Prima ieșire din țară cu copilul | FOTO

Am amânat destul de mult momentul primei ieșiri din țară cu copilul. E drept că nici nu s-a ivit până acum o ocazie anume, nici noi nu am căutat-o prea tare. Panicoasă cum sunt eu, chiar și de data asta am avut ceva emoții, deși n-am plecat la cine știe câte mii de kilometri, ci aici, la vecinii bulgari, în Bansko. Și nu singuri, ci cu nașii, care au dat dovadă de foarte multă răbdare de fiecare dată când au fost nevoiți să aștepte după noi.

V-am povestit aici cum am obținut pașaportul pe ultima sută de metri – Cum se face pașaportul copilului în 5 minute.

Înainte de a pleca mi-am actualizat temeinic lista pentru vacanța cu copilul, am eliminat din ea ce nu mai era de actualitate.  Nu știu dacă ați apucat să aruncați un ochi pe ea sau nu, dar mi s-a confirmat încă o dată că e bine să fii precaut.

Marile mele temeri privind vacanțele cu copilul sunt, în primul rând, să nu ne lovească vreo boală și drumurile lungi.

Drumul, deși la dus a durat cam 8 ore, a fost neașteptat de liniștit. Sophie a cântat, a povestit, a dormit, a colorat, ne-am jucat. Când simțeam că se plictisește mai povesteam ceva, mai desenam ceva. Mărturisesc sincer că luasem în calcul varianta de a-i da tableta să se joace în cazuri extreme, însă pur și simplu nu a fost cazul. Nu s-a plâns nicio secundă de faptul că a stat țintuită în scaun, i-au fost suficiente fix două opriri scurte, preț de-un pișu, nimic mai mult.

Abia aștepta să ajungem la zăpadă și la bălăceală, deși nu-i era deloc clar cum stă treaba asta. Când am ajuns a fost încântată de absolut tot, de bradul din holul hotelului, de cameră, de patul pentru ea, de măsuța mică, de piscină, de copiii de acolo, de faptul că gondola trecea pe lângă hotel și era prima dată în viață când o văzuse.

În prima zi nu am apucat să facem mare lucru, am ajuns destul de târziu, doar am făcut cunoștință cu împrejurările, am fost tare încântați și noi și ea. A doua zi însă am mers pe pârtie, am încercat să o acomodăm cu schiurile, nu i-a surâs ideea. Nici nu am insistat prea tare. A fost supărare mare că zăpada nu era bună pentru un om de zăpadă (era în mare parte artificială pe pârtie).  Dar până la urmă ne-am bucurat de zăpadă și de soare, am trecut repede peste micile incoveniente.

Atracția maximă pentru ea a rămas gondola, a chiuit tot drumul, timp de 20 de minute. S-a uitat în toate părțile, a pus o sută de întrebări, ne-a pus să-i promitem că mai facem. Am promis. Am mai mers cu ea.

La prânz era atât de epuizată că abia abia a mâncat și apoi a picat lată. A dormit trei ore dusă. Când s-a trezit am mers și la bălăceală, din nou încântare maximă. A vrut să înoate singură, ne-a explicat clar că ea e mare și că trebuie să o lăsăm singură cu colacul ei. Ne-am conformat. Eu cu inima mai strânsă, ta-su fără niciun stres.

Seara și-a ales singură ce-a vrut să mănânce, am închis ochii chiar și la ce nu mi-a convenit, mi-am zis că e vacanță și pentru ea și nu-i nicio tragedie dacă mănâncă patru cartofi prăjiți, cum văzuse la ceilalțți copii, și chiar și o prăjitură la cină. Am lăsat-o să-și aleagă exact ce și-a dorit și am apreciat în sinea mea că și-a ales și destul de multe legume.

Drăguț restaurantul, destul de mare și deci deloc aglomerat, m-au cucerit șemineele, mi-aș fi luat mâncarea în poală și aș fi stat acolo.

Înainte să pice lată din nou mi-a spus că-i place foarte mult în vacanță, că vrea să stăm mult, mult. Am picat și noi lați, pot spune că a fost o zi perfectă, chiar cu micile crize de pe pârtie, să simțim și noi că avem copil :).

Și am simțit și mai tare a doua zi când Sophie s-a trezit cu o mică febră, 38,2. Planurile de cu seară au picat, eu și cu ea am rămas în hotel. M-am felicitat că am plecat cu sacoșa de medicamente după mine și cu ocazia asta vă spun că e foarte importantă sacoșa asta. Am avut în ea așa: termometre- unul de frunte, unul normal, antitermice, aparatul de aerosoli (ser fiziologic,respisun, flixotide), apă de mare, tantum verde, antialergic, un antibiotic recomandat de medicul pediatru, cu spectru larg, baneocin pudră+cremă, comprese sterile, plasturi, betadină,  smecta și ercefuryl,  săruri rehidratare, probiotice, sirop de tuse, și ceva antiinflamatoare pentru noi.

Ne-a prins bine aparatul de aerosoli, am folosit doar respisunul în el- care e soluție salină, practic un ser mai concentrat- și antitermicele. La fel și antiinflamatoarele pentru noi, un unguent a făcut minuni după o căzătură zdravănă.

Din fericire nu a fost nimic mai mult decât un pulseu de temperatură și niște muci. Suficient însă cât să ne țină o zi departe de distracție. Am ieșit noi două prin împrejurimi, ne-am plimbat, am vorbit, am citit povești, am desenat. Sună ciudat poate, dar temperatura ei ne-a oferit tare mult timp de calitate pentru noi două. Am dormit amândouă, ne-am odihnit, eu am avut timp să stau să mă gândesc la anul care s-a încheiat. Timp de care nu mă bucurasem tot anul.

În următoarea zi am fost în formă, am plecat din nou pe pârtie, cu chef de ski. Eu una nu mai schiasem de 5 ani, mi-au cam tremurat picioarele la început, dar se pare că e la fel ca mersul pe bicicletă. Ce știaam acum 5 ani, știam și acum. Nu ne-am încumetat decât pe pârtia de începători și pentru că tati, care chiar știe să schieze, a schiat cu Sophie în brațe. A fost eroul meu, nu știu cum a rezistat 14 kilometri. Cu pauze ce-i drept, dar au fost totusi 14 kilometri.

 

Da, în poza asta ultima, Sophie avea și rochia pe sub geaca de ski, a ținut morțiș să meargă pe pârtie în rochie. Eu am lăsat-o, mi s-a părut o luptă inutilă s-o conving s-o dea jos. Ta-su mi-a zis că așa ajung donșoarele pe tocuri pe pârtie. Am râs de el, de mine, de Sophie, îmi propusesem de la început să nu-mi răpească absolut nimic buna dispoziție, să nu port nicio luptă inutilă. Și am reușit.

Vacanța asta a fost una a premierelor pentru Sophie, prima dată drum de peste 8 ore cu mașina, prima dată gondolă, prima dată schiuri în brațe, primul Revelion, prima noapte în care a stat trează până la și după 12.

Pe 31 am culcat-o mai târziu la prânz, în ideea că se va trezi mai târziu și nu va fi chiar frântă pe seară. Dar planurile sunt doar planuri,  fost gălăgie pe hol, după o oră și-un pic s-a trezit. M-a întrebat direct dacă s-a făcut ora de petrecere. Și-a luat hăinuțele, le-a așezat și a așteptat vreo 5 minute ca să treacă cele 3 ore. Apoi s-a îmbrăcat, și-a îmbrăcat și păpușa, și ursulețul, le-a dezbrăcat și tot așa. Într-un final mi-a luat pantofii și a început să defileze cu ei prin cameră.

Din toată mica noastră vacanță, seara de Revelion mi-a plăcut cel mai puțin. În primul rând mi-a plăcut cu adevărat că s-a organizat un Revelion separat pentru copii. Cu 3 domnișoare tare simpatice și zâmbitoare, care spre surprinderea mea vorbeau cu copiii în toate limbile necesare. Cu activități și jocuri tare draguțe, cu cadouri, cu dans. Cu mâncare specială pentru ei și tot așa. Am apreciat asta, chiar dacă Sophie nu a vrut să stea fără noi și am făcut cu rândul la locul destinat copiilor. Ceea ce a fost extrem de binevenit pentru că la noi, la adulți adică, muzica, dacă îi pot spune așa, a fost peste puterea mea de acceptare. Mărturisesc sincer că am o toleranță relativ scăzută la un anumit tip de muzică, o noapte întreagă e prea mult pentru mine.

Poate sună urât și poate par arogantă, dar cel mai mult la vacanța asta m-a deranjat interacțiunea involuntară și inevitabilă cu anumiți conaționali de-ai noștri. Nu o să dezbat foarte tare subiectul, însă două lucruri vreau să le menționez: pe 1 ianuarie de la ora 4 dimineața și până la ora 7 un grup de români a deranjat tot etajul la care ne aflam. Erau beți, țipau, înjurau, iar când li s-a atras atenția nu au dat doi bani; un alt grup a vrut să meargă fără nicio jenă în halate de baie la cină, la restaurant, unde absolut toată lumea avea o ținută decentă, ba chiar ușor elegantă în multe cazuri. Nu li s-a permis, nu au stat așa la masă, dar deja toți cei prezenți au observat că niște români au vrut să facă asta. Nu ruși, nu bulgari, nu ucraineni, nu britanici, nu francezi, nu spanioli. Erau toate națiile, noi am fost mai cu moț însă.

Nici măcar noaptea albă cauzată de conaționali nu mi-a stricat însă grav buna dispoziție, am răsfoit niște reviste drăguțe de decorațiuni interioare, mi-am făcut niște planuri, chiar și așa pe ritmuri de ța ța ța, căpriță ța și ceva înjurături din cale afară de colorate.

În concluzie, am început anul cam zombie, cu ochii împăienjeniți, dar am fost mulțumită că Sophie s-a odihnit. A dormit chiar până la ora 9 și jumătate.

Ziua de 1 am petrecut-o tot pe pârtie, iar seara Sophie a stat singură la locul de joacă al hotelului, deja era ca la ea acasă, și noi la o bere nefiltrată.

Cam asta a fost vacanța noastră, în care am plecat fără prea multe așteptări de teama de a nu fi dezamăgită și în care mi-am promis că nu las nimic să-mi strice buna dispoziție ci mă voi bucura ca un copil de tot ce-mi iese în cale. În mare parte am reușit, sunt mândră de mine. Am venit cu bateriile încărcate.

Aaaah, și nu am cum să închei fără să vă spun concluzia Sophiei. Ieri, la o zi după ce am ajuns acasă, s-a cuibărit la mine în brațe, și mi-a zis foarte serioasă: ”Mami, eu vleau mai multe vacanțe așa flumoase, cu tine și cu tati. Mai bine nu mai cumpălăm așa multe jucălii și melgem în mai multe vacanțe. Da?”

Am cam rămas mută, vă spun sincer. Ideea nu-i aparținea sută la sută, noi i-am tot explicat în ultima vreme că există buget pentru fiecare lucru în parte, inclusiv pentru vacanțe și jucării. Concluzia însă a tras-o singură. Iar faptul că e dispusă să sacrifice jucăriile de dragul vacanțelor pentru mine este o mare, imensă chiar, reușită. Asta mi-a amintit de o postare I have a map, pe care o las aici tot ca pe o concluzie: