Școala online sau cum ai toată clasa la tine-n casă

Dacă mi-ar fi zis cineva acum un an că vom ajunge să facem școala online și că viața ni se va schimba, aș fi zis că e un pic dus cu pluta. Și da, am scris să facem școala online, la plural, pentru că, inevitabil, o fac și părinții. Sau bunicii, după caz.

Sunt zile în care stau 100% lângă copilă pe parcursul celor 4 ore, zile în care stau mai puțin, zile în care nu stau deloc și merg doar când mă cheamă. În funcție de nevoi – ale ei și ale mele.

Totuși, fiindcă sunt prezentă oricum, în toate zilele, am zis să scriu câteva lucruri pe care eu le-am observat la clasa I (nu știu cum e la clasele mai mari). Sunt foarte curioasă dacă le observați și voi. Pe astea sau pe altele.

  • Părinții cred că ei sunt la școală. Nu este zi în care să nu fie măcar un părinte care să-i șoptească măcar un răspuns copilului.

Nu îmi dau seama dacă părinții care șoptesc realizează că sunt auziți. Bine, asta nici nu contează. Pentru mine cel puțin. Dar ideea este că, dragi părinți, e ok atunci când copiii greșesc. Și la școală ar fi greșit, că doar nu eram cu ei. Din greșeli învățăm cu toții.

Și nu, să nu credeți că zic de alții. M-am surprins și pe mine fiind la un pas de asta. Mi-am dat seama că era o teamă acolo, în mine. Teama ca nu cumva să nu știe copilul meu. Să nu cumva să-l certe învățătoarea. Doar că asta nu ajută. Nici pe noi, dar mai ales nu pe copii. Le arătăm că ei nu pot, ei nu știu, nu e ok să greșești.

  • Copiii se simt, de multe ori, singuri. La început, fetița mea se simțea foarte singură și își dorea să stau cu ea pe tot parcursul orelor. Acum, așa cum ziceam, alternăm în funcție de nevoi.

Am stat și m-am întrebat de ce îmi zice întruna să stau lângă ea. Pentru că este o diferență foarte mare între atunci când erau toți în clasă, inclusiv învățătoarea, și acum, când sunt ei, singuri, pe un scaun, cu un monitor în față.

  • Copiii au nevoie de sprijin. Din același motiv din care se simt singuri. Una era la școală, când învățătoarea era lângă ei și le putea explica fiecăruia (în măsura în care putea), alta este online când explică o dată pentru toți.

Mie mi se pare că acum, în fața monitorului, se tem mai mult să spună că nu au înțeles. Cel puțin, Sophie îmi spune că era mai ușor când doamna le explica totul la tablă, era mai ușor de înțeles. Și, tocmai din acest motiv, cred că au nevoie, câteodată, de sprijinul nostru. Să le ghidăm pașii. Au momente când se simt pierduți. Desigur, asta nu înseamnă să facem noi în locul lor. Că ajungem la șoptitul de mai sus 🙂

  • Copiilor le este greu să se concentreze. Bine, știu, generația digitală – așa cum e numită generația copiilor noștri – are ceva deficit la capitolul concentrare. Dar cu școala online, pare că ia amploare treaba asta. Știți cum mi se pare mie? Ca atunci când eu mă apuc de muncă și mă trezesc că dau scroll pe Facebook. Sau că răspund la mesaje pe whatsapp. Sau îmi sare în ochi vreo ofertă. Cam așa.

Unii dintre copii folosesc chatul din aplicație, alții văd, unii se abțin să răspundă, alții nu. Și celor care se abțin și celorlalți le este atrasă atenția. Și nu este singurul stimul care le răpește nivelul de concentrare. Mai sunt frații mai mici, cățelul, pisica, bormașina vecinului.

Plus că, de multe ori, pur și simplu se plictisesc. Și asta e firesc. Nu sunt roboți.

Ce vreau să spun e că am putea fi o idee mai îngăduitori cu ei. Măcar pe atât de îngăduitori cum suntem cu noi atunci când ne este atrasă atenția de la taskurile pe care le avem. Și să nu-i mai certăm atât pentru lipsa asta de atenție. Că-i certăm, știu sigur. Mă și îi aud pe părinți. Ceea ce mă duce la următoarea observație:

  • Părinții nu-și dau seama că sunt auziți /văzuți de toată clasa. Eu am fost la un pas să trec în sutien prin fața camerei. Și sunt sigură că am fost auzită cel puțin o dată când îi explicam copilei de ce nu e bine să fie atentă la chat. Cred că până ne va intra în cap ideea că întreaga clasă e cu noi în casă, în timpul școlii online, ne va mai lua ceva timp.
  • Copiii spun și-n clasa I lucruri trăsnite. Poate cea mai frumoasă parte în școala asta online e faptul că încă și la vârsta asta copiii sunt naivi, foarte deschiși și spun lucruri trăsnite. Așa afli cine ce a mai gătit, cine mai iese unde mai iese, pasiunile părinților și cine mai știe ce.

Mi-e clar că nu am fost pregătiți pentru asta, încă nu suntem, dar învățăm. Cu toții, copii, părinți, profesori. Școala online are limite, obstacole, temeri și nemulțumiri. Singurul lucru pe care-l putem face, cred eu, este să o luăm așa cum vine și să stoarcem ce e mai bun din ea. Și să ne susținem copii cum știm mai bine. Și pe noi înșine. Și pe dascăli.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *