Ne vedem la SMfP?
Eu sunt ceva mai nouă în lumea bloggerilor de parenting, dar chiar și așa, pot spune fără niciun fel de reținere, că oamenii pe care i-am cunoscut în lumea asta sunt oameni frumoși și deschiși. Vorbesc, desigur, despre cei pe care i-am cunoscut personal, dar am un feeling că pot generaliza.
Cu atât mai mult, mă bucur că se apropie cel mai important eveniment dedicat părinților din Social Media. Cea de-a patra ediție a Social Media for Parents (SMfP) are loc pe 20 iulie, la Hotel Caro Parc București, și sunt tare încântată de faptul că Frici de mămici este blog partener la acest eveniment.
Speakerii la acest eveniment vor fi Mihaela Bilic, care de curând a lansat o carte despre alimentația copiilor și a părinților, Oana Moraru– Consultant educațional, Fondator VoceaParintilor.ro, Gaspar Gyorgy– Psihoterapeut relațional și autor, Mirela Retegan, blogger, autor de carte și fondator Gașca Zurli, Sorin Cadar– Medic Primar ORL, Asociația Română de Homeopatie Clinică, dar și bloggeri – Ioana Macoveiciuc, Miruna Ioani, Tily Niculae, Maria Coman, Ana Maria Mitruș, Dan Cruceru. Pe unii dintre ei îi cunosc personal, v-am spus, sunt oameni minunați, pe ceilalți abia aștept să-i cunosc. Desigur, vor fi și oameni din agenții și reprezentanți ai brandurilor.
Programul evenimentului:
Evenimentul va cuprinde trei sesiuni care vizează teme de parenting și noiuni de comunicare în mediul online.
08:00 – 09:00 – Inregistrare participanți
9:00 – 11:00 – Sesiunea 1
Specialiști recunoscuți vor oferi răspunsuri la multe din provocările actuale ale părinților
11:30 – 13:00 – Sesiunea 2
O sesiune care atinge pe de o parte dezvoltarea unui proiect editorial, branding-ul personal, etica în online și aspecte legale esențiale pentru protejarea imaginii.
14:00 – 15:30 – Sesiunea 3
O dezbatere live cu bloggeri, oameni din agenții și companii despre colaborări, proiecte și bune practici în comunicarea cu și pentru branduri.
Așadar, abia aștept evenimentul, sunt convinsă că voi avea multe de învățat, voi afla răspunsuri și rezolvări la probleme cu care mă confrunt ca părinte și ca blogger de parenting, voi cunoaște oameni noi și minunați. Dacă vreți și voi să participați, trebuie să știți că părinții bloggeri pot solicita invitații gratuite pe site, aici.
De asemenea, evenimentul va fi transmis live pe site, aici.
Si eu sunt noua in lumea parenting-ului, dar citesc blogurile altora de foarte mult timp. Hai, miercuri, odata!
Da, si eu sunt nerabdatoare 🙂