Weekendul după ce devii părinte

Weekend. Parcă numai când auzi cuvântul ăsta deja te simți mai bine, te gândești la relaxare, zâmbești în sinea ta, îți faci planuri. Cauți și prognoza, cu speranța că va fi frumos afară. Ba chiar te întristezi dacă se anunță ploaie, dar, fie cum o fi, numai să vină weekendul odată, că o să fie bine și dacă plouă.

Te gândești, ce bine, weekend, mă odihnesc, o să am mai mult timp să mă joc cu copilul, o să fac ceva bun de mâncare, fac și un pic de ordine, ne plimbăm, poate mergem și la un spectacol, poate reușim să ieșim și noi doi, fără copil, măcar o oră. Dacă nu, măcar ne uităm împreună la un film, cu un pahar de vin. Oh, și abia aștept să nu-mi mai fac duș pe fugă, parcă îmi vine să zâmbesc numai când mă gândesc la o baie cu spumă.

Ce să mai, ai atât de multe planuri și așteptări de la weekend, încât parcă toată existența ta din timpul săptămânii e doar o perioadă de tranziție până la minunatul sfârșit de săptămână.

Într-un final, după o săptămâna lungă, grea și obositoare, vine și weekendul. Te trezește copilul cu noaptea în cap, pentru că el nu are weekend, el se trezește în fiecare dimineață la maxim 7. Și gata, faza cu odihna deja a trecut. Dar nu-i nimic, lasă, e weekend, avem o mulțime de lucruri frumoase de făcut.

Și te apuci să faci micul dejun, acorzi mai mult timp pentru asta, pentru că e sâmbătă, îți permiți. Așezi mâncarea frumos, decorată pe farfurii, sigur or să se bucure. Îi chemi la masă, tu somnoroasă, dar cu zâmbetul pe buze. Strigi de două ori. Bărbatul e deja cu nasul în laptop, copilul are ceva urgent de desenat. Nu poate acum. Mai strigi, o dată, de două ori, de multe. Într-un final vin, pe rând. Bărbatul se așează la masă, ușor absent. Vine și copilul: ”Mami, dal eu nu voiam omletă cololată, eu voiam ou și legume și blânzică. Sepalat. Nu-mi place” Și dă-i urlete. Și iar urlete.

Buun, nu mi-a ieșit cu dormitul, nici cu micul dejun colorat și cu voie bună. Nu-i nimic, îi fac copilul ou fiert. Ar fi fost drăguț dacă măcar bărbatul ar fi remarcat că m-am străduit. Bine măcar că el mănâncă. Apoi mănâncă și copilul, după ce termin de făcut ce a vrut el. Omleta mea s-a răcit, dar iau două îmbucături din ea, în timp ce îi dau copilului să mănânce.  Mă consolez cu gândul că o să stau puțin mai târziu cinci minute liniștită, să-mi beau cafeaua. (Bărbatul nu bea cafea).

Terminăm masa, bag o mașină la spălat, în timpul ăsta bărbatul își reia activitatea inutilă la laptop, copilul vrea să-mi arate ceva. Las mașina, mă duc, desenez un copac. Mă întorc, dau drumul la mașină, spăl vasele. Îmi dau seama că e deja 10, dacă nu ieșim repede din casă se face prânz. Nu am apucat să-mi fac cafeaua, dar măcar o să avem timp frumos în trei, afară în parc. Mi-aș fi dorit să am când să mă machiez și eu, dar asta e, data viitoare.

Mergem în parc, după mai multe dezbateri despre în care parc ar fi mai frumos să megem. Îl alegem pe ăla de mai departe, că e weekend și ne mai bucurăm și de alt peisaj. Pierdem mai mult timp pe drum, decât în parc. Dar bine că-i soare și se poate juca copilul, și poate alerga în voie.

Se apropie prânzul, și fiindcă am plecat ”în grabă” nu am mai făcut nimic de mâncare. Încropesc ceva repede, când ajungem, mâncăm, mai cu mofturi. Culc copilul, după alte multe cerințe și mofturi.

Pff, în sfârșit, să-mi beau și eu cafeaua. Dar nu am întins mașina și nici nu avem nimic de mâncare pentru seară. Și oricum, ar trebui să mai bag cel puțin o mașină. Mă ocup de asta și apoi o să am timp și de cafea. Scot mașina, bag mașina. Îl rog pe el s-o întindă, îmi zice că da, dar își continuă activitatea inutilă. Pun să-mi fac cafeaua, strâng jucăriile, îl mai rog încă o dată să întindă mașina. Termin cafeaua de făcut, scot din frigider ce am nevoie pentru mâncare. Nu s-a apucat de rufe, lasă că le întind eu până se mai răcește un pic cafeaua. Într-un final o beau. Deja rece.

Mă apuc să fac mâncare, nu apuc să termin, că se trezește și copilul care are neapărat nevoie de mine. Merg la ea, ne brățuim, ne pupăcim, simt deodată că miroase mâncarea, dau fuga. Termin. Iar e târziu, i-am promis lu’ buni că după-amiază ajungem la ea. Plecăm, iar nu apuc să mă machiez. Aia e, mâine.

Ne întoarcem de la buni pe seară, nu mai mâncăm că am mâncat la ea, facem repede un duș, nicidecum baia cu spumă la care visam. Sophie vrea să o adorm în brațe. Și așa o adorm, deja mă simt vinovată că nu am petrecut suficient timp cu ea. Adorm înaintea ei, mă trezesc pe la 12. Adio și filmul și paharul de vin. Mă duc în cameră la bărbat, a adormit și el.

Lasă că mai e și duminică.

Duminică o iau de la capăt, doar că mai trebuie musai să bag și un aspirator, un mop, să pregătesc hainele de grădi pentru toată săptămâna șamd. Duminică seara ești mai frântă decât erai vineri, dar luni o iei iar de la capăt.

Și ăsta este un foarte scurt rezumat al weekendului după ce devii mamă, cu mai mici sau mai mari variațiuni, în funcție de vreme, de cât ești de dispusă să sacrificii anumite activități pentru altele. Cert este că după ce devii părinte, weekendul este clar o chestie supraapreciată.  În cazul meu personal, cu atât mai mult, pentru că nu am decât două weekenduri libere pe lună. Așteptările sunt și mai mari și aglomerația din ele direct proporțională.

Dar pentru că am obosit atât de tare și pentru că în ultima perioadă s-au întâmplat atât de multe lucruri în viața mea care mi-au dovedit încă o dată că viața asta e mult prea scurtă, am decis să păstrez lucrurile cu adevărat importante și restul să le fac cum pot, când pot, dacă pot. Așa am reușit să petrec mai mult timp cu copilul, să am o brumă de timp și pentru mine și să mai ieșim și noi doi, pentru că deja devenisem (doar) vecini de apartament care la fiecare discuție păreau doi nescunoscuți.

Putem mânca și în oraș o dată, de două ori pe săptămână, nu-i nicio tragedie dacă nu-i fac copilului de fiecare dată eu mâncare caldă în casă. Pot sta dulapurile cu haine și nearanjate, hainele mai merg și necălcate, jucăriile mai pot sta și aruncate. Timpul ăsta nu-l mai dau înapoi. Vreau să mă joc cu copilul, acum, în anii ăștia când are mare nevoie de mine, vreau să pot măcar să-mi fac o baie în tihnă și să beau o cafea cu o revistă în mână și vreau să-mi regăsesc soțul dincolo de vecinul de apartament. Vă spun că se poate, tocmai am încheiat un weekend în care am reușit asta. Și e bine. Îmi simt copilul mai aproape, îmi simt soțul mai aproape, mă simt eu mai bine în pielea mea. Sper să mă țină, căci timpul tace și trece. Mult prea repede…

Later edit:  Mi s-a spus că din postarea asta reiese că soțul meu nu prea face nimic. Nu-i așa, e subliniată doar o parte a weekendului și a vieții noastre în general. Am scris pe tema asta aici-  Tații din ziua de azi
Foto: Children vector designed by Freepik