De ce au nevoie copiii ca să putem avea și noi timp pentru noi

”Mami! Maaami! Maaaaami!” Când auzi asta încontinuu, oricât ai fi de răbdător, parcă tot visezi la un buton de oprire, să pui un pic de pauză. Cu toții avem nevoie de timp pentru noi și este ceva perfect normal. Ba chiar necesar, dacă vrem să rămânem cu mintea întreagă, să fim răbdători și să nu izbucnim din te miri ce.

Poate părea o adevărată utopie pauza asta pentru părinții de copii mici. Deși nici pentru părinții de copii mai măricei nu e vreo treabă simplă. Mai ales acum, cu școala online și munca de acasă, timpul părinților pare ceva din altă epocă. Totuși, noi am reușit, într-o oarecare măsură, să ni-l revendicăm.

De ce au nevoie copiii ca să putem să ne vedem și noi de ale noastre? Fie că asta înseamnă muncă, o cafea, câteva pagini dintr-o carte sau spuneți voi ce. De un singur lucru: de rezervor plin. Rezervorul de atenție și afecțiune. Despre el vorbesc.

Bine, bine, dar când au copiii rezervorul plin, că parcă niciodată nu se umple?

Eu la întrebarea am găsit două răspunsuri care mă ajută mult:

1. Ei au un rezervor ce necesită multă afecțiune, multă dragoste necondiționată și multă atenție. Și e firesc așa. Cu cât sunt mai mici, cu atât e un rezervor mai mare, pentru că din el se hrănesc toată viața. Iar când rezervorul ăsta e mai mult gol în copilărie, umblăm toata viața să ni-l umplem. Și e tare greu. Și, de multe ori, căutăm besmetici, pe unde nu trebuie. Suferim și ne mulțumim cu firimituri, pentru că așa am fost învățați.

2. Așa mare cum e, rezervorul ăsta poate fi umplut satisfăcător, dacă reușim ca atunci când putem să petrecem timp cu copilul, suntem 100% acolo. Fie că e vorba de joacă, de teme, de orice are el nevoie. Fără condiționări, fără critică, doar cu iubire și acceptare. E o prioritate și atunci îți rezervi timpul și disponibilitatea pentru ea. Un joc, două… O îmbrățișare, o mângâiere, o vorbă duioasă.

Și dacă facem asta funcționează? La noi a funcționat de cele mai multe ori. Chiar și în vacanță. Când ne dedicăm copilului, lui îi este mult mai ușor să-și vadă de joaca lui, de treaba lui. Fără ”urgențe” care necesită intervenția noastră imediată. Dar da, sunt zile în care eu nu pot face asta. E ok, încerc să recuperez. Și fac tot posibilul să nu mă învinovățesc. Sunt om, nu mașină, nu pot fi programată. Copiii noștri au nevoie de atenție, dragoste și acceptare. Dar și noi avem. Ca să le-o putem da lor, trebuie să ne-o dăm și nouă.