abandon nu și l-ar dori absolut nimeni. Poate sunt situații în care un părinte nu poate ajunge la timp, dar noi, ceilalți adulți, dascăli, părinți sau bunici, cred că am putea să le oferim sprijinul, să fim alături de ei.

(P) Și vă mai spun un lucru, pentru că sunt sigură că și voi sunteți fani ”Eroii în Pijamale” :) Din 12 mai, începe cel de-al doilea sezon al serialului și, în fiecare sâmbătă, de la ora 9.00 dimineața sunt episoade noi pe Disney Junior. Mica mea super eroină abia le așteaptă și mă bucur că îi plac pentru că mi se pare educativ mesajul pe care îl transmit. Împreună cei trei prieteni pot face față oricărei situații, se îmbarcă în aventuri, iau inițiativă, rezolvă mistere, iau atitudine împotriva răufăcătorilor și, în același timp, învață lecții valoroase despre încrederea în sine, despre cum ne îndreptăm greșelile, despre cum oricine poate fi super erou.

 

 

Eu sunt Alina și îți mulțumesc că ai venit pe blogul meu.  Dacă vrei să fii la curent cu ceea ce scriu, te rog să dai un like paginii de Facebook a blogului aici sau să te abonezi prin e-mail. Te mai aștept. Cu bine! :)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *