Cum comunicăm cu copiii pe limba lor

Îmi place să spun că toată copilăria este o poveste, una de care ne amintim cu drag (așa ar fi ideal) la maturitate. Și pentru că ea însăși este o poveste, mi se pare foarte important să o presărăm și noi cu multe povești. În copilărie poveștile sunt magice, niciodată în viață nu-s mai frumoase și mai pline de farmec ca acum.

La noi poveștile sunt parte importantă din viața noastră, v-am mai spus cum le folosesc pentru a afla lucruri de la Sophie, pentru a ști ce o apasă, pentru a o liniști, pentru a o asigura că-i suntem alături mereu. Și, nu în ultimul rând, pentru a învăța lucruri noi în cel mai firesc și plăcut mod.

Știu că sunt o mulțime de emoții și temeri acum, la început de grădiniță, pentru mulți dintre voi. Așa cum v-am povestit, eu în prima zi am plâns de-a dreptul în momentul când am lăsat-o pe Sophie și am plecat. Ce vreau să vă spun este să vă liniștiți, va fi bine. Mi-aș fi dorit să-mi spună și mie cineva asta. Și nu doar la început, dar și mai apoi. Copiii noștri, așa micuți cum sunt, sunt copii inteligenți și puternici, ei au o mare capacitate de adaptare și de învățare, cu mult mai mare decât a noastră.

La noi grădinița a venit cu multe lucruri bune. Nu spun că eu nu am încercat să cresc un copil independent, care să știe să se descurce singur, dar acasă avem tendința să-i cocoloșim, să le dăm noi să mănânce, să-i îmbrăcăm noi, să-i încălțăm noi, să-i spălăm noi, fără să ne gândim de multe ori că, făcând atât de multe lucruri în locul lor, atentăm la autonomia lor.  Ei bine, la grădiniță e diferit.

Sophie avea câteva zile sub 2 ani când a mers în prima zi, nu făcea nimic din toate astea singură. După câteva luni a început să-mi spună ”mami, lasă-mă, pot și singulă acum”. Și mi-a spus tot mai des. Că poate să mănânce singură, să se îmbrace singură (așa stângaci cum poate ea), să se încalțe singură, să se spele singură, mai nou să meargă singură la baie. Așadar, grădinița, în cazul nostru, a transformat-o pe Sophie într-un copil tot mai autonom și încrezător în forțele proprii, este mândră de ea când îmi arată ce poate face ea ”singulă”.

Și ca să revin la povești, ele, alături de jocuri, sunt cele mai bune metode de a afla de la copil ce-i place, ce îl deranjează, lucruri pe care în mod normal, punând întrebări directe, nu le-am afla. Și ăsta este un lucru foarte important când copilul petrece atât de mult timp la grădiniță, fără noi, fără să știm cu ce se confruntă. Poveștile și jocurile sunt modul nostru de a comunica pe limba lor.

O poveste poate începe de oriunde, imaginația lor este foarte bogată, sunt atât de creativi când sunt mici, e bine să-i lăsăm să se exprime, chiar dacă ni se pare că lucrurile pe care le spun nu au nicio noimă pentru noi, adulții. Pentru ei au, trebuie doar să le acordăm timp și atenție.

Zilele trecute am primit o provocare să folosim una dintre marionetele de la brânzica Danonino și să creăm o poveste cu care să ne înscriem la un concurs tare simpatic, în care povestea noastră să devină vedetă printre vedete. Sophie știa câteva dintre marionete, dar cel mai tare a încântat-o vânătorul de fluturi. Și, cum spuneam, am aflat lucruri complet neașteptate pe care sunt aproape sigură că altfel nu le-aș fi aflat.

-Mami, cine e Dino ăsta? – întreabă ea.
-E Dino Vânătorul de Fluturi, mami – spun.
-Și ce face el cu asta?
-Aia e o plasă cu care prinde fluturi
-De ce vlea el să-i plindă?
-Pentru că îi plac foarte mult fluturii și vrea să-i vadă de aproape.
-Știi că mie îmi plac doal flutulii galbeni?
-Da, mami, sigur că știu.
-Doal galbeni și doal toate culolile, știi?
-Și asta știu (nu mă pot abține să nu râd)
-Dal flutulii de ce zboală singuli?
-Nu zboară mereu singuri, se întâlnesc și cu prietenii lor, ceilalți fluturi.
-Dal mama și tata lol… de ce nu sunt cu ei?
-Nu sunt pentru că fluturii învață de micuți să se descurce singuri peste tot.
-Și lol cine le dă mâncale când sunt bebeluși?
-Ei știu să mănânce singuri și când sunt bebeluși
-Și cum beau ei lapte?
-Fluturele nu bea lapte, mami. Fluturele bebeluș se cheamă omidă și mănâncă frunze.
-Mie nu mă place flunzele, sunt iaaaichi!
-De unde știi, mami, tu că nu-ți plac frunzele? Ai mâncat tu frunze ca să știi că nu-ți plac?
-La glădi, mami. Nu ai știut?
-Hmmm, nu prea știam. Ce frunze?
-Flunze, flunze. Ca de la pom
-Miss te-a văzut?
-Nu, ieleam cu spatele.
-Și ce gust avea frunza?
-Ți-am spus deja, iaaaichi! I-am celut lu’ Miss apă.
-Și i-ai spus că ai mâncat frunză?
-Nu, nu m-a întlebat deloc.
-Aham… Dar tu știi că nu mâncăm lucruri de pe jos (zic eu gândindi-mă ce Doamne iartă-mă frunză o fi gustat ea)
-Dal nu ela pe jos, mami! Am luat-o de pe măsuța de la pom! (strigă de-a dreptul indignată)
-Îhâm… Am înțeles acum… (și nu m-am liniștit deloc, aș mai fi zis)
-Mami, dal dacă plindem flutulii cu Dino, apoi ei vin la noi acasă? Să fie plietenii mei?
-Nu, mami, dacă îi prindem, ne uităm la ei să vedem ce frumoși sunt, apoi le dăm drumul. Ca să fim prieteni cu fluturii trebuie să-i lăsăm să zboare.
-Să plece la ei acasă? Cum pleacă copiii mei de la glădi?
-Cam așa…
-Și acasă la ei îi așteaptă mama lol?
-Pe copiii de la grădi?
-Of, mami, nuuuu! Pe flutuli, ce nu înțelegi?
-Nu, mami, pe fluturi nu îi așteaptă mama lor acasă.
-De ce, e la muncă mama lol?
-Nu, mama lor nu e la muncă. Dar fluturilor le place să se descurce mereu singuri, zboară, se joacă, mănâncă, așa sunt ei.
-Și nimeni niciodată nu ale glijă și de ei? Meleu, meleu sunt singulei? (deja afectată)
-Ba da, mami, are grijă și de ei cineva. Natura are mereu grijă de ei.
-Vezi, mami, nu ai știut (deja cu zâmbetul pe buze), natula este mama lol!

Și pe lângă dialogurile astea cu Sophie, în care curiozitatea ei fără limite și zecile de ”de ce-uri” mă ajută să aflu cum gândește și cum simte și, câteodată, și ce nebunii face, mai sunt poveștile pe care le inventăm, eu sau ea. Eu ca să îmbrac frumos un mesaj, ea pentru că are o imaginație bogată și îi este ușor să se exprime așa. Iar din imaginația și creativitatea ei, aproape de fiecare dată, aflu câte ceva, învăț o lecție. Condiția e să o las să povestească exact așa cum vrea, fără să-i spun că așa ceva nu se poate. În lumea poveștilor ei totul se poate.

Concurs: Creează o scenetă cu marioneta preferată, și o vei vedea jucată îndată

Puteți participa și voi la concursul la care participăm noi. Ce trebuie să faceți este să vă alegeți o marionetă Danonino (sunt atașate cutiilor de brânzică împreună cu mai multe stickere) pe care să o faceți personaj de poveste și dialog, și să încărcați sceneta voastră pe pagina de Facebook Danonino Romania în secțiunea Spune DA creativității  sau  pe www.danonino.ro/creativitate

La final vor fi alese 5 scenete, iar pentru ele special va fi creat un eveniment în care mai mulți bloggeri vedete vor citit scenetele micuților voștri. Evenimentul va fi transmis și live. Mult succes să fie sceneta voastră vedetă printre vedete!